Sistemul lui Erdoğan & sistemul lui Hitler

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recep Tayyip Erdoğan a lăudat Germania naizstă, dând-o ca exemplu
Recep Tayyip Erdoğan a lăudat Germania naizstă, dând-o ca exemplu

După o perioadă de 70 de ani, manuscrisul lui Hitler, „Mein Kampf“ se poate tipări din nou, spre vânzare în Germania. Tot acum, surprinzător, din Turcia, preşedintele R.T. Erdoğan face o gafă greu de anticipat, greu de acoperit. Mai mult, declaraţia sa, negată de Administraţia Prezidenţială, a făcut înconjurul lumii. Cu greu, după ce apari în direct si declari, mai poate fi pusă la îndoială declaraţia. Dar se pare, nu imposibil!

Greu de înţeles comparaţia, greu de explicat. De ce era nevoie de o asemenea declaraţie în acest context în care Turcia este sub lupa tuturor. Acuzat din multe părţi, preşedintele turc gafează inexplicabil.

Într-o perioadă care contrastează cu gerul de afară, Arabia Saudită continuă atacurile asupra Yemenului şi rupe relaţiile cu Iranul. Total atipic europenilor, statele islamice au propria viziune asupra vieţii, a dezvoltării sociale cât şi a justiţiei sau a sistemului politic care trebuie să fie adaptat. Întâmplător, după vizita preşedintelui turc, Arabia Saudită mută în relaţiile cu Iranul, vecin Turciei şi oferă un ultimatum de 48 de ore pentru a părăsi ţara.

Luat de val, R.T. Erdoğan, la întoarcerea din Arabia Saudită, întrebat de jurnalişti dacă este posibilă instituirea unui sistem prezidenţial prin menţinerea structurii unitare a statului, Erdoğan răspunde: „Există deja exemple în lume. Puteţi vedea acest lucru dacă analizaţi Germania lui Hitler“.

Recep Tayyip Erdoğan este un lider carismatic. Un lider care captează atenţia, care atrage în jurul său mase. Evocă un naţionalism exacerbat, iar negaţionismul a devenit politică de stat. Pierre Vidal- Naquet în „Asasinii Memoriei“, cu referire la Turcia, afirma: „Dintre toate istoriografiile, cea mai rea este istoriografia de stat, iar statele admit rar că au fost criminale. Cazul cel mai dureros este poate, în acest domeniu, cel al istoriografiei turceşti asupra genocidului armenilor din 1915. Că turcii insistă asupra situaţiei de război, asupra dorinţei de victorie a ofensivei ruseşti pe care o formulau un număr de armeni, asupra conflictelor locale dintre armeni şi vecinii lor, în cursul cărora aceştia din urmă nu s-au comportat ca mielul din fabulă, ce poate fi mai firesc? Dar turcii nu se mărginesc la atât: ei oferă exemplul însuşi al negării”.

Abil politician, în 1938, Atatürk a prevăzut conflictul ce păştea lumea: „Foarte curând va izbucni un conflict mon­dial. Aventurieri ca Hitler şi Mussolini vor îneca lumea în sânge. Se va schimba echi­li­­brul de forţe. În timpul acestui conflict trebuie ca Turcia să nu comită nicio gre­şeală[1].”  Azi, în Turcia chiar dacă există cultul pentru Atatürk el nu mai este la fel de intens.

Ceea ce există însă, este articolul 301 din Codul Penal care pedepseşte cu închisoarea pe oricine ”denigrează identitatea turcească”. Pe lângă acest articol care nu te lasă să spui ceea ce crezi, să greşeşti sau să ai dreptate istoriografia turcă este supravegreată de Comitetul de Coordonare a Luptei contra Acuzaţiilor Nefondate de Genocid (ASIMKK) supravegheat de vicepremier din care fac parte reprezentanţi ai marilor ministere cheie: Apărare, Justiţie, Interne, Afaceri Străine, Educaţie, Cultură, preşedintele Consiliului Superior al Universităţilor, directorul Serviciilor de Informaţii, şefii Arhivelor Naţionale şi ai Fondurilor de Promovare a Turciei, preşedintele Institutului Turc de Istorie, militari.

Poate, obişnuit cu ierarhizarea istoriografică şi cu stabilirea evenimentelor istorice printr-o convocare la o şedinţă, preşedintele turc nu a mai făcut diferenţa dintre sisteme politice şi reprezentanţii acestora. Bucurându-se de o popularizare negativă, Hitler este una dintre cele mai căutate personalităţi.  Sper că cei de la Istanbul să nu creadă că Uniunea Europeană i se datorează acestui malefic personaj care dacă nu ar fi fost, U.E. nu exista.

Într-adevăr Hitler şi-a dorit foarte mult o alianţă cu Turcia. A depus eforturi pentru a atrage noua Republică de partea sa. Chiar a trimis ca ambasador la Ankara pe Franz von Papen, fostul cancelar pentru a apropia cele două state. Atât Atatürk cât şi Ismet İnönü l-au refuzat până şi pe Albert Einstein să vină în Turcia din dorinţa de a nu avea nicio legătură cu Germania nazistă. Cu toate acestea, înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, Atatürk a făcut apel la intelectualii europeni, cu precădere germani de a veni în Turcia şi a contribui la dezvoltarea ei. Aceşti germani şi-au adus aportul în educaţie, infrastructură, armată. Cu toate acestea, Turcia a ales să nu se alăture sistemului nazist.

Ceea ce reţinem din mesajul preşedintelui turc este că, asemeni lui Hitler îşi doreşte controlul absolut al statului: partid, guvern, preşedinţie, servicii.

Declaraţiile sale tendenţioase se regăsesc in media. Şi nu sunt puţine. Spre exemplu declara pe 19 noiembrie 2012 şi 24 iulie 2014 ca Israelul este un stat terorist, iar pe 2 ianuarie a declarat ca „trebuie să acceptăm că avem nevoie de Israel”.

Aşa am ajuns azi, în 2016, să constatăm că unele state nu au învăţat nimic din istorie. Că unii nu îl tratează pe Hitler ca pe un subiect istoric, ci se mai şi inspiră din activitatea sa. Liderii europeni preocupaţi cu Sărbătorile nu au dat importanţă acestei declaraţii şocante venită nu la mult timp după reluarea discuţiilor privind aderarea Turciei la U.E. şi cooperarea în privinţa emigranţilor.

Negaţionismul nu este de stânga, de dreapta sau de centru! Este politică de stat!


[1] “ Ankara” 14 martie 1938 nr. 378-3

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite