Nicolae Titulescu – „diplomaţia cuvintelor” versus cultura română din exil

Despre Nicolae Titulescu, ca om născut cu simţul viitorului şi al istoriei care începe, s-a scris şi se va mai scrie: om politic şi om al legii, diplomat, profesor, artizan şi mesager al Genevei, pelerin al Balcanilor, mare european; şi un sprijinitor al culturii române, aşa cum reise dintr-o scrisoare a sa pastrată în arhiva Bibliotecii Române din Freiburg.

Astăzi la ceas aniversar al naşterii sale, 4 martie 1882, modelul Nicolae Titulescu a rămas, pentru mulţi dintre noi, un mod de a fi, un mod de a gândi. Potrivit opiniei unora dintre cercetători, marele diplomat a fost mai mult decât „un articol din Pact”, a fost Pactul însuşi, un înalt şi inegalabil spirit al dialogului, al construcţiei păcii în cuvinte, dar şi al păcii în fapte[1]. 

Dincolo de atributele carierei sale profesionale, Nicolae Titulescu a reprezentat un model de referinţă în arta discursului diplomatic şi, deopotrivă un model de inspiraţie oratorică. Iată ce sublinia în scrierile sale din exil, Radu R. Florescu: „Titulescu rămânea specialistul României pentru afacerile străine, care îl puneau pe drumuri între Londra, Washington, Paris şi Geneva. Reprezentant al României la Liga Naţiunilor, şi-a câştigat o mare reputaţie mânuind oratoria în faţa acestui for internaţional cu acea măiestrie cu care ştia să farmece un auditoriu la el în ţară”[2].  

Cu certitudine, o parte din discursurile sale sunt de actualitate, ca sursă de cercetare sau studiu de retorică: conştientizare a posibilului în politică şi diplomaţie.

În ţară, talentul lui Titulescu reflectat în arta elocinţei sau a convingerii prin discurs, a fost apreciat de personalităţi de cultură: Lucian Blaga, Martha Bibescu, George Enescu, Constantin Vişoianu, Constantin Rădulescu-Motru etc. Iar în străinătate, aprecierile au venit din partea unor personalităţi, precum:Arthur Chamberlain, Winston Churchill, Léon Blum, Aristide Briand, Anthony Eden, Raymon Cartier, Jean Louis Barthou ş.a. Potrivit opiniei lui A.F.Frangoulis, preşedintele Academiei Diplomatice Internaţionale de la Paris, Nicolae Titulescu avea „viziunea viitorului, precum Talleyrand...Probabil, el a fost cel mai mare diplomat al timpului său”.

Scrisoarea lui Nicolae Titulescu din decembrie 1929, păstrată în arhivele Bibliotecii Române din Freiburg, se referă la o donaţie de 2000 de franci, contribuţie personală pentru Asociaţia Studenţilor Români de la Paris. Cred că nu întâmplător, această scrisoare se află în cel mai important for de cultură românească din exil, Biblioteca Română din Freiburg. Unicitatea acestui spaţiu cultural de la Freiburg a fost determinată de păstrarea şi conservarea unor documente valoroase iar specificitatea sa conferă un caracter unic culturii române prin înfăptuirea unui tezaur cu valoare universală.

Opera lui Nicolae Titulescu rămâne o permanentă descoperire a noului în „diplomaţia cuvintelor„ iar scrisoarea păstrată la Freiburg reprezintă gestul unei mari conştiinţe care a înnobilat cu propria existenţă diplomaţia română şi universală.

Discursurile sale despre pace sunt motiv de reflecţie şi astăzi că fiecare dintre noi este „stăpân fără limite să ridice în conştiinţa lui temelia păcii adevărate, adică a păcii pe care o resimţi şi de care nu mai vorbeşti. Omul, în ultimă analiză, este ceea ce voim noi ca el să fie!”

[1] Maria Cornelia Bârliba, Dan Mihai Bârliba, Focul sacru al Genevei, Editura BREN, 2002

[2] Radu R. Florescu, Nicolae Titulescu, în vol. „Vocile exilului”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998.