Stalin în viziunea lui Ismet İnönü
0
Am recitit zilele trecute memoriile lui Ismet İnönü, Hatîralar (Amintiri) Ikinci basim, (Ediţia a II-a) Ankara, 2006, 631p + 44 pagini foto. Autorul detaliază în paginile scrise punctul său de vedere referitor la evenimentele la care a luat parte. Memoriile omului politic turc sunt de un real folos, în special pentru istorici, cu precădere pentru cei care studiază sau sunt interesaţi de spatiul oriental-balcanic.
Unul dintre cei mai importanţi oameni ai Turciei republicane, a luptat alături de prietenul său de arme, Mustafa Kemal pentru a pune bazele unei republici libere şi independente. Principal colaborator al lui Atatürk şi omul său de încredere, Ismet İnönü relatează în memoriile sale, etapele, deloc uşoare, prin care au trecut oamenii politici şi militari pentru a clădi o Turcie nouă.
Turc, de origine kurdă, s-a născut la Izmir în 1884. Mustafa Ismet, a primit numele de İnönü după numele bătaliei câştigate în acel loc (1921). Militar de carieră, om de stat, ministru de externe şi cel de-al doilea preşedinte al Republicii s-a remarcat ca un bun organizator şi un echilibrat om politic. A fost căsătorit cu Mevhibe İnönü (22 septembrie 1897 – 7 septembrie 1992), cu care a avut 3 copii: Omer İnönü 1924 – 2 martie 2004, Erdal İnönü 6 iunie 1926 – 31 octombrie 2007, şi fiica Ozden Toker (n. 7 februarie 1930), de profesie istoric.
S-a implicat în lupta pentru independenţă, acolo unde Atatürk a considerat că este nevoie de serviciile sale: din Caucaz în Siria, prefect la Edirne, apoi ministru, participant activ la primul şi al doilea război de la İnönü. Principalul colaborator al lui Atatürk, Ismet İnönü a fost cel care a primit misiunea de a negocia la Lozan pentru independenţa Turciei şi a regimului Strâmtorilor. Din noiembrie 1923 a fost prim ministru al Turciei. A făcut parte dintr-un grup coordonat de Atatürk. S-a construit o echipă, aşa cum spune autorul, care după ce a trecut prin război şi-a continuat idealurile pe “câmpurile diplomatice”. Autorul detaliază evenimentele şi reformele la care a luat parte, relaţiile cu statele europene, dar şi cu Rusia Sovietică şi Statele Unite.
După moartea lui Atatürk, 10 noiembrie 1938, a fost numit de către Parlament, preşedintele Turciei ( 11 noiembrie 1938 – 22 mai 1950 ). A rămas în politică ca preşedinte al Partidului Republican, (10 noiembrie 1938 – 8 mai 1972). Vârsta înaintată l-a făcut să se retragă lăsând conducerea partidului lui Bülent Ecevit.
S-a stins din viaţă la 25 decembrie 1973 la venerabila vârstă de 89 ani. A fost înmormântat alături de prietenul său Atatürk, la Ankara, în mausoleul de la Anıtkabir.
Aceste memorii vin să detalieze creionarea unor evenimente care ar fi rămas sărace pentru istoriografie. Detaliez mai jos un episod prezentat de Ismet İnönü în memoriile sale, vizita sa la Moscova:
Ismet Paşa privea pozitiv relaţiile turco-ruse considerându-le bazate pe încredere. Pentru turci a fost un punct important, chiar dacă sovietele nu i-au ajutat în problema Mossul dar în Societatea Naţiunilor şi în comisii, în timpul negocierilor, i-au susţinut.
În 1928 au avut loc la Geneva discuţii în problema dezarmării. Turcia a sprijinit teza sovietică, dezarmare totală. De asemenea a participat alături de Uniunea Sovietică la Pactul Briand-Kellog.
Aflăm că „după 1926 am încercat să dezvoltăm relaţiile cu ţările vestice. Din această cauză şi din cauza atenţiei pe care o acordam Balcanilor, Sovietele au fost mai atente în relaţiile cu Turcia. Din aceste motive ruşii s-au simţit ofensaţi de dorinţa noastră de a dezvolta relaţiile cu vestul. În această situaţie am vizitat Moscova în 1932”[1].
Primul contact a fost cu Stalin şi guvernul. Întâlnirea este detaliată în memoriile fostului om de stat turc: „Ambasadorul rus la Ankara, Surici îmi transmite că Stalin este în şedinţă cu guvernul şi va întârzia 1-2 minute. Stalin: „aveam treabă înăuntru, o să terminăm imediat. Aş fi dorit foarte mult să vezi şi tu şedinţa. Se spun despre mine multe, că sunt dictator. Să vezi cu ochii tăi în ce hal muncim”[2].
„După ce Stalin s-a înapoiat în sala de şedinţe ne-au invitat într-un salon care părea locul de întrunire al guvernului. Stalin mi-a arătat capul mesei, am stat jos, în stânga şi în dreapta erau T. R. Aras[3] şi cu Huseiyn Ragip, ambasadorul nostru la Moscova. De partea opusă Molotov şi Litvinov împreună cu ambasadorul de la Ankara şi unul doi deputaţi. Stalin a început să conducă convorbirile din picioare. Am vorbit înflăcărat despre relaţiile dintre cele două ţări, noi în turcă, ei în rusă. Avem traducători puternici. De nevoie am vorbit şi în franceză. La primul punct am discutat despre ajutorul economic rus pe care-l acordau Turciei. Am ajuns în Uniunea Sovietică într-un moment în care se aflau la ananghie din punct de vedere economic. Politica rămasă din timpul lui Lenin a început să fie reformată şi a început să ne povestească despre rezultatele pe care le au şi apreciau măsurile luate în trecut de Lenin.”
„Ne-au promis că ne vor ajuta cu 8 milioane dolari aur. Am deschis subiectul dobânzii, dar nu doreau dobânda. Stalin încă se plimba în picioare şi intervenea de câte ori era nevoie. S-a discutat despre restituire: 20 ani rate fixe cu plata în mărfuri[4]. La întoarcere de la Moscova, în discuţia cu ambasadorul englez mi-a transmis că în aceste condiţii am obţinut maximul din ceea ce puteam obţine”.
Relatările despre vizita şi discuţiile cu Stalin sunt amănunţite: „După discuţia oficială, Stalin m-a invitat la vila sa din afara Moscovei. Am mers împreună într-o maşina, Stalin în dreapta şoferului, iar eu în spate cu Molotov. În timpul mesei Stalin ne-a vorbit despre relaţiile noastre pe care le avem cu Vestul, eu i-am relatat despre relaţiile noastre cu grecii şi am ajuns la Pactul Balcanic”. İnönü: “am dori să facem un pact în Balcani, am efectuat întrevederi în acest sens. Am dori să securizăm această zonă în afară de legăturile pe care le aveam cu ţările din afara zonei balcanice. În această ecuaţie relaţiile noastre cu Uniunea Sovietică vor fi întotdeauna apărate. Participarea noastră la Pactul Balcanic nu va lucra niciodată împotriva ruşilor, va fi menţionat şi în Pact acest principiu. Priviţi suspect, ne-am străduit să-i convingem. Am deschis acest subiect la masa la care alături de Stalin se mai aflau Litvinov şi Molotov. Le-am detaliat intenţiile noastre cu privire la Pact fără a mai rămâne îndoieli în ceea ce ne priveşte. Era prezent şi ambasadorul de la Ankara, Surici. Când eram la Ankara, Surici îmi spunea că or să ne facă jocuri şi or să ne pună piedici în crearea Pactului Balcanic.” Cu toate că-l priveau cu suspiciune, İnönü nu a cedat şi a insistat: „am început să-i vorbesc lui Stalin. Surici s-a împotrivit intenţiei mele, Stalin a intervenit în discuţie şi a tăiat discuţia spunându-mi că am dreptate. Ambasadorul nostru, care ştia limba rusă mi-a transmis că Stalin i-a spus ambasadorului său: “dragă, omul spune corect. De ce-l întrerupi?” Subiectul s-a încheiat. Am trecut la alte probleme. Am plecat liniştit şi sigur de politica noastră. (am mâncat, băut cu Stalin toată ziua, i-am cunoscut soţia şi fiica Svetlana, era mică)”[5].
„O altă convorbire cu Stalin a fost la Kremlin. Am observat că era bine informat de politica noastră internă. Pentru Stalin decizia lui Mustafa Kemal de a permite existenţa unui alt partid provocase uimire: „Stalin m-a întrebat: Ce este partidul ăsta liberal la voi? Eu nu am înţeles. Cum aţi putut să faceţi acest partid? İnönü: “nu vreau să intru în detalii, este ceva special pentru noi”.
Un lucru remarcat de către turci a fost supărarea lui Stalin pe englezi, considerând că ei vor să fie stăpânii lumii. İnönü, conchide: „Mi-am dat seama că nutrea duşmănie faţă de Marea Britanie”[6].
După înapoierea de la Moscova, İnönü a tras câteva concluzii din discuţiile cu Stalin: „Atenţia politicii externe a ruşilor este îndreptată spre Germania şi Europa de Vest, sunt interesaţi de graniţele vestice. Doresc să urmeze o politică de bună prietenie. Nu au renunţat la frontierele vestice chiar dacă au fost fărâmiţate, cred că au fost dezavantajaţi din cauza revoluţiei, idealul lor este eliberarea acestor teritorii. Ce văd eu? Uniunea Sovietică în 25 ani nu va putea face acest lucru! M-am înşelat!”
Scriindu-şi memoriile după cel de-al doilea război mondial, Ismet İnönü a recunoscut că s-a înşelat în privinţa previziunilor. Detaliile despre vizita la Moscova se încheie într-o notă nu tocmai veselă, chiar îngrijorătoare: „În timpul vizitei la Moscova, mi-au spus că sunt în pregătire pentru marele război. Erau de părere că va avea loc un război cu Europa de Vest. Doreau să-şi ia înapoi tot ce au pierdut la Brest Litovsk. Toate fabricile de armament au fost construite în spatele Uralilor din dorinţa lui Stalin.”[7]
Închei cu un citat din İnönü: “Pentru un om de stat nu este uşor să-şi scrie memoriile. Însă toate amintirile sale trebuie să fie relatate corect. Aceasta nu este uşor”.
[1] Inonu Ismet, Hatiralar, (Amintiri) 2.Kitap, Y.E. Bilgi, Ankara 1987, p. 504
[2] Ibidem p. 506
[3] Ministrul de Externe al Turciei
[4] Ibidem, p. 507
[5] Ibidem pp. 507-508
[6] Ibidem p. 509
[7] Ibidem p. 511
Se încarcă comentariile...
