Succes al teatrului românesc la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 13 ani de absenţă a spectacolelor româneşti de pe scenele londoneze, la Barbican Center se joacă, timp de zece zile, „Aniversarea“, în regia lui Vlad Massaci.

Timp de zece zile, de pe 9 şi până pe 19 noiembrie, la Sala Pit de la Barbican Center, cea mai mare instituţie britanică dedicată artelor spectacolului, se joacă în fiecare seară spectacolul „Aniversarea", în regia lui Vlad Massaci, producţie a Teatrului Nottara din Bucureşti. Turneul, organizat de Institutul Cultural Român de la Londra, este, ca amploare, cel mai mare din ultimul deceniu, după ce în urmă cu mai mult de zece ani scena londoneză aclama „Danaidele" lui Silviu Purcărete şi, înainte de el, celebrul „Hamlet" al lui Alexandru Tocilescu, pentru care Ion Caramitru se află, în Marea Britanie, în Top 10 al celor mai buni interpreţi ai lui Hamlet.

Într-o lume teatrală extrem de solidă şi de competitivă precum cea din Londra, succesul Teatrului Nottara, cu spectacolul „Aniversarea", în regia lui Vlad Massaci, este important, pentru că ar putea deschide drumul altor montări spre marile scene ale lumii. Toată odiseea acestui proiect a început în urmă cu un an, când spectacolul a fost văzut la Bucureşti de Toni Racklin, directorul de proiecte teatrale de la Barbican Center, la iniţiativa ICR Londra.

Cronici bune şi casa închisă

„«Aniversarea» nu a fost ales pentru că e neapărat o revelaţie pe scena teatrală românească. Dar trebuia să alegem un spectacol la nivelul scenei londoneze", a declarat pentru „Adevărul" Dorian Branea, directorul Institutului. „Iar ceea ce a contat a fost faptul că e o partitură cunoscută la Londra, având la bază un film celebru. Era important ca după 13 ani de absenţă să fie un text cunoscut, nu unul obscur. Stilul lui Vlad Massaci este unul realist, axat pe jocul actoricesc, iar statul anglo-saxon prizează mai bine genul ăsta de teatru. Biletele sunt vândute, se joacă cu casa închisă, cronicile sunt bune şi foarte bune", a completat Dorian Branea.

Cronicile din marile ziare sunt pozitive sau chiar laudative, în „The Telegraph", criticul Charles Spencer acordându-i trei stele, mai mult decât a primit spectacolul „Hamlet" de la Young Vic, notat cu doar două stele. „Jocul actoricesc este intens şi «Aniversarea» este pusă în scenă cu stil. Ion Grosu îi aduce personajului pe care-l interpretează o anume intensitate nervoasă, iar pierderea din final a încrederii pline de aroganţă a lui Alexandru Repan, în rolul tatălui abject, are ca rezultat un efect teatral fascinant." În „The Times", spectacolul a fost cotat cu patru stele, iar în „The Guardian", deşi primeşte doar două stele, spectacolul este considerat o metaforă a unui proces al comunismului. „Evening Standard" consideră că „principala calitate a spectacolului este interpretarea actorilor, construit cu multă dibăcie. Vlad Massaci este evident un meseriaş plin de talent".

Comunismul, eterna poveste

La sfârşitul reprezentaţiei din seara de 14 noiembrie a avut loc o întâlnire cu publicul la care au participat regizorul Vlad Massaci şi actorii din distribuţie. În dialogul cu jurnalistul John O'Mahony de la „The Guardian" şi cu teatrologul Anca Ioniţă, Vlad Massaci a vorbit despre metafora comunismului care a stat la baza spectacolului „Aniversarea".

Povestea lui Helge, tatăl care şi-a violat copiii ani întregi, terorizându-şi familia şi reducând-o la tăcere, a fost decriptată de regizor în această cheie. „Comunismul a fost ca Helge", a spus Massaci, iar afirmaţia lui a stârnit nenumărate comentarii şi întrebări în rândul unui public extrem de cald şi de interesat de teatrul şi de lumea românească. „20 de ani, nimeni n-a vrut să vorbească despre asta cu adevărat, să descopere istoria", a continuat Massaci.

Întrebat dacă nu cumva e timpul ca în România să fie depăşită povestea cu perioada comunistă, regizorul a spus că, din punctul lui de vedere, până acum s-a făcut prea puţin în acest sens, tocmai pentru că nu a existat distanţa necesară în timp şi că de-abia acum a venit momentul să vorbim, fie şi în metafore. 

Agenda culturală

ASTĂZI 16 NOIEMBRIE
- Teatru. Premiera piesei „Vocea umană", de Jean Cocteau, în regia Sandei Manu, cu Oana Pellea. Teatrul Metropolis, Bucureşti, ora 19.30.
- Dans. Baletul Naţional Georgian „Sukhishvili" - Sala Palatului, Bucureşti,
ora 20.00.

JOI 17 NOIEMBRIE
- Concert. The Tiger Lillies (Marea Britanie) - Sala Radio, Bucureşti, ora 19.00.
- Concert. Tom Jones - Sala Palatului, Bucureşti,ora 20.00.

Vineri 18 noiembrie
- Teatru. Debutul unei serii de evenimente teatrale cu titlul „Bucureşti strict secret", la Teatrul Odeon din Bucureşti, ora 20.00. Primul episod se referă la „Misterul Sebastian". Spectacol-document în regia lui Felix Alexa, pe scenariul lui Stelian Tănase, cu participarea lui Radu Beligan, a Rodicăi Mandache şi a lui Marius Manole.
- Teatru. Spectacolul „Purificare", după Petr Zelenka, regia: Alexandru Mâzgăreanu. Cu: Adrian Titieni, Medeea Marinescu, Vitalie Bichir, Brânduşa Mircea, Lamia Beligan, Mihai Călin, Ilinca Goia. Teatrul Naţional Bucureşti, ora 19.30, Sala Atelier.

SÂMBĂTĂ 19 NOIEMBRIE
- Teatru. Spectacolul „Sfârşit de partidă", după Samuel Beckett, în regia lui Alexandru Tocilescu, a fost preluat în repertoriul Teatrului Bulandra, de la Teatrul Metropolis. Cu: Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin, Ion Besoiu, Irina Petrescu. Ora 19.00, Sala Liviu Ciulei.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite