Teatrele româneşti turează motoarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Ploieşti, teatrele propun noi spectacole săptămâna aceasta.

Premiera prin care Teatrul Bulandra din Bucureşti deschide stagiunea în această toamnă, joi,13 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Izvor, este un spectacol semnat de Felix Alexa, după o piesă a dramaturgului israelian Hanoch Levin. Cu o distribuţie care-i include pe Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru şi Dan Aştilean, spectacolul „Meşteşugul vieţii" este o comedie tristă despre sensurile existenţei, completată de ritmurile compuse de Ada Milea.

„Mi s-a întâmplat rar să citesc o piesă contemporană şi să-mi placă aşa de mult", a declarat pentru „Adevărul" regizorul Felix Alexa. „M-a cucerit amestecul de sublim şi derizoriu, de umor negru şi rafinament. Am avut şi o distribuţie foarte bună şi ne-am aruncat cu toţii cu capul înainte în textul ăsta."

„Aparent, e vorba de povestea unui cuplu, dar, de fapt, e vorba de existenţa tuturor. De cât de ridicoli suntem trecând prin viaţă. Cât de puţin suntem dispuşi să ne recunoaştem propriile ratări. Cum ne salvăm păcălindu-ne zi de zi că totul e în regulă", a mai spus Felix Alexa, rezumând: „E o piesă foarte tristă, plină de umor".

Piesa anului în Cehia

Spectacolul „Purificare", în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, după piesa lui Petr Zelenka, are premiera sâmbătă, 15 octombrie şi duminică, 16 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB). Textul a intrat în repetiţii la TNB cu puţin timp înainte să fie declarat „cea mai bună piesă a anului 2010" la Alfred Radok Awards, în Cehia. Aflat pentru prima dată la o montare pe scena Naţionalului, Alexandru Mâzgăreanu a lucrat cu actori precum: Medeea Marinescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Lamia Beligan, Mihai Călin, Cesonia Postelnicu ş.a.

Teatrul German de Stat din Timişoara va prezenta sâmbătă, 15 octombrie, duminică, 16 octombrie şi luni, 17 octombrie, de la ora 19.00, noul spectacol „Urâtul", de Marius von Mayenburg, sub direcţia de scenă a lui Theodor-Cristian Popescu. Din distribuţie fac parte Alex Halka, Olga Török, Rareş Hontzu şi Horia Săvescu.

Premieră la Ploieşti şi festival la Iaşi

Joi, 13 octombrie, de la ora 18.30, la Teatrul „Toma Caragiu" din Ploieşti va avea loc premiera spectacolului „Amărăştenii", după piesa lui Zadok Zemach, în regia Sânzianei Stoican. Din distribuţie fac parte Ionuţ Vişan, Andi Vasluianu, Ioan Coman, Ada Simionică şi Sânziana Târţa. La Iaşi este în plină desfăşurare „Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret", care se încheie pe 12 octombrie.

Astăzi, de la ora 10.00, la sala mică a Teatrului „Luceafărul", a fost programat spectacolul Teatrului Garlic din Marea Britanie, „Extraordinara maşinărie zburătoare", iar de la aceeaşi oră, la sala mare, „Impozanta Lalula" (Teatrul Naţional Mannheim, Germania). Mâine, 12 octombrie, de la  ora 18.00, la sala mare va avea loc spectacolul „3 poveşti cu zmei", din „Enciclopedia zmeilor", de Mircea Cărtărescu, în versiunea scenică semnată de Alice Barb şi Oltiţa Cîntec şi în scenografia Adrianei Grand.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite