Relaţiile dintre Ceauşeşti şi personal: stăpâni şi slugi. Amintirile menajerei analfabete
0Angajaţilor de le reşedinţele din Primăverii, Snagov, Predeal şi Neptun li se interzicea să discute în exterior despre locul şi obiectul muncii.
Selectaţi, instruiţi şi urmăriţi de Securitate, membrii personalului de la reşedinţele Ceauşeştilor munceau şi relaţionau cu ceilalţi după reguli mai stricte decât cele aplicate în castelele lorzilor englezi. Suzana Andreiaş, menajera lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu, a dezvăluit intimităţi şi preferinţe ale cuplului, aşa cum le văzuse ea. Îngrijindu-se de toate nevoile „celor mai iubiţi fii ai poporului", angajaţii aveau atribuţii şi reguli stricte. Interesul pentru orice din afara sectorului propriu de lucru era exclus. Li se interziceau orice discuţii despre locul şi obiectul muncii, acasă, cu membrii familiei sau cu prietenii. După instructajele securiştilor la angajare, cei din personal înţelegeau că prăpastia dintre serviciu şi restul vieţii lor poate fi fatală.
PULPE DE PUI ŞI PIFTIE DE CRAP
Pentru menajera Suzana Andreiaş, liderul României a fost un bărbat modest, calm şi politicos (Maria Dobrescu, „La curtea lui Ceauşescu. Dezvăluirile Suzanei Andreiaş despre viaţa de familie a cuplului prezidenţial", Amalteea, Bucureşti, 2004). Se-ntâmpla, sâmbăta, ca familia să renunţe la serviciile bucătarului. În această situaţie, menajera le pregătea soţilor Ceauşescu masa. Femeia tăia un pui şi prepara din el două feluri. Nu voiau să arunce nimic: părţile potrivite mergeau la ciorbă, pulpele şi pieptul - pe grătar. Preferinţele lui Nicolae Ceauşescu erau împărtăşite şi de soaţă.
Dintre specialităţile bucătarului, Ceauşescu prefera budinca din clătite şi spanac, pulpele de pui umplute, piftia de crap, ştiuca umplută cu carne de crap sau şalău şi papricaşul de pui.
TOVARĂŞA ŞI REŢETA PENTRU COLIVĂ
„La desert voia dulciuri făcute în casă: plăcintă cu brânză sau minciunele, care-i plăceau mult", a relatat fosta menajeră despre Ceauşescu. „Făceam minciunele cu cocă, cu ou, cu un pic de oţet ca să fie fragede. Coca o întindeam ca pe o foaie de tăiţei, mult mai subţire decât o foaie de tăiţei, o tăiam cu o formă de melc sau trandafir şi o puneam în ulei, la prăjit. Ieşea o floare mare cât o farfurie. Eu i-am învăţat cu desertul ăsta. Se mânca aşa cum se mănâncă floricele. Prima dată m-a întrebat: «Ce-i asta, dragă?». «E specialitatea casei», i-am zis".
De la stăpâna casei, menajera a-nvăţat, în schimb, reţeta de colivă, dulcele pre-ferat al Elenei Ceauşescu. Aflând că în Ardeal, de pomana morţilor, se oferă colaci, nu colivă, Elena Ceauşescu s-a suflecat la mâneci şi i-a arătat Suzanei Andreiaş reţeta de preparare.
Povesteşte menajera: „A cerut arpacaş din ăla bun pe care l-am ales împreună cu ea, pe masă. Mi-a spus să-l spăl în nouă ape şi să-l pun la fiert cu apa cât să nu treacă peste arpacaş. «După două-trei clocote, să-i iei spuma aia de deasupra. Când vezi că s-a umflat grâul, îi pui un capac şi o cârpă deasupra. El înfloreşte. Dacă vezi că are prea multă zeamă, îl mai dai să mai fiarbă un pic, la un foc mai mic sau cu o tablă dedesubt». (...) Mi-a spus apoi cum să toc nuca... Ştiam eu că nuca se bagă la cuptor, înainte. Cuptorul îi dădea un gust de alune. Mi-a arătat de la A până la Z. Cum să pun nucă, lămâie, rom, zahăr, vanilie, cum s-o ornez cu ciocolată deasupra, cu bomboane fondante, mi-a explicat tot."
A fost ultima dată când Elena Ceauşescu a pregătit colivă, dar i-a cerut deseori menajerei să servească preparatul ca desert. Cofeturi pentru ornat îşi aducea din străinătate. O trimitea pe translatoarea de limbă engleză să i le cumpere, fără să-i spună însă şi la ce-i folosesc acasă.
Se încarcă comentariile...
