Istorie

articolul anterior articolul urmator

Un oraṣ apropiat: Brăila (II)

1
8 Feb 2015 17:54:06
Sanda Vişan

Sunt convinsă că lumea largă are atracṭii turistice de nebănuit. Nu degeaba în timpul oricărei vacanṭe vedem o adevărată migraṭie a vedetelor noastre, politice ṣi de altă natură, spre zone... mai calde (din toate punctele de vedere).


E normal să vrei să cunoṣti lumea în care trăieṣti. Nu sunt însă sigură că părinṭii turiṣtilor români de azi i-au învăṭat ceea ce mi-au explicat mie pe vremuri mama ṣi tatăl meu: mai întâi să-ṭi ṣtii ṭara, apoi să mergi în lumea largă! Ṣi nici nu era greu să fie aṣa, fiindcă paṣapoartele erau strict supravegheate înainte de 1989 ṣi ṭinute la sertar de autorităṭi!

Dar am înṭeles în timp ṣi că, după ce ai cunoscut “departele”, capătă noi culori ṣi “aproapele” pe care îl ṣtiai. De pildă, azi aṣ spune ceea ce n-as fi ṣtiut să spun prima dată când am văzut Brăila, anume că, dacă ar avea un sit arhitectonic aṣa cum este centrul vechi al oraṣului, newyorkezii l-ar păstra cu străṣnicie ṣi nu ar ceda pentru nimic în lume dreptul la aerul de deasupra imobilelor scunde (volum care în Manhattan este obiect legal de tranzacṭie), chiar dacă s-ar ajunge la cotaṭii imobiliare astronomice. Sau tocmai de aceea. S-ar găsi întotdeauna vreun băiat cu bani ṣi încăpăṭânat, care ṣtie că o investiṭie în aṣa ceva e ca un plasament financiar într-un Picasso: e sigură în timp ṣi aduce plusvaloarea.

În dreapta, imagine cu Ceasul din Piaṭa Traian FOTO Sanda Vişan

De mai bine de un secol Ceasul din Piaṭa Traian măsoară trecerea timpului. In 1909 l-a instalat un donator brăilean, exact la 80 de ani de la sfârṣitul ocupaṭiei otomane, adus de Pacea de la Adrianopol, care punea capăt războiului ruso-turc. Revenită în sânul Ṭării Româneṣti, urbea dunăreană s-a bucurat de beneficiile reformatoare ale Regulamentului organic, aplicat de autorităṭile ruse, dar a beneficiat ṣi de un statut special, ce i-a întărit poziṭia strategică pentru economie: cu Dunărea ṣi Marea Neagră declarate, prin Tratat, zone de liberă navigaṭie, s-a pus capăt monopolului otoman asupra mărfurilor româneṣti.

Veniturile din taxe n-au mai luat calea Istanbulului, ci au rămas autorităṭilor române. Iar câṣtigarea în 1836 a statutului de porto franco - adică de zonă în care mărfurile erau scutite de la plata taxelor vamale - i-a atras ca un magnet pe negustori de mai aproape - bulgari, albanezi, macedoneni, greci, români din Transilvania-  ṣi de mai departe – francezi, belgieni, austrieci, italieni, evrei. Brăila devine un veritabil motor al economiei Ṭării Româneṣti, cum îi place să spună profesorului Ionel Cândea.

Sanda Viṣan - De ce arată acest oraṣ ca un evantai ? Intuiesc un gând în spatele acestei structuri urbane.

Ionel Cândea - Faṭă de alte oraṣe din ṭară, Brăila a beneficiat la începuturile epocii moderne, imediat după 1830, în perioada regulamentară, de o iniṭiativă pozitivă a contelui general Pavel Kiseleff...

S.V. - Care a fost un personaj important pentru întreaga Ṭară Românească.

I.C. - Ṣi în Moldova poate, dar pentru Ṭara Românească, cu siguranṭă ṣi pentru ceea ce a făcut ṣi la Bucureṣti. La Brăila a avut inspiraṭia să ordone sistematizarea oraṣului, care începe chiar la 1830, cu un plan publicat prima oară de Radu Perianu, altă personalitate a învăṭământului românesc interbelic. Este vorba de planul lui Riniev, un ofiṭer din armata rusă, care a dat o primă idee de sistematizare a oraṣului, ce era îngrozitor de amalgamat.

Era un oraṣ turcesc. Aṣezarea era însă mărginită de un arc perfect, de la Dunăre la Dunăre, pe care îl descria ultimul zid de apărare. Ideea genială a lui Riniev, continuată ṣi de următorul arhitect al oraṣului, Berroczyn, care din 1834 se ocupă de sistematizare, a fost următoarea: oraṣul vechi, turcesc va rămâne până la acest arc, iar cel modern se va dezvolta de la Dunăre la Dunăre, în arc de cerc.

S.V. - Cu alte cuvinte nu a fost o sistematizare cu “victime”, cum a fost cea făcută la Paris, două decenii mai târziu, de prefectul Senei, Baronul Haussmann, la cererea împăratului Napoleon III, contestată în epocă, dar care a avut meritul de a fi adus capitala franceză la standardele modernităṭii ?

I.C. - Nici gând! Cum nu a fost vorba nici de a urma planul Odessei, aṣa cum s-a repetat obsesiv în anii ’50 ṣi ’60, fapt datorat, se spunea, lui Kiseleff. Nu există nimic asemănător la Odessa, cu excepṭia zonei vechi a antrepozitelor, apropiate de ṭarm, unde străzile sunt perfect paralele ṣi perpendiculare pe ṭărm.

Toată această dezvoltare modernă a oraṣului a însemnat un arc perfect, pentru fiecare nouă arteră, pe care magistratul, cum se numea primarul, arhitectul ṣi inginerul oraṣului le respectau. Cu un singur bon de la arhitectul oraṣului ṭi se interzicea abuzul, după ce ṭi se făcuseră cunoscuṭi parametrii în care trebuie să construieṣti, ce faṭade, cum te aliniezi, cum să arate trotuarul...

S.V. - Ca să respecṭi stilul zonei. Lucruri care azi sunt ades uitate.

I.C. - La fel se întâmpla cu ṣanṭul oraṣului, care a fost întotdeauna o constantă în istoria oraṣului.

Pentru mine e o părere de rău că la 25 de ani de la evenimentele din decembrie n-am reuṣit încă să conving autorităṭile din Brăila să revină la denumirea istorică de Bulevardul Carol. De ce? Pentru că ṣanṭul cetăṭii, care mărgineṣte în afară ultimul zid, traseu pe care s-a realizat primul bulevard al oraṣului, între oraṣul vechi ṣi cel modern, se cheamă Alexandru Ioan Cuza. După care avem Strada Unirii, opera lui Cuza, după care în istorie a venit Carol. Nu se înṭelege că nu este un moft patrimoniul acesta imaterial al denumirilor istorice.

Nu mai spun că de multe ori arhitectul Brăilei era ṣi arhitectul Bucureṣtilor, aṣa cum ṣi primari de Brăila fuseseră primari de Bucureṣti.

S.V. - Ca de pildă?

I.C. - Nicu Filipescu. Aceasta arată cât de important a fost acest oraṣ. Aṣa cum Craiova era, în cealaltă parte a Ṭării Româneṣti, un punct foarte tare.

De altfel, în 1926, Iorga, genial cum era, a rostit la o conferinṭă ṭinută la Brăila această caracterizare: Brăila nu este fiica Ṭării Româneṣti, ci este maica acestui Principat. De ce? Tocmai pentru comerṭul dintre Braṣov ṣi Brăila, prin care regalitatea maghiară încerca să iasă la Marea Neagră, unde se împrieteniseră cu genovezii. In acelaṣi timp exista cealaltă cale de comerṭ, ce duce către Vidin, de acolo la Trieste ṣi iese în Adriatica, unde Regatul Maghiar era prieten cu veneṭienii. Nu întâmplător documentul din 1368, care aminteṣte Brăila pentru prima dată în termeni preciṣi, aminteṣte ṣi de Slatina, pe cealaltă cale. Dacă genovezii ṣi veneṭienii se tăiau pe mări ṣi ṭări, pe unde se întâlneau, cu regalitatea maghiară se împăcau ṣi unii ṣi alṭii, pentru că îṣi găseau astfel, în cele două mări, calea de comerṭ, care să le aducă venituri.

Casă din Brăila – detaliu  FOTO Sanda Vişan

Nu mi-e greu să îmi închipui acel mic babel de secol XIX, în care diversele etnii împărṭeau casa, strada ṣi prăvălia sau atelierul. Chiar ṣi azi, deṣi zumzetul activităṭii comerciale de altădată s-a stins, iar etniile s-au subṭiat, urmaṣii celor de altădată plecând spre alte zări, am fost surprinsă să pot conversa la micul dejun cu un mic grup de norvegieni cazaṭi la aceeaṣi pensiune cochetă. Ei lucrează la Brăila, o perioadă mai lungă de timp, supraveghind oarece lucrări în port. Imi dau însă seama că diferenṭa dintre cele două migraṭii este mare: norvegienii sunt doar faṭa umană a procesului de globalizare, nu se vor număra vreodată printre locuitorii permanenṭi ai oraṣului ṣi nu vor contribui, deci, la creṣterea calităṭii vieṭii acestei comunităṭi. Dar mi-a plăcut să-l văd pe unul dintre ei într-o dimineaṭă, singur la micul dejun, citind o carte ṣi nu agăṭat de două căṣti ṣi de un iPhone. 

În dreapta, imagine cu o pensiune în stilul zonei, lângă Grădina Mare  FOTO Sanda Vişan

Locuitorii de atunci ai Brăilei ar putea constitui motiv de invidie pentru românii de azi, care visează la câṣtigul mare ṣi rapid (de obicei din afaceri cu statul!): scutiṭi fiind de taxe vamale pentru un timp, brăilenii de la jumătatea secolului al XIX-lea au prosperat, căci la bursa din Brăila “”se făcea” preṭul grâului pentru întreaga zonă a Mării Negre. Tot pe aici treceau cantităṭi imense de cherestea ṣi de alte produse naturale, iar veniturile negustorilor erau pe măsură, uriaṣe ṣi rapide.

Ṣi aṣa au rămas vreme de un secol, până la Marea Criză din 1929. Deṣi statutul de porto franco a fost pierdut după un timp, oraṣul ṣi-a păstrat locul important, câṣtigat pe calea înfloritorului comerṭ cu cereale trimise spre Europa ṣi Orient, intrând în concurenṭă cu Odessa ṣi situându-se peste rivalul său, portul Galaṭi.

In acest favorabil context economic, autorităṭile brăilene nu s-au gândit să cheltuiască resursele financiare plantând panseluṭe ṣi borduri, ci au folosit ca niṣte adevăraṭi gospodari veniturile locale, rezultate din tumultul comercial. Au extins capacităṭile portuare ale urbei ṣi au modernizat-o, introducând, printre primii în Europa, curentul ṣi tramvaiul electric (pe vremea când la Bucureṣti încă se înhămau caii la acest mijloc de transport în comun).

Astfel,  oraṣul  a atins o calitate edilitară europeană, iar în 1911, în timpul domniei primului rege al României, Carol I, a înregistrat ṣi momentul de maxim al exportului său.

Intâmplarea a vrut ca să mă aflu la Brăila tocmai când, pe 6 decembrie 2014, muzeul oraṣului ṣi-a îmbogăṭit numele, devenind, prin eforturile constante ale directorului său, Muzeul Brăilei Carol I. Pentru aceasta, dr. Ionel Cândea a trecut printr-o odisee birocratică, ce ne dă încă o dată măsura eficienṭei instituṭiilor statului:

Ionel Cândea - Ne-am hotărat ca pe 6 decembrie, de Sfântul Mare Ierarh Nicolae, patronul spiritual al oraṣului Brăila, să dezvelim însemnele care dau noua denumire a instituṭiei muzeale a oraṣului, anume Muzeul Brăilei “Carol I”. O facem, fiindcă regele Carol, de foarte frumoasă amintire pentru noi, este cel care a semnat la 23 august 1881, la Peleṣ, decretul prin care se consacră activitatea Muzeului ṣtiinṭific ṣi a Bibliotecii publice la Brăila. Prin urmare, regele Carol I este întemeietorul de drept al acestei instituṭii.

In al doilea, rând, tot în acest an, 2014, s-au împlinit în mai 100 de ani de când regele Carol I a făcut ultima lui vizită la Brăila. Se pregăteau evenimente destul de importante în Balcani, tensiunea era mare, iar primul război mondial era foarte aproape.

 In al treilea rând, tot în 2014 se împlinesc 100 de ani de la trecerea regelui Carol I în veṣnicie. A murit curând după izbucnirea primului război mondial, cu toată perioada de dezbatere a orientării ṣi a intrării noastre în război, neutralitatea ṣi tot ce s-a discutat în acel 3 august 1914, care au zdruncinat sănătatea unui rege suferind la 75 de ani.

Suntem în faṭa a trei evenimente, care conduc toate către persoana regelui Carol I ṣi a amintirii lui în istoria noastră. Am socotit nimerit să fac acest demers, pe care, trebuie să spun, l-am început încă din aprilie ṣi nu m-am gândit niciun moment că în decembrie nu vom avea lucrurile încheiate pe deplin. Drumul firesc al unei astfel de iniṭiative a fost parcurs: hotărâre de Consiliu judeṭean, apoi Comisia Naṭională a Muzeelor ṣi Colecṭiilor, unde, de altfel, sunt membru. Comisia a fost de acord, numai că de aici lucrurile s­-au înṭepenit : Ministerul Culturii, după aprobarea organului său de specialitate, care este Comisia, trebuia să o ducă la guvern, pentru o hotărâre de guvern.

Eu nu fac vreun reproṣ Ministerului, dar am văzut că trece anul jubiliar 2014 ṣi nu putem realiza un lucru elementar. 

Sanda Viṣan - Vă rog să mă faceṭi să înṭeleg: ministerul n-a trimis documentaṭia mai departe?

Ionel Cândea - Nu. Pentru că, oricât nu ne-ar veni să credem, procedurile sunt astfel: un dosar, când pleacă către o instituṭie, oricare alta, nu neapărat guvernul, poate alt minister, trebuie să se întoarcă la Ministerul Culturii în mandatul aceluiaṣi ministru. Cum ṣtim că la Ministerul Culturii a fost oarece forfotă, din mai până acum [decembrie 2014] n-a existat garanṭia că lucrarea se întoarce în mandatul aceluiaṣi ministru.

S.V. -Inseamnă că ceea ce faceṭi e ilegal?

I.C. - Deloc. Insemnele sunt oricum pe clădire, au fost aṣezate în ideea că la 23 august 2014 vom putea face inaugurarea. Prin urmare nu am decât să spun tuturor brăilenilor ṣi celorlalte instituṭii, dintre care Consiliul Judeṭean foloseṣte deja noua denumire în corespondenṭa cu noi, Muzeul Brăilei se cheamă Muzeul Brăilei Carol I, aṣteptând, sigur, ṣi consacrarea prin hotărârea de guvern.

S.V. - Avem obiṣnuinṭa tăierilor de panglici, ṣi înainte, ṣi post-factum, aṣa că n-ar fi de mirare.

I.C. - Aici nu e vorba de autostrăzi sau segmente de drum reparate, ci pur ṣi simplu nu cred că e frumos, pentru memoria regelui Carol I, să dăm denumirea după un an, când cineva o să aibă timp să se ocupe de parcursul dosarului.

 

 

 

 

 

 

   


Muzeul Brăilei Carol I FOTO Sanda Vişan 

S.V. - Ce a reprezentat regalitatea pentru Brăila? Fiindcă sfârṣitul de secol  XIX ṣi începutul de secol XX a însemnat perioada de maximă înflorire a oraṣului. 

I.C. - Este perioada de aur a oraṣului, cuprinsă, în mare, între 1830-1930, deci imediat după turci ṣi până la criză. O expoziṭie dedicată acestei perioade, sub toate aspectele, economic, edilitar, etc. am vernisat anul trecut, în Olanda, pentru că realmente Brăila a avut în acel timp ṣi mai ales la început de secol XX, relaṭii excepṭionale cu oraṣele olandeze, în special cu Rotterdamul, pentru comerṭul cu grâne.

Regalitatea a manifestat pentru Brăila un interes aparte, regele Carol a venit des aici –n-am reuṣit încă să stabilesc cu precizie de câte ori. In preajma lui ’77, înainte de pornirea războiului, la care noi am fost chemaṭi de Rusia, Carol a fost din nou la Brăila.Sunt ṣi amintirile unui dascăl, buzoian de obârṣie, dar care ṣi-a făcut apostolatul aici, ṣi care vorbeṣte despre intrarea regelui în sala de clasă, cu toată discreṭia, aṣezându-se în ultima bancă, lângă un elev ṣi urmărind o vreme ce se întâmplă în clasă. A urmat apoi momentul de salut.

Legat de denumire ṣi de prezenṭa regilor României, avem primele imagini filmate ale oraṣului Brăila, cu prilejul vizitei regale din 1914. E o defilare a flotilei de Dunăre, foarte rapidă, plus coborârea ṣi revenirea pe nava regală a familiei: regele Carol I, regina Elisabeta, Ferdinand ṣi Maria, impreună cu suita.

Alṭi membri ai familiei regale au fost la Brăila. Ultima vizită regală aici a fost în 1998, la 19 iunie, când majestăṭile lor, regele Mihai ṣi regina Ana, au vizitat oraṣul, cu ocazia unei vizite la o universitate particulară. Atunci au vizitat ṣi casa memorială Perpessicius, care a fost unul dintre profesorii de la clasa Marelui Voievod Mihai. Am ṭinut să vadă casa modestă a acestui mare dascăl, istoric literar, critic, întemeietor de ediṭie critică Eminescu. La vremea respectivă nu aveam din păcate amenajată casa filosofului Băncilă, a celui de al doilea brăilean care a fost profesor la clasa Marelui Voievod Mihai.

I-am ṣi spus majestăṭii sale că a avut doi profesori din Brăila, uitând atunci să adaug că o a treia mare personalitate a învăṭământului brăilean, sociologul Petre Andrei, ministru al învăṭământului în 1940, care, cum se ṣtie, s-a sinucis la Iaṣi, a fost preṣedintele comisiei de bacalaureat în faṭa căreia s-a prezentat majestatea sa.


 












Spaṭiu muzeal dedicat filosofilor Anton Dumitriu ṣi Vasile Băncilă FOTO Sanda Vişan

Muzeul Brăilei Carol I a rezervat mai multe săli unor brăileni care, prin mintea lor iscoditoare ṣi prin talent, au creat opere ce reprezintă puncte de reper pentru cultura română ṣi cea europeană.  Filosoful ṣi logicianul Anton Dumitriu, de pildă, îṣi amintea de anii de adolescenṭă petrecuṭi la Brăila, într-o atmosferă de emulaṭie intelectuală, creată fără îndoială de tinerii ieṣiṭi de pe băncile  excepṭionalei Ṣcoli normale de băieṭi, unde predau profesori de valoare, ca Perpessicius ṣi Vasile Băncilă. Era aceeaṣi ṣcoală unde îṣi va începe ṣi memorialistul cariera de profesor de matematică.

Era un timp când elevii din liceele ṣi ṣcolile normale româneṣti (nu mai vorbim de universităṭi) erau formaṭi intelectual de dascăli care erau personalităṭi de primă mărime ale culturii. Profesoratul nu era perceput ca o sinecură, iar rezultatul acestui climat profesional se simṭea în calitatea dezbaterilor intelectuale din spaṭiul public ṣi a operelor create în epocă. Chiar dacă puteai să nu fii de acord cu prestaṭia vreunui profesor, cum i se întâmplă chiar lui Anton Dumitriu.

 

 

 

 

 

 

 

 

Muzeul Brăilei Carol I, Sala Nae Ionescu FOTO Sanda Vişan

Student la Universitatea din Bucureṣti, el îṣi va aminti că nu s-a dus decât la vreo trei lecṭii ale profesorului Nae Ionescu, concitadinul său părându-i a fi mai interesat de efectul produs de discurs asupra numerosului auditoriu decât de logica ideilor.

Lectura carṭilor lui Nae Ionescu, publicate după 1989 mi se pare că îndrituieṣte  această opinie. Citindu-le, n-am reuṣit să-mi explic prestigiul enorm de care s-a bucurat în epocă, altfel decât prin forṭa iradiantă a inteligenṭei sale colocviale. Inclin să cred că acest doctor al Universităṭii din München a avut geniul oralităṭii ṣi o energie nesecată de a coagula în jurul său minṭile strălucite ale timpului, fie că a fost vorba despre admiratorii ṣi discipolii săi, generaṭia de aur interbelică: Eliade, Noica, Cioran, Vulcănescu, Sebastian, sau Jeni Acterian, fie de marile doamne care, fascinate, l-au iubit: prinṭesa Maria Cantacuzino sau pianista Cella Delavrancea (care a fost lângă el când s-a stins din viaṭă, la doar 50 de ani).

Cum scriam în  prima parte a acestei evocări, revenirea mea la Brăila, în decembrie anul trecut a însemnat Nopṭi de teatru în festival. Dar zilele, ca un adevărat turist, le-am dedicat unui fel de cercetare din care să înṭeleg felul în care istoria faptelor din trecut s-a înscris în ṭesutul de azi al oraṣului.

   

Strada Cetăṭii din Brăila FOTO Sanda Vişan

De aceea, în ciuda vremii înnegurate, m-am dus să văd ṣi casa lui Perpessicius, dascălul regelui Mihai, aṣa că tot în perimetrul vechi al oraṣului am căutat Strada Cetăṭii. Am descoperit un cartier liniṣtit, în care vreo doi bărbaṭi ce mai schimbau o vorbă pe stradă păreau a constitui singura animaṭie din zonă.

Dunărea în zare FOTO Sanda Vişan

Din vârful străzii, printre copacii bătuṭi de vântul iernii, ochiul ghiceṣte în zare apele Dunării, dincolo de ceea ce cred a fi depozitele pe care lipsa de activitate le-a lăsat cu ochii ferestrelor larg deschiṣi, privind în gol.

Casa Perpessicius  FOTO Sanda Vişan 

Actuala clădire a Casei Perpessicius pare a fi cea în care s-a născut în 1891 Dumitru Panaitescu, fiul unui tată de origine greacă ṣi al unei mame moldovence. Pare numai, întrucât după moartea istoricului literar, casa a fost demolată în 1971, fiind însă repede ridicată o replică a originalului. Ceardacul cu geamlâc întăreṣte această impresie de autenticitate: îṭi vine să-i atingi lemnul, care, patinat cum e, pare a fi chiar de secol XIX. Am mers pe lângă el până în fundul curṭii, unde, de pe un soclu, criticul aruncă, din eternitate, o privire de marmură oricărui curios.


 

 

 

 

 

 

 

În stânga, curtea Casei Perpessicius, iar în dreapta, Bustul lui Perpessicius, sculptură de Nicăpetre FOTO Sanda Vişan

Interiorul casei a putut fi amenajat datorită donaṭiilor de carte ṣi mobilier, făcute de fiul scriitorului, dar ṣi achiziṭiei a peste 7.000 de volume din biblioteca profesorului. Perpessicius a locuit în această casă doar până la 19 ani, după care a plecat la studii ṣi spre cariera sa didactică ṣi literară. Nu a mai locuit aici decât aproape un an, în 1920, când a predat româna ṣi franceza la Ṣcoala normală, aṣa cum a făcut în mai multe oraṣe din ṭară, de-a lungul timpului. La revenirea în urbea natală purta urmele experienṭei războiului, care l-a lăsat invalid de mâna dreaptă. Dar era deja un nume în publicistica românească.





 

 

 

 

 


Biroul lui Perpessicius FOTO Sanda Vişan

Studiile de istorie ṣi critică literară îi vor apărea în volume după 1928, iar la începutul anilor ’30 scriitorul a înṭeles ṣi importanṭa noului mijloc de comunicare care era radioul, astfel încât a făcut ṣi critică literară pe unde scurte. Tot atunci, în 1933, a conceput monumentalul plan care avea să-i rezerve un loc special în constiinṭa  culturală românească: cercetător asiduu al manuscriselor eminesciene, el a proiectat o ediṭie critică a operei marelui poet român, la editarea căreia a lucrat până în 1963, după care aceasta a fost preluată de Muzeul Literaturii Române, al cărei director Perpessicius a ṣi fost. Abia în 1999 va fi încheiat proiectul, prin apariṭia, la Editura Academiei Române, a volumului XVII al Operelor, anume Bibliografia Mihai Eminescu.

Amestecul diverselor etnii, în acest ṭinut de răsărit al ṭării nu ṣi-a arătat roadele doar în domeniul economic, ci ṣi în calitatea intelectuală a urmaṣilor fizici, dar ṣi spirituali ai acestor uniuni, care au dat culturii române marile ei personalităṭi.

Aṣa au fost istoricul Victor Papacostea, eseistul Eugen Schileru ṣi istoricul literar Basil Munteanu, sau scriitorul Mihail Sebastian.

Aṣa a fost soprana Hariclea Darclée, descendenta unei familii cu rădăcini greceṣti, primadona absolută a Europei, care a lucrat cu mari compozitori, precum Gounod, Puccini sau Mascagni, după ce ṣi-a făcut debutul pe scena Teatrului din Brăila. Alṭi artiṣti ai scenei lirice -George Niculescu-Basu, Petre Ṣtefănescu-Goană- ṣi de dramă -Maria Filotti, Irina Răchiṭeanu-Ṣirianu- au văzut lumina zilei sau s-au format în primii ani de viaṭă la Brăila.

Casa Petre Ṣtefănescu-Goangă, detaliu  FOTO Sanda Vişan

Aṣa au fost membrii Academiei Române, matematicianul Gheorghe Mihoc ṣi geologii Gheorghe Munteanu-Murgogi ṣi Ion Băncilă, fratele mai mic al filosofului Vasile Băncilă.

Aṣa a fost Mina Minovici, descendentul unei familii de aromâni, medicul căruia îi datorăm fondarea sistemului medico-legal modern. Aṣa a fost Edmond Nicolau, om de ṣtiinṭă de origine elenă, promotorul, încă din anii ’60 ai secolului trecut, al ciberneticii în România, adică al unui tip de cercetare transdisciplinară, ce făcea practic primii paṣi la nivel mondial.

Sala Edmond Nicolau, Muzeul Brăilei Carol I  FOTO Sanda Vişan

Aṣa a fost Ana Aslan, fiica unui tată de origine greacă ṣi a unei mame, cred, de origine armeană, fondatoarea primului Institut de gerontologie ṣi geriatrie din lume ṣi inventatoarea Gerovitalului.


Sala Ana Aslan, Muzeul Brăilei Carol I  FOTO Sanda Vişan

Alte gânduri despre personalităṭile de ieri ṣi de azi, despre feṭele din trecut ṣi din prezent ale Brăilei vom depăna în următorul articol dedicat oraṣului de la Dunăre.

 

  

 

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Adrian Naumof
9.02.2015, 08:53:22

Interasant. Foarte interesant

+1 (1 vot)