Istorie

articolul anterior articolul urmator

Recomand lui C.T.P. un articol: în Ardeal, românii erau ţărani, marginalizaţi şi săraci. Nobilii maghiari şi saşi o duceau bine

45
10 Dec 2018 09:23:16
Lulea Marius Dorin

Cristian Tudor Popescu a făcut afirmaţii extrem de grave cu privire la veridicitatea dorinţei românilor din Ardeal de a se uni cu Ţara în anul 1918. El afirmă că românii o duceau foarte bine sub dominaţia maghiară şi că Transilvania ar fi avut mari şanse să ajungă o Elveţie a Balcanilor.

În ultima perioadă, C.T.P. aruncă vrute şi nevrute pe piaţă numai ca să se conformeze unei politici editoriale. Cu părere de rău, derapajele acestuia au devenit mari şi aservite unei politici duse de unul din posturile TV de referinţă din România (care se adresează unei drepte pretins intelectuale, dar cu acelaşi mecanism de manipulare ca şi al celorlalte televiziuni de pe piaţă, sigur că adaptat publicului ţintă).

De altfel, autorul a trecut de la stânga la drepta şi invers de mai multe ori, după cum a bătut vântul, ceva specific jurnaliştilor din generaţia lui. Îmi făcea plăcere să îl aud vorbind, dar de câţiva ani această plăcere a cam dispărut pe măsură ce uşor s-a aşezat la locul său.

Iată în acest link afirmaţiile dure şi care deturnează adevărul istoric.

Dacă C.T.P. chiar crede că Transilvania ar fi ajuns o Elveţie a Balcanilor, atunci să se uite spre Republica Moldova. Şi acolo există o clasă politică şi agentură rusă care vorbeşte de această bucăţică de pământ ca de potenţiala Elveţie a estului Europei. În 1990, exact asta li s-a promis moldovenilor. Sigur că este doar propagandă manipulatoare care să ţină departe pe basarabeni de România, căci singura Elveţie din Republica Moldova este doar pentru clanurile mafiote ce conduc al doilea stat românesc. Mai uitaţi-vă şi prin Iugoslavia şi poate multe din acele teritorii aveau şi ele acelaşi potenţial, dar nu a fost să fie.

Să induci ideea că Ardealului i-ar fi mai bine fără România este o gravă manipulare. Ne uităm pe cifre şi vedem cu uşurinţă că Muntenia este de departe principalul motor economic al României şi doar câteva oraşe din Ardeal stau bine, dar nu mai bine, dar acest lucru numai datorită relaţiilor economice cu restul Ţării. Nu mai vorbim aici de Moldova care permanent a furnizat forţă de muncă de calitate pentru restul Ţării.

O Transilvanie independentă cu greu ar fi făcut faţă presiunilor externe, inclusiv din partea României. Transilvania nu poate fi Elveţia pentru simplul motiv că vecinii sunt alţii, tot aşa cum şi România nu este vecină cu Germania, Franţa sau Italia ci cu Republica Moldova, fosta Iugoslavie, Ucraina şi Bulgaria. O ducem cât de bine se poate având în vedere regiunea în care ne aflăm, de altfel cu mult peste cei enunţaţi.

Recomand autorului un articol superb scris pe adevarul.ro de Cosmin Pătraşcu Zamfirache care vorbeşte despre soarta românilor din Ardeal înainte de Marea Unire.

C.T.P. induce în mod fals ideea că soarta românilor ar fi fost cu mult mai bună în afara Regatului României. Nimic mai fals în această afirmaţie. Îi recomand să citească articolul de mai sus şi care vorbeşte de soarta românilor din Ardeal, de sub stăpânire străină.

La momentul Unirii românii erau în marea lor majoritate ţărani, lipsiţi de drepturi, marginalizaţi, cetăţeni de mâna a doua şi foarte săraci. În perioada premergătoare Unirii regatul a investit sume colosale pentru ca soarta acestora să devină mai bună, să capete proprietăţi şi valoare economică (a se vedea banca Albina), i-a dus în şcoli şi i-a educat.

Din dorinţa de a răspunde unor politici editoriale şi de a submina o anumită putere politică autori importanţi din România uită ce înseamnă apărarea adevărului istoric. Nu mai contează cât rău faci Ţării şi Neamului dacă scopul tău este atins.

România este mai puternică şi mai românească decât oricând. Faptul că avem primari care s-au strâns într-o alianţă nu înseamnă că asistăm la dezmembrarea României. Mai mult decât atât, acei primari au ceva în comun: nu fac parte din partidul de guvernământ şi totul este doar o strategie de promovare. Nu pleacă nicăieri nici un teritoriu şi nu există absolut nici un pericol de regionalizare sau dezmembrare. Ce fac politicienii este una, ce spun jurnaliştii alta, ce vor românii cu totul altceva.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

45 Comentarii

Vasile Preda
10.12.2018, 09:51:47

CTP-ul mai pleacă pe câmpii!

-3 (11 voturi)
Stefan din Nord
10.12.2018, 09:54:06

Ce independenta a Transilvaniei ? Cand pana si ungurii vazandu-se singuri la dezmembrarea imperiului dualist au venit cu caciulile in maini la Ferdinand sa cerseasca o alipire a lor la regatul Romaniei ? Pentru ca mai apoi fiind respinsi sa o coteasca catre bolsevism

-6 (16 voturi)
Radu Mircea
10.12.2018, 09:56:39

# Lulea Mariua Dorin Sa ma iertati dar eu cred mai mult in spusele argumentate ale CTP-ului , decit in articolele unor neica nimeni imbatati de teoria superioritatii romanilor si orbiti de sfinta invidie de breasla . Observati ca eu nu pun ca altii problema interesului personal , a volutelor ideologice asupra celor scrise si ii banuiesc pe toti de buna credinta . Priviti spre alianta celor patru orase mari din vestul tarii . Vizitati-le , studiati-le . Sunt pastorite de romani nu de ungurii cei hapsini .

+8 (22 voturi)
aurel aurel
10.12.2018, 10:13:36

Radu Mircea esti binecunoscut ca un postac probolsevism..pro....pro....neidentificand argumentele pro...ale lui CTP ,ma intreb care ar fi argumentele tale pro...

-8 (20 voturi)
aurel aurel
10.12.2018, 10:09:27

Nu este neaparat obligatoriu ca imbatranind devi mai intelept...in general vorbind imbatranind devi senil.

-10 (14 voturi)

Vezi toate comentariile (45)