Rădăcinile ardelene ale unui neam oltenesc din stirpea Potecaşilor

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, când a fost ridicată bisericuţa, monument istoric astăzi, prin celebra Friză a Potecaşilor, pictată pe la 1810, la Slătioara, pe malul Cernei vâlcene, erau în plină înflorire cazarmele cezaro-crăieşti, cum au intrat în istoria pomenitei comune.

Am apucat şi eu ruinele acestor cazarme a căror existenţă reprezenta o graniţă şi care au determinat şi slujba de potecaşi a grănicerilor slătioreşti, care se făcuseră vestiţi pentru că, în semeţia lor recunoscută, nu-şi ridicau – se spunea – căciula nici în faţa Domnitorului.

Friza Potecaşilor îi înfăţişează, cum se vede şi astăzi, după cei 7 ani de restaurare a picturii şi de întărire a temeliilor vechi, călare pe caii lor mărunţi, cu cozile înnodate, în costumele lor olteneşti cu găitane, iar în fruntea lor, pe cal negru, vătaful de plai Urşanu, unul dintre marii ctitori ai lăcaşelor de cult creştin ortodox din Oltenia de sub munte.

În pictura interioară pe un perete, faţă în faţă cu imaginea ctitorilor Urşani, este zugrăvit şi un vătaf Costandin, mângâiat pe umăr cu graţie feminină emoţionantă de soţia lui, îmbrăcată cu o cămaşă înflorată şi vâlnic vâlcean. Se spune că acest strămoş al potecaşilor Sărari era însărcinat să păzească izvoarele sărate ale Cernei, care curge la poalele monumentului amintit.

Zilele acestea am aflat că învăţătorul Ion Roşianu, cumnat al tatălui meu, şi el învăţător, şi care a trăit până la 104 ani, a ţinut un jurnal în care, iscodind istoria neamului soţiei sale, sora mamei mele, a consemnat descoperirea pe care o împărtăşesc în această tabletă şi din care reiese – cum am spus în titlu – o rădăcină ardeleană a neamului meu.

Ştiam că străbunica mea dinspre mamă, numită Lodovica Pop, a venit la Râmnicu Vâlcea de la Bistriţă Năsăud. În memoriile amintitului învăţător Ion Roşianu se spune că Lodovica Pop a fost obligată să părăsească Bistriţa Năsăudeană şi să vină în regat la Râmnicu Vâlcea de mână cu fiica ei, Maria, ca urmare a persecuţiei la care era supusă pentru că a fost soţia unui mare răzvrătit împotriva autorităţii cezaro-crăieşti, pe numele lui Liviu Pop, mort în temniţă, condamnat de autorităţile care guvernau Transilvania.

Ştiam, din actele de arhivă, că şi străbunicii şi bunicii mei, Sărarii, blonzi ca bucovinenii, trecuseră munţii în Oltenia cu turmele de oi să scape de persecuţiile religioase.

Iată cum Oltenia de sub munte a fost o vatră a unei întregi istorii.