Trei războaie, un singur scop: Reîntregirea neamului(II)

România în perioada 1918-1940, moment în care Germania şi Rusia au destrămat-o

"În relaţiile ei cu toate ţările Europei, România are de jucat un rol de mare însemnătate...România va avea iasăşi prilejul să joace un rol de frunte, în cadrul cât mai strânsei cooperări internaţionale, sub stindardul Europei Unite,  în toate marile probleme de ordine intelectuală, politică şi economică".

Acestea sunt cuvintele lăsate de către Constantin I.C. Brătianu în testamentul său politic, fiind mai mult o previziune decât un îndemn a ceea ce va urma să se întâmple. Vorbim de un membru al generaţiei care a determinat şi înfăptuit marele act de referinţă al naţiunii române: reîntregirea neamului la data de 1 decembrie 1918.

Însă o Românie puternică nu poate fi decât o Românie Unită şi de aceea condiţia esenţială, examenul pe care îl avem de dat este tocmai capacitatea de a demonstra că putem fi uniţi şi avea grijă de ai noştri.

Germania a devenit mai puternică când a fost o Germanie Unită, deşi a existat o opoziţie în acest sens atât pe plan extern cât mai ales din partea politicienilor est-germani.

Am început o serie de trei articole prin care să demonstrez că Reunificarea  României cu Republica Moldova reprezintă o obligaţie faţă de sacrificiul generaţiilor trecute şi un fundament pentru un stat puternic în Sud-Estul Europei.

Am vorbit de Războiul de Independenţă, cel care a asigurat României libertatea de care avea nevoie pentru a-şi continua politica de reunificare şi care s-a concretizat la finalul primului război mondial.

Primul conflict mondial s-a deschis în anul 1914, iar cauza principală a fost eşecul Imperiile Europei de a mai continua în această formă.

Clasa politică de la Bucureşti a pus în acele momente o singură condiţie: după conflict să se recunoască alipirea Ardealului la România.

În faze iniţiale aceasta nu a fost acceptată de către Aliaţi, în speţă Imperiul Rus Ţarist manifestând opoziţie deoarece nu dorea o Românie şi mai puternică la graniţă. Acest lucru ar fi însemnat un pol de atracţie pentru regiunea Basarabiei, care în acele momente era anexată de către acesta. Cu cât se amâna mai mult reunificarea Ardealului cu România cu atât mai mici erau şansele ca partea de Est a Moldovei lui Ştefan să se desprindă de Imperiul Ţarist.

Vreau să reamintesc că anterior regele Carol I al României a semnat un Pact de Neagresiune cu Germania pe care l-a actualizat sistematic dar fără a avea curajul de al prezenta vreodată în faţa Parlamentului României.  Îndreptat împotriva Imperiului Rus, acest tratat călca însă principiile fundamentale ale politicii de stat duse de România şi care viza în această fază scoaterea Transilvaniei de sub dominaţia imperială şi Unirea cu Regatul României.

În momentul în care situaţia pe frontul de Est s-a complicat, Anglia a presat Imperiul Rus să accepte condiţiile României, dar atenţie: sub form unei promisiuni ce nu este obligatoriu a fi respectată. Adică nouă ni se spunea ceva, în timp ce ei hotărau altceva.

România trebuia astfel să intre în război de partea Aliaţilor şi pentru eliberarea Transilvaniei, iar ei se obligau să livreze tehnică militară şi să asigure flancul Estic şi Sudic al României. A doua condiţie părea foarte uşor de îndeplinit, sarcina fiind a Rusiei.

Armata română, foarte numeroasă, dar slab echipată, a început ofensiva spre Transilvania. Tehnica militară atât de necesară însă nu a mai ajuns iar flancul Estic şi Sudic nu au fost asigurate corespunzător. Acest lucru a făcut ca prima parte a conflictului să fie un eşec iar Muntenia să fie practic ocupată.

Peste toate acestea are loc şi căderea  Imperiului Ţarist iar armata rusă din una presupus prietenă devine una inamică. În loc să luptăm pe un front am fost obligaţi să consumăm energii importante pentru a dezarma armata rusă. Acest lucru a fost perceput de sovietici ca un act de agresiuni şi tratat ca un act de război.

În acest condiţii România a încheiat o Pace separată, dar  în contextul în care neîndeplinirea de către aliaţi a prevederilor asumate a dus la o situaţie dezastruoasă din punct de vedere politic şi militar.

Cu toate acestea pe 27 martie 1918 Basarabia, declarată independentă între timp,  decide Unirea cu România, iar pe 14 octombrie reprezentanţii din Bucovina decid acelaşi lucru. Gestul a fost urmat în final şi de Transilvania ce a decis Unirea cu ţara pe 1 decembrie 1918.

Pentru ca toate acestea de mai sus să fie recunoscute a fost nevoie ca România să ajungă cu armatele până la Budapesta, punând astfel negociatorii în imposibilitatea de a nu recunoaşte noul stat român.

Practic atunci a luat naştere România Mare, un proiect de stat românesc care să înglobeze pe cât posibil toate regiunile locuite majoritar de către Români.

Vorbim practic de o politică constantă dusă de fruntaşii români şi care a vizat un proiect naţional: reîntreagirea neamului.

Acest articol nu reprezintă o lecţie de istorie ci un îndemn la responsabilizare a politicienilor români, unii dintre ei neînţelegând de ce a fost creat statul român şi care sunt condiţiile esenţiale a ne putea transforma în ceea ce ar trebui să fim: un factor de stabilitate în Europa.