Sever Voinescu: Imagini ale dezolării – căderea Franţei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îmi pare rău că, în toată frenezia artistică a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, nu s-a găsit nici un pictor care să picteze una dintre marile scene ale dezolării şi îmi lasă mie, bietei mele imaginaţii, sarcina de a o vizualiza.

Îmi rămîne, aşadar, imaginaţia ca unică posibilitate să văd curtea interioară a faimosului imobil (hôtel) din Quai d’Orsay, nr. 37, în după-amiaza zilei de 16 mai 1940. Sediul Ministerului de Externe al Franţei. Maldăre de documente ard în ruguri răspîndite pe iarba verde şi grasă, atent îngrijită. Zeci de diplomaţi şi secretare în panică aduc la foc dosare şi fişiere, alergînd tăcut din clădire în curte şi apoi din nou în clădire, să mai aducă. 

Prin fum şi agitaţie, într-un colţ al curţii, se vede un grup de oameni care privesc o hartă întinsă pe un stativ. Generalul Maurice Gamelin, şeful Statului Major francez, strategul apărării Franţei pe linia Maginot, cu indicatorul în mînă, îi explică lui Winston Churchill, tocmai sosit la Paris, că nu mai e nimic de făcut. 

Paul Reynaud, prim-ministrul Franţei, dar şi ministru de Externe în dezordinea politică lăsată de catastrofalul Édouard Daladier, asistă şi el, privind în gol, nedormit de cîteva zile. Auzise deja de cîteva ori pînă acum povestea dezastrului strategic, spusă cu aceeaşi gravitate şi competenţă de Gamelin şi, spre deosebire de Churchill, se obişnuise întrucîtva cu ideea. Era un pic frustrat pentru că nu găsise niciodată, în ultimii ani, suficient sprijin politic să-l dea afară pe Gamelin, despre care credea că e un incompetent de mare clasă. 

Toată Europa, însă, îl respecta pe generalisim – e adevărat, mai degrabă pentru intelectualul şi teoreticianul militar care era, decît pentru abilităţile sale de conducător în luptă. Dar respectul unanim şi abilitatea sa de a-şi consolida protecţia politică blocaseră eforturile lui Reynaud pentru schimbarea sa din fruntea armatei franceze, unde îl vedea mai degrabă pe colonelul De Gaulle, mai modern în gîndire şi mai viguros în spirit. 

Reynaud îl privea acum pe Gamelin explicînd enorma înfrîngere, britanicului care fuma trabuc după trabuc şi părea a nu accepta ceea ce auzea. Oricît de bine cunoştea situaţia, prim-ministrul francez nu a putut să nu fie şocat cînd a auzit acest schimb rapid de replici, la finalul expunerii lui Gamelin.

Churchill l-a întrebat pe generalisim: „Şi unde e rezerva voastră strategică? Cînd o aruncaţi în luptă?“, iar Gamelin, serios şi spontan, i-a răspuns: „Nu avem aşa ceva.“ Stupefacţia lui Churchill la acest răspuns fusese atît de puternică, încît, printr-o ciudată contagiune, în acel aer îmbibat de fumul documentelor care erau aruncate grabnic în foc, l-a cuprins şi pe Reynaud, deşi, cum spuneam, el nu avea de ce să fie surprins pentru că ştia foarte bine, de mult timp, că absolut toată armata franceză este la Maginot şi în nord, spre Belgia. Odată străpunse liniile acelea de apărare, nimic nu mai stătea în calea invadatorilor, pe tot teritoriul Franţei.

Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro


Sever Voinescu este avocat şi publicist.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite