Trecerea la ora de vară, între controverse şi beneficii: omul care a propus ca parizienii să facă economie de lumânări şi să se trezească mai devreme

Ora se schimbă în 2015 pe 29 martie, trecerea de la ora de iarnă la cea de vară făcându-se întotdeauna în ultima duminică din luna martie. De altfel, în fiecare primăvară, oamenii pierd o oră din viaţă, până în toamnă. Acesta este preţul pentru ca opt luni pe an să aibă parte de seri mai lungi, pentru ca lumina să împingă înnoptarea mai aproape de miezul nopţii.

Asta nu e o problemă, cei care au acceptat schimbarea orei s-au obişnuit cu această rutină. Dar ora de vară a fost – şi încă mai este pe alocuri – extrem de controversată şi nu tocmai uşor de implementat.

Deşi ora de vară are o istorie relativ scurtă, de aproximativ 100 de ani, ideea de a prelungi ziua lumină a apărut cu mulţi ani înainte, în Antichitate. Civilizaţiile antice aveau un sistem similar cu al orei de vară moderne, fără să folosească tehnicile moderne de măsurare a timpului. Aşadar, îşi începeau şi terminau ziua în conformitate cu răsăritul şi apusul soarelui. De exemplu, ceasurile cu apă romane utilizau dispozitive diferite pentru diferitele luni ale anului.

Dar ideea trecerii la ora de vară i se atribuie mai degrabă politicianului Benjamin Franklin, care a scris un eseu intitulat „An Economical Project for Diminishing the Cost of Light” (Un proiect economic pentru a diminua costul luminii), trimis editorilor revistei „The Journal of Paris”, în 1784. Pe scurt, Franklin propunea – deşi mai mult în glumă – ca parizienii să facă economie de lumânări şi să se trezească mai devreme dimineaţa, pentru a folosi lumina naturală mai mult timp. Dar ideea sa nu a fost pusă în aplicare decât mult mai tâziu.

George Vernon Hudson este un alt pion important în istoria orei de vară. Entomologul din Noua Zeelandă a prezentat Societăţii Filosofice Wellington (azi, Societatea Regală a Noii Zeelande), în 1895, o lucrare prin care sugera ca ceasurile să fie date cu două ore înainte în octombrie şi cu două înapoi în martie. A se ţine cont de faptul că în cele două emisfere – sudică şi nordică – anotimpurile sunt opuse.

După această primă iniţiativă, Hudson a publicat în 1898 un articol pe aceeaşi temă. Dar, în ciuda faptului că exista un oarecare interes în ideile sale, nu s-a întâmplat nimic.

Citeşte continuarea pe historia.ro