Refuzul istoriei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Da, mai sunt în România magistraţi care nu văd în comunism un regim represiv. Au dubii, se fac că nu înţeleg, resping rechizitorii. Cu alte cuvinte, reuşesc să producă ei înşişi proba că refuză istoria. Cum este posibil aşa ceva?

Ei bine, când, în urmă cu ceva vreme, reclamam absenţa din legea 217/2015 a referinţei şi la crimele comunismului, alături de cele ale regimurilor autoritare şi dictatoriale anterioare, tocmai asemenea situaţii aveam în vedere. Practic, în contextul legal actual, se poate spune orice despre dictatura proletariatului instaurată de trupele sovietice şi de „apostolii lui Stalin“, cum îi numea inspirat un serial din chiar paginile acestui ziar. Adică plutim în plină derivă subiectivă: de la nostalgie la argumentarea activă a crimelor comunismului.

Au existat iniţiative legislative de interzicere a Partidului Comunist Român şi de aplicare consecventă a lustraţiei, adică instituirea unui filtru pentru cei care, de la un regim la altul, au făcut fără probleme „saltul“ din comunism în libertate şi pluralism. Cât priveşte interzicerea PCR, ca urmare a protestelor masive din 12 ianuarie 1990 faţă de noua putere post-ceauşistă, Consiliul Frontului Salvării Naţionale decreta scoaterea în afara legii a PCR „la cererea generală a poporului şi împreună cu oamenii de bună credinţă din întreaga ţară“. Actul a fost ulterior relativizat.

Iar lustraţia? Aprobată la 28 februarie 2012, legea care încerca să distingă între slugile dictaturii şi slujitorii democraţiei avea să fie declarată neconstituţională la doar o lună distanţă, pe 28 martie 2012. Acesta este, foarte pe scurt, parcursul României post-comuniste care a reuşit trista performanţă de a fi condamnat, la tribuna Parlamentului, regimul comunist drept ilegitim şi criminal, dar care, sub aceeaşi cupolă, nu a fost în stare să ducă la capăt un număr minim de legi care să ne pună în rânduială cu propriul trecut, însă nu mai puţin şi cu viitorul.

La urma urmelor, miza este aceasta: putem construi o societate echilibrată, guvernată de simţul dreptăţii, în condiţiile în care noaptea din care am ieşit acum 27 de ani este declarată de unii drept zi însorită? Dincolo de orice retorică vindicativă, a admite că fostul regim a folosit crima ca instrument politic, că şi-a ucis sistematic proprii cetăţeni, că şi-a bătut joc de destine reprezintă, în fapt, garanţia esenţială şi obligatorie că statul nu va mai recurge niciodată la aşa ceva. Despre asta este vorba. Nici mai mult, dar nici mai puţin.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite