Istorie

articolul anterior articolul urmator

Un veac de inumanitate

57
25 Oct 2017 13:46:02
Radu Preda

Chiar în aceste zile se împlinesc o sută de ani de la revoluţia bolşevică din octombrie/noiembrie 1917. Un moment de cotitură pentru istoria mondială, prefaţa unei dominaţii demonice.

Însuşi faptul că o viziune teoretică articulată având în vedere ţări puternic industrializate – precum Anglia, Franţa sau Germania – ajunge să fie probată tocmai în Rusia, profund subdezvoltată şi abia trecută printr-o reformă agrară, indică începutul prost al revoluţiei proletariatului. Lipsa corelaţiei dintre ideologie şi realitate avea să însoţească fidel comunismul politic, efortul de modernizare rapidă, indiferent de costuri şi călcând la propriu peste cadrave, fiind expresia fricii de a rata punerea în practică a ideii.

De aici şi „realismul“ criminal al comuniştilor. Cum prea bine ştim, chiar dacă nu se vorbeşte îndeajuns în orele noastre de istorie, comunismul a produs la nivel mondial nu mai puţin de peste o sută de milioane de victime. 100.000.000. O cifră de domeniul inimaginabilului, plasată în afara puterii noastre sufleteşti de compătimire. Este pur şi simplu prea mult, prea intens şi prea dureros. Comunismul a reuşit măcar la capitolul crimelor sale să fie cu adevărat grandios, imposibil de egalat.

Brutalitatea metodelor prin care „idealul“ a fost pus în practică este pe măsură. Mii de închisori, lagăre de muncă, colonii de deportaţi, internate psihiatrice, case de copii, centre de corecţie, lupta de clasă, eliminarea deviaţioniştilor, locaţii conspirative de anchetă, o reţea imensă de supraveghere, graniţe militarizate, milioane de agenţi ai poliţiei politice, controlul şi spălarea sistematică a minţilor, inducerea şi menţinerea fricii, delaţiunea – iată ingredientele unui secol de inumanitate fără precedent.

Cu toate acestea, stafia comunismului mai bântuie prin Europa şi nu numai. Dacă nazismul, cum spunea regretatul Tony Judt, nu mai poate fi reciclat,  comunismul are o toxicitate reziduală pe care nu trebuie să o subestimăm. El pare în continuare o alternativă la capitalism şi promite ceea ce niciun partid nu poate promite: fericirea. Iată motivul pentru care, de la bun început, Berdiaev arăta că ideea comunistă este, în fapt, o promisiune religioasă pe dos, iar nu o alternativă politică. Este o metafizică materialistă care fascinează.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

57 Comentarii

g duscanu
25.10.2017, 15:31:45

Exista in discursul domnului Preda un sofism care se contureaza in episoade, ca un serial. Este acela ca se pune un semn de egalitate intre sentimentul critic la adresa unei institutiii bisericesti, ca de exemplu BOR, sau sentimentul critic la adresa practicilor de natura religioasa si ideologia marxista sau comunista care nu era prietenoasa bisericii. Nu. BOR si practicile ei sunt si sunt de multe ori criticate independent de ideologia marxista sau comunista. Insa acest sofism este foarte folositor pentru BOR pentru ca le permite foarte usor sa redirectioneze o discutie in care ei trebuie sa justifice politica lor expansiva de a instaura o teocratie de fapt, politica lor comerciala unde BOR fabrica lucruri in china ca ultimul magazin de pe colt si le vinde prin biserici drept lucruri sfintite si facatoare de minuni, politica lor de dezumanizare, etichetare, persecutie si excluderii a homosexualilor sau a credinciosilor apartinand altor confesiuni. Cand esti pus pe defensiva si trebuie sa justifici lucrurile astea, e nasol daca nu ai o gasca cu oua de aur cum este comunismul, o gasca care-ti permite sa te prefaci ca nu esti agresor ci esti de fapt o victima. Daca ideologia marxista si comunista este plina de tenebre, tenebrele din ideologia bisericii ortodoxe cine le elimina? Cum ramane cu ideologia ortodoxa care incita la ura si dezbinare? Cum ramane cu ideologia ortodoxa conform careia oamenii mananca tamaie si beau apa sfintita crezand ca au capacitati de vindecare miraculoase? Cum ramane cu ideologia ortodoxa conform careia neoficial preotii din bisericile din romania cer oamenilor sa voteze intr-un anumit fel, bazat pe cine considera ei ca e 'de-al nostru'. Cum ramane cu ideologia bisericii conform careia in scoala la ora de religie se predau lucruri demontate absurde si demontate stiintific? Cum ramane cu ideologia ortodoxa cand o proportie infiorator de mare a romanilor sunt creationisti si resping teoria evolutiei, o teorie amplu demonstrata si documentata, recunoscuta si de Vatican pe motiv ca e produsul satanei? Cum ramane cu aceasta ideologie care incurajeaza nivelul asta de analfabetism. Nu ar trebui biserica in schimb sa lupte pentru siintia si pentru ce-a mai buna educatie stiintifica? Unde este pozitia publica, ferma si sincera a Patriarhiei care sa corecteze aceste apucaturi? Nicaieri. E absenta ca si caracterul ei nobil. O organizatie de anti-eroi, egoisti, marunti si superiori celorlalti.

+5 (11 voturi)
eu doar constat
25.10.2017, 16:15:31

Daca consideri ca nazismul (fascismul) mai poate reaparea, dar comunismul nu, inseamna ca nu prea o ai cu intelegerea fiintei omenesti. Pentru ca intre comunism si nazism nu exista diferente esentiale. Forma era doar diferita, dar continutul aproape identic. Asa ca si comunismul va putea aparea din nou, poate sub alta denumire, dar tot un fel de comunism. Chiar si cel rus nu a fost "comunismul" intrezarit de Marx si Engels, de aceea nici nu s-a numit comunism, decat la inceput, dupa care a devenit leninism. Nici facismul nu a avut caracteristici unice: in Germania a devenit hitlerism, cu diferente specifice fata de fascismul italian sau spaniol. Chiar si la comunisti au existat diferente intre cel al lui Hrusciov/Brejnev, Enver Hodja, Mao Tze Dun, Kim Ir Sen, Fidel Castro si nu cel din urma Ceausescu. Dar, in esenta toti acestia, autodeclarati comunisti sau fascisti, se regasesc intr-o singura familie, asa cum canidele din regnul animal nu cuprind numai cainii. Iar victimele acestor scelerati nu trebuie reduse numai la cele ale comunistilor, gasind astfel, undeva in subconstientul autorului, o eventuala scuza pentru crimele fascistilor. Sa nu uitam ca pentru crimele comunistilor nu exista inca o notiune de condamnare, in timp ce pentru cea a fascistilor a aparut "holocaustul". Poate si datorita unei mai eficiente publicitati, favorizate si de faptul ca fascismul hitlerist a fost invins, in timp ce fascismul-stalinist a iesit invingator si a cautat sa-si ascunda crimele de pe aceasta pozitie. Vae victis! Dar numai cele din partea celor invinsi. Apropo's: autorul este teolog. Nu la fel precum comunistii si fascistii au actionat si crestinii in cele 5 cruciade si mai ales in timpul inchizitiei? Sa fie si biserica (nu credinta) tot un fel de comunisto-fascism? Cred ca toate se trag din fiinta omeneasca, care nu s-a desprins inca de lumea animala.

+3 (3 voturi)
Mosh Ion Roata
25.10.2017, 17:34:43

Courtois avanseaza cifra de 100.000.000 de morti. In realitate, sunt mult mai multi, daca includem si numarul celor morti din cauza "minunatelor conditii de viata si de munca" pe care le-au creat si impus comunistii cei criminali. Nicio comparatie intre ciuma roşie şi nazism - nazismul nu a durat atat, era intr-adevar o forma de socialism muncitoresc (de fapt, al lucratorilor) dar se axa pe nationalism, respecta proprietatea si consolida o Germanie doar pentru nemţi (cu ceva Lebensraum), iar ce este cel mai important, nazismul nu si-a ucis in masă propriii cetăţeni! Cat despre miscarea lui Mussolini, nici vorba, diferentele intre duce si liderii comunisti sunt ca de la cer la pamant. Comunismul se poate insa repeta, sub o forma sau alta, pentru ca e strans legat de internationalism si mai ales, pentru ca a fost creat de lideri dintr-o anumita seminţie. Astfel, nu va fi in veci condamnat, nici victimele nu vor fi recunoscute. Formele nationaliste, fie si dictatoriale, sunt specifice strict unui popor: de pilda, miscarea "sociala" fascista n-ar fi functionat niciodata ca atare in Germania si nu pot fi identificate prea multe elemente comune, pentru ca nu putem spune ca aveau aceeasi politica si aceleasi aspiratii doar pentru ca salutau la fel.

0 (4 voturi)
nic
25.10.2017, 17:40:04

COMUNISMUL a fost o reactie naturala la mizeria si inapoierea promovate de ortodoxie in estul Europei. Natii proaste si analfabete au fost scoase din bordeie si obligate sa invete si sa munceasca la fel ca cele din vest. Odata cu caderea comunismului,tembelismul ortodox si-a reluat opera de distrugere a natiilor parazitate.

+1 (7 voturi)
Mosh Ion Roata
25.10.2017, 17:50:44

Numai in Romania, comunismul a lasat in urma circa 900.000 de morti, in general elite ale vietii politice, intelectuale, preoţeşti (nu numai din BOR, ci şi catolici, greco-catolici etc.), ţărăneşti, ba chiar muncitoreşti (social-democrati), iar in Basarabia si Bucovina aflate sub hegemonia Sovietelor au fost 1,5 milioane de morţi. Pierderile de vieti omenesti (militare) ale Romaniei in WWII au fost estimate la 300.000 de persoane, dar era vorba de război (dus pentru reîntregirea patriei). Sa va fie ruşine! România nu a fost o "naţie proastă şi analfabetă", nu este nici astăzi, deşi, prin distrugere si spalarea creierului cu "omul nou", stahanovist, care nu gândeşte, comuniştii au făcut tot posibilul să ajungem aşa!

+1 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (57)

Modifică Setările