Trenul Unirii. Călători prin istorie (1918-2013)

Trenul, căile ferate sunt metafore, dar şi reprezentări palpabile ale realităţii, ale progresului ori regresului unei societăţi.  Ca metaforă, dar şi ca lucru tangibil a existat un tren al unirii, trenul care l-a adus pe regele României Mari de la Iaşi la Bucureşti, la 1 decembrie 1918. Povestea lui o aflaţi în rândurile următoare.

Titlul acestei intervenţii mi-a fost prilejuit de o invitaţie, pe care nu am putut-o onora, nefiind în ţară zilele acestea, inivitaţie primită de la Ministerul Transporturilor, mai precis, de la   Centrul Naţional de Calificare  şi Instruire Feroviară – CENAFER. Un program desfăşurat între 29 noiembrie şi 1 decembrie, implicând Casa Regală a României, Ministerul şi ministrul transportului, reprezentanţi ai mediului universitar: istorici şi ingineri politehnişti, olimpici naţionali, având incluse  şi pentru publicul larg vizitarea trenului regal, redeschiderea salonului regal de la Gara de Nord Bucureşti etc  sau programul direct.

Ieşind din acest excurs, sper eu, nu prea lung, dar necesar, pentru a sublinia şi în acest fel contribuţia pe care căile ferate au avut-o, de-a lungul timpului, la construirea României moderne, dar poate şi sub aspectul mai puţin cunoscut al contribuţiei pe care au avut-o la realizarea României Mari. Pentru ceferişti Marele Război a însemnat, ca şi pentru alte categorii sociale, un moment plin de jertfe umane, de muncă şi stăruinţă pentru a menţine comunicaţiile feroviare din spatele frontului, iar ulterior implicarea în dificilul proces al refacerii căilor ferate. Ca mărturie a rolului important jucat de căile ferate, a sacrificiului ceferiştilor, la Gara de Nord din Bucureşti  s-a ridicat monumentul eroilor feroviari.

Gara şi trenul,  spaţii ale aşteptării şi ale morţii

În 1916, retragerea armatei şi administraţiei a fost un spectacol trist şi demoralizant pentru populaţia vechiului regat. A fost pentru prima dată când gara, trenul şi-au schimbat valenţele pozitive, acelea de vector al progresului, încununare a pozitivismului şi a triumfului ştiinţei secolului al XIX-lea asupra obscurantismului religios al unui ev mediu rămas doar în sufletul romanticilor pentru care  modernitatea avea effective distructive:  ,,când vin cu drum de fier, toate cântecele pier…

Această atmosferă schimbată este surprinsă de Constantin Kiriţescu, atunci când relatează retragerea spre Moldova a armatei şi administraţiei  via liniile ferate din Prahova anului 1916, fumegând de la sondele incendiate de britanici.

Calea ferată era, în acei ani, un drum cu multe sensuri: plecarea sau reîntoarcerea de pe front ori fuga, în toate aceste direcţii fiind prinşi la mijloc călătorii.

Poate niciodată gara n-a fost mai mult decât acum un spaţiu al aşteptării înfrigurate, îndelungi şi uneori zadarnice. Trenul este, precum altădată, barca miticului Caron, care te poate duce spre lumea morţii, lumea frontului, iar soldaţii şi familiile acestora au trăit  aceste drame.

Pe întreg parcursul marelui război, simbolistica trenului a fost una plină de încărcături şi conotaţii memorabile, mai ales atunci, în momentul 1918 (să nu uităm că marele război s-a încheiat prin armistiţiul de la Compiegne, semnat în celebrul vagon al companiei  Orient-Express-ului, vagonul numărul 2419). Pe 9 noiembrie 1918, şeful misiunii militare germane primea somaţia de a părăsi România şi câteva zile mai târziu, trupele germane se retrăgeau din Bucureşti, iar Gara de Nord prezenta jalnicul, dar şi hilarul spectacol al retragerii germane, o armată în derută care se îmbulzea să ocupe un loc în trenul care-i readucea în patrie.

La Iaşi, se punea problema reîntoarcerii suveranilor Ferdinand şi Maria la Bucureşti cu Trenul Regal ,,Carol I”. Întrucât administraţia CFR nu cunoştea starea liniilor ferate din teritoriul ocupat de germani, s-a luat decizia de a-i trimite pe inginerii Mircea Ottulescu şi V.Stoika în recunoaştere, pentru a vedea cum se puteau restabili legăturile feroviare din Bucureşti spre Moldova. Aceştia nu au ajuns decât până la Crivina, întrucât de aici şi până la Ploieşti se afla armata germană, care începuse să se retragă, devastând cam tot ce se putea. Pentru a putea elibera linia şi a permite circulaţia  oficialităţilor a fost nevoie de o comisie formată din ofiţeri români şi francezi, care au plecat cu un tren spre Ploieşti. Odată ajunşi aici, i-au somat pe germani să de retragă de pe linia Ploieşti-Buzău-Mărăşeşti, iar aceştia s-au conformat rapid. Cu un efort însemnat, în zilele următoare, ceferiştii au restabilit legătura spre Moldova, astfel că suveranii se puteau întoarce în Bucureşti.

Plecarea trenului regal de la Iaşi a însemnat sfârşitul războiului         

Acum este  unul dintre momentele de apogeu ale simbolisticii căii ferate, dar şi al trenului regal. La sfârşitul lunii noiembrie, gara Iaşi era înţesată de populaţia venită să îşi ia rămas bun de la familia regală. În tren se aflau generalul Berthelot  şi o parte a guvernului. 

Când trenul regal s-a urnit pe şine înspre Bucureşti, întreaga mulţime a izbucnit în urale, scandând numele regelui şi alergând după tren. Plecarea acestuia semnifica sfârşitul războiului, dar şi al exilului temporar al familiei regale.

Trenul, plecat de la Iaşi,  a ajuns după câteva zile,  la 1 decembrie, în Bucureşti, în gara Mogoşoaia, unde a fost întâmpinat cu mare fast de o mulţime fericită şi entuziastă. La 1 decembrie 1918, întoarcerea suveranilor semnifica sfârşitul războiului, dar şi  crearea, prin actul de la Alba Iulia, a României Mari.