Tezaurul României de la Moscova - istorie şi atât

„Tezaurul de la Moscova exprimă o realitate exprimată nu doar prin definiţia care desemnează ceea ce poate fi evidenţiat prin măsurători - aur, bijuterii, dar şi una de natură cultural-artistică - cărţi, manuscrise, opere de artă.”

Din când în când, pe agenda publică reapare tema tezaurului pe care Moscova îl „păstrează” cu atâta străşnicie de aproape 100 de ani. Recuperarea lui, măcar parţială, rămâne o himeră atât din perspectiva relaţiilor ruso-române, nu foarte apropiate, dar mai ales pentru că e greu de crezut că tezaurul, mai precis partea din tezaur intrată în conştiinţa publică, încă există.

Şi asta pentru că „exportul de revoluţie” de la începutul anilor  `20 avea nevoie de finanţare, iar tezaurul „confiscat de la boierii români pentru a fi returnat poporului” era o sursă la îndemână. Şi totuşi, cum a ajuns tezaurul românesc la Moscova?

În primul rând, o problemă de semantică: tezaurul de la Moscova exprimă o realitate exprimată nu doar prin definiţia care desemnează ceea ce poate fi evidenţiat prin măsurători (aur, bijuterii), şi care e puţin probabil „să fi supravieţuit timpului”, dar şi una de natură cultural-artistică (cărţi, manuscrise, opere de artă, documente de arhivă), a căror valoare nu poate fi stabilită decât în mod convenţional. Are însă o importantă dimensiune sufletească, definitorie pentru românitate.

Situaţia extrem de gravă de pe frontul românesc a impus Băncii Naţionale să decidă, la 27 noiembrie 1916, strămutarea Băncii Naţionale la Iaşi. Deşi aliatul rus insistase ca întreg guvernul, cu administraţia şi armata, să se refugieze dincolo de Prut, autorităţile române au refuzat categoric, luând însă decizia să strămute tezaurul.

La 8 decembrie, prin decret regal, I. G. Bibicescu a fost numit guvernator al Băncii Naţionale, Discuţiile s-au purtat cu A.A. Mosslov, ministrul Rusiei la Iaşi, care a precizat  că „guvernul rus garantează integritatea tezaurului atât în timpul transportului, cât şi pe timpul rămânerii lui la Moscova”.  În ziua de 12 decembrie (25, stil nou) 1916, în prezenţa reprezentanţilor B.N.R. şi a ministrului Mosslov, în gara Iaşi a început încărcarea tezaurului, operaţiune care a continuat şi pe parcursul zilelor de 13-14 (26-27) decembrie. Uşile vagoanelor au primit două sigilii, ale ambelor părţi, fiind convenit ca inventarierea amănunţită să se facă în momentul depozitării sale la Moscova.

Trenul a ajuns la Moscova la 21 decembrie (3 ianuarie), când s-a încheiat un nou protocol provizoriu de recepţionare a casetelor primite şi au fost depozitate în vederea verificării şi inventarierii conţinutului în Sala Armelor din Kremlin, într-un compartiment de rezervă al Sucursalei Băncii de Stat din Moscova. Cei trei reprezentanţi ai B.N.R. au însoţit trenul până la Moscova; unul dintre ei, directorul Th. Capitanovici, a primit însărcinarea de a rămâne la Moscova şi a păstra una dintre cele două chei ale încăperii în care avea să fie depozitat tezaurul.

Procesul verbal încheiat atunci poartă semnăturile reprezentanţilor ministrului de Finanţe rus (doi la număr), celor trei reprezentanţi ai B.N.R. dar şi a lui Pierre Guerin, consulul general al României la Moscova, în calitate de reprezentant al guvernului român. Tezaurul B.N.R., împachetat în 1 738 casete, avea, conform proceselor-verbale anexate la protocolul semnat, o valoare de 314 580 456,84  lei aur, iar bijuteriile reginei Maria  erau evaluate la 7 000 000 lei aur.

După terminarea verificărilor, porţile compartimentului au fost încuiate; pe poarta interioară a fost aplicat sigiliul B.N.R., cheile de la grila interioară fiind preluate de Capitanovici, iar la poarta exterioară s-a aplicat sigiliul reprezentanţilor ruşi, paza fiind încredinţată unor gărzi din armată.

Şi apoi a venit revoluţia.... La 5 noiembrie 1917, Pierre Guerin telegrafia guvernului instalat la Iaşi, cerând măsuri grabnice pentru strămutarea tezaurului în America. Dar nimeni din tabăra aliată nu şi-a asumat răspunderea garantării transportului. În ianuarie 1918, Titulescu cerea ministrului României la Paris să solicite Aliaţilor arborarea drapelelor pe clădirile care adăposteau valori româneşti, în timp ce se purtau negocieri intense cu guvernele american, francez şi britanic.

Era însă inutil. După ruperea relaţiilor diplomatice dintre Consiliul Comisarilor Poporului condus de Lenin şi România, guvernul francez l-a însărcinat pe ambasadorul de la Petrograd cu protecţia temporară a intereselor româneşti, consulul general francez la Moscova, E. Labonne, primind însărcinarea de a comunica părţii ruse că tezaurul României fusese cedat Aliaţilor. În august 1918, consulul a fost arestat şi expulzat, alături de majoritatea reprezentanţilor guvernelor străine, iar ceea ce a urmat  doar arhivele sovietice pot confirma.

Rusia era răvăşită de un război civil ale cărui consecinţe ne apasă şi astăzi, inclusiv prin soarta tezaurului românesc de la Moscova.