Alina Mungiu-Pippidi: Trianon, tratat sau dictat, pe înţelesul tuturor

Dacă istoria este inventată sau nu contează prea puţin.

Românii şi maghiarii s-au inflamat din nou despre Trianon. Primii îl văd ca pe un triumf al proiectului naţional şi o încheiere a unei lungi perioade de discriminare, ceilalţi îl văd ca pe un dictat care le-a rupt geografia, identitatea şi cultura.

Discuţia istoricilor este treaba lor, suflătorii în foc s-au mai schimbat (erau doar partide extremiste din ambele ţări, secui, PSD şi servicii pe vremuri, azi mai e şi dreapta, mai liberală în anii nouăzeci, din ambele ţări), dar intelectualii datorează poporului o sumă de explicaţii şi o abordare.

Frumosul text recent al lui Gaspar Miklos Tamas m-a stimulat să fac ceva neverosimil, adică să descarc de la Berlin de pe situl unei universităţi din Pennsylvania, versiunea engleză a cărţii mele Transilvania subiectivă (1999), în care sute de voci din grupurile mele focus şi un sondaj pot fi auzite de ambele părţi, organizate pe baza teoriei identităţii sociale în prima mea carte academică de nivel occidental, la care nu mă simt în stare de o ediţie nouă, pentru că nu mai e nimic de adăugat. Editura Humanitas ar putea face gestul necostisitor, dar şi neprofitabil pentru ei (şi din păcate chiar în timpuri bune nu am văzut la ei mare responsabilitate socială ca misiune, adică să fie scoase ediţii ieftine pentru educare, să fie donate, nu topite, tiraje, etc). Tot ce ar fi de făcut ar fi să fie publicat un document pdf cu versiunea română pe Internet- aş face-o eu dacă aş avea cartea la mine, deşi mă tem că drepturile de autor le au ei. Ce urmează este, aşadar, ce am tradus din versiunea engleză (of!), continuarea şi întregul volum, care debutează cu un citat din Bram Stoker, autorul lui Dracula, îl puteţi găsi în engleză aici. Împuternicesc ca atare pe oricine are o copie şi timp să o scaneze şi să o ridice pe Internet.

Recunoaşterea Transilvaniei ca parte a Regatului Român este subiectul unde cele două versiuni ale istoriei se ciocnesc mai mult ca oricând. Dar ungurii îşi amintesc mai bine; a fost mai mult un subiect în familiile lor decât în ​​familiile româneşti. Trianon este amintit în familiile maghiare din Transilvania ca o perturbare majoră, o schimbare a tuturor normelor sociale.    ”A fost un mare dezastru atunci şi promisiunile făcute la noi nu au fost respectate. Ce au simţit românii când ruşii au luat Moldova (de fapt Basarabia, nota mea)? La fel am simţit atunci. A început ca un lucru bun, ca o apropiere de naţionalităţi, dar ...” (Tg. Secuiesc, muncitori maghiari). ” Maghiarii au fost pedepsiţi pentru că au pierdut războiul” (muncitori maghiari, Cluj). ”A fost o catastrofă, sfârşitul lumii”. (Ţărani maghiari, judeţul Covasna, satul Sanziene). ”A fost tragedia iniţială; toate necazurile noastre îşi au originea atunci” (intelectuali maghiari, Tg. Mureş). Catastrofa descrisă în grupurile cu educaţie scăzută are o reprezentare destul de elaborată în cele cu studii superioare. Intelectualii maghiari văd în Trianon un act dublu de trădare: trădarea Occidentului, care a pedepsit Ungaria pentru că a pierdut războiul ... şi trădarea de către români, care au promis la Alba Iulia un statut diferit de minorităţi. . şi nu şi-au respectat ”contractul”.

Naţionalismul ar fi de neconceput fără istorie. Percepţiile istoriei comune ale cetăţenilor  unei ţări alimentează identitatea naţională, mândria, solidaritatea şi atitudinile faţă de alte grupuri naţionale. Dacă istoria este inventată sau nu contează prea puţin. Important este că nevoia unei identităţi istorice preexistă, ca parte a unei necesităţi pentru o identitate socială pozitivă. Istoria este identitatea socială pozitivă care a trecut deja cel mai dificil test: testul timpului. Nu este succesiunea unor evenimente particulare, oricât de remarcabile ar fi acestea, ceea ce face o naţiune, ci percepţia de către o naţiune a faptului că ceva specific grupului lor a îndurat de-a lungul istoriei, în perioadele alternante de greutăţi şi de vârste de aur. Cu alte cuvinte, nu revoluţia americană în sine este cea care îi face pe americani să se simtă mândri, ci valorile inerent americane pe care oamenii le percep erau în joc atunci. Nu Kossovo ca un eveniment sau locaţie specifică face acest nume crucial pentru sârbi - istoric Kossovo a fost o înfrângere, iar demografic sârbii nu mai sunt majoritari de mai bine de un secol - ci întreaga imagine de sine a sârbilor ca apărători ai creştinismului, ceea ce face ca sârbii să fie atât de încrâncenaţi asupra autonomiei musulmanilor albanezi pe teritoriul respectiv. Apărarea unei versiuni specifice a istoriei (Trianonul pentru români şi pentru unguri) este văzută din exterior ca  naţionalism agresiv, dar de fapt este un comportament raţional: oamenii apără consistenţa identităţii lor, a imaginii lor de sine. Indivizii se pot vedea ca fiind neimportanţi sau chiar ca eşecuri personale, dar puţini oameni pot supravieţui dacă îşi văd naţiunea şi istoria ca un eşec.

Noi suntem învingătorii. A înţelege cum gîndesc învinşii şi de ce e un gest de civilizaţie. Nu e vorba de a relativiza istoria, ci a pricepe că pentru buna înţelegere dintre naţiuni istoriei trebuie să i se atribuie un rol subiectiv, nu obiectiv - ea trebuie privită ca istorii necesare fiecăruia, nu ca un pat al lui Procust unde tăiem membrele care depăşesc cadrul. Viktor Orban e o calamitate a timpurilor noastre, dar felul eficent de a-l învinge nu e să ne orbanizăm mai rău ca el. Şi există căi există, chiar dacă nu am azi timp să vorbesc despre cum trebuie limitat accesul naţionaliştilor extremişti în Transilvania.

Îi puteţi trimite comentariile dvs. autorului pe România Curată