„Străinii” care au iubit România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fi român e o întâmplare. A fi bun român e o alegere. Înainte de 1989, orice venea din afară era toxic, suspect, nerezonabil. Cronicarul vremii lăuda doar „geniul Carpaţilor” (adică pe dictatorul Ceauşescu) şi critica agresiv fenomenul „asupririi străine”. De parcă Scorniceşti ar fi fost leagănul filozofiei, tărâmul natal al lui Pitagora şi Euclid, matricea  democraţiei constituţionale sau izvorul creştinismului apostolic…

Pentru istoriografia epocii comuniste, nu conta deloc originea apuseană a ideilor din Regulamentul Organic (susţinute la Bucureşti de diplomatul rus Pavel Kisselef). În copilăria mea, rezumatele şcolăreşti nu spuneau nimic despre contribuţia Regelui Carol la modernizarea României, despre dragostea Reginei Elisabeta pentru literele româneşti sau despre sacrificiul lui Ferdinand Întregitorul pe timpul primului război mondial.

Manualele nu suflau o vorbă despre promovarea unui model politic sau ecleziastic occidental de către mitropolitul Andrei Şaguna, Avram Iancu sau alţi lideri paşoptişti: implicarea laicatului, supremaţia legii, separaţia puterilor, respectul pentru proprietate şi demnitatea fiecărui cetăţean.

Prea puţini apreciau impactul unui georgian ca Antim Ivireanu asupra dezvoltării limbii române sau contribuţia unui ucrainian precum Paisie Velicikovski la renaşterea spirituală (de tip biblic şi filocalic) a creştinismului românesc. Propaganda ne-a învăţat doar să urâm străinii, uitând rolul familiei von Hohenzollern în civilizarea instituţiilor sau lupta unui aromân ca Spiru Haret pentru evoluţia şcolii româneşti.

De la Carol Davilla până la Regina Maria, au existat personalităţi care au iubit şi care au ajutat România infinit mai mult decât atâţia troglodiţi neaoşi sau coţcari autohtoni. 

Povestea torturii lui Richard Wurmbrand a impresionat milioane de americani. Mărturia lui Nicolae Steinhardt (tradusă în atâtea limbi de circulaţie internaţională) a marcat sufletele a sute de mii de europeni, de la Olivier Clément până la Papa Ioan Paul al II-lea.

Există şi astăzi minţi luminate, inimi nobile şi suflete discrete care slujesc cu devotament România, aşa cum auzim voci zgomotoase care clamează patriotismul, fără să înalţe poporul, fără să-l educe şi fără să-i cunoască istoria plină de dureri mari şi mici triumfuri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite