De patru ani încoace, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează, primăvara şi toamna, întâlnirea unei platforme memoriale informale care adună la un loc istorici, muzeografi, sociologi, arheologi, teologi, artişti şi alţi interesaţi, din mediul public şi privat deopotrivă, uniţi de idealul conservării acelor spaţii care ne învaţă despre trecutul recent mai mult şi mai bine decât multe cărţi. Toamna aceasta, atelierul a ajuns la a opta ediţie şi s-a derulat la Şimleu Silvaniei, Bobota, Bădăcin, Zalău şi Cluj-Napoca.
La final de centenar, am parcurs câteva trasee care, în mod firesc, ar fi trebuit să intre deja în exerciţiul nostru anamnestic. Faptul că, iată, casa lui Iuliu Maniu de la Bădăcin este restaurată din donaţii, că elevii şcolii din Bobota menţin cu emoţie şi cu resurse modeste amintirea lui Corneliu Coposu, că la Zalău există, la Muzeul de Istorie al Judeţului Sălaj, o reuşită expoziţie permanentă dedicată perioadei comuniste – toate acestea sunt exemple de bune practici, dar în acelaşi timp, prin contrast cu ceea ce nu se face în alte părţi, dovezi ale indiferenţei memoriale generalizate.
Memoria este singurul proiect autentic de ţară. Unde vrem să ajungem dacă nu ştim de unde plecăm?
La mijloc poate fi şi impresia, fundamental greşită, că epoca istorică recentă din care am ieşit simbolic acum trei decenii este aproape, la îndemână, că o avem oricum mereu accesibilă, că nu poate fi atât de repede uitată, că nu este, muzeal vorbind, atât de periclitată precum sunt vestigiile dacice, romane sau cele medievale. Or, ceea ce se petrece este mult mai grav şi mai rapid, pe alocuri parţial sau chiar complet irecuperabil: dispar sau se distrug artefacte, clădiri, documente (de tot felul) şi martori privilegiaţi ai perioadei dictaturii proletariatului.
De la casele făuritorilor unităţii la foste penitenciare, de la mobilierul carceral la obiectele vieţii cotidiene, de la platforme industriale înlocuite cu mall-uri, fără a se aminti despre istoria locului unde azi mergem la cumpărături sau cinema, la numele foştilor deţinuţi politici sau exilaţi care nu sunt date străzilor pe care nu doar circulăm bezmetic, ci pe lungimea cărora ne plimbăm inclusiv trupul istoric – urmele primului secol românesc se estompează pe zi ce trece. De unde insistenţa legitimă de a repeta: memoria este singurul proiect autentic de ţară. Unde vrem să ajungem dacă nu ştim de unde plecăm?
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Dle Preda, când ajunge ”atelierul” dvs și în localitățile episcopilor greco-catolici morți în închisoare sau cu domiciul forțat, pentru că n-au vrut să se lapede de credință ?
Pe urmele... plevustii dictaturii comuniste . In timp ce esaloanele superioare ale fostei nomenclaturi de partid ,de securitate ,militie , BOR au ocupat politica , economia , media , BOR ... si si-au pastrat si marit privilegiile si veniturile , pensiile .. In timp ce BOR este condusa de fost informatori , colaboratori , ofiteri acoperiti ai regimului comunist ... dv cautati niste executanti din esaloanele inferioare .
Comentariu considerat abuziv.
Știm foarte bine de unde plecăm, domnule Preda, dar ne prefacem că nu știm. Am rămas blocați în „starting blocks”-uri în urmă cu 100 de ani. V-ați întrebat vreodată cum de e posibil ca România Mare, după un secol de la nașterea ei, să fie condusă de un premier ca doamna Dăncilă? Cred că da. Și cred că ați aflat și răspunsul: suntem un popor slugarnic! Ne place atât de mult minciuna încât nu reușim în vecii vecilor să aflăm adevărul. I-am scos din istorie pe făuritorii României Mari și-acum facem mare chermeză pe motiv că aniversăm suta existenței noastre ca țară. L-am aplaudat pe Ceaușescu mai bine de două decenii și apoi l-am pus la zid. De 30 de ani alegem de bunăvoie să fim conduși de niște indivizi fără scrupule. Ne aplecăm, ca trestia, după cum bate vântul. Suntem condamnați să ne ratăm mereu destinul...
Solutia eu o vad asa . Sa aiba drept de vot doar cei ce au macar un liceu terminat Si asa din cei 18 milioane isi misca fundul sa voteze cam o treime Macar sa stim ca cei ce au drept de vot sunt putini dar de calitate Nu-i de acceptat ca votul unui asistat social analfabet din tiganie ce poate fi cumparat cu o punga de zahar si un litru de ulei sa aiba aceasi insemnatate cu a unui intelectual care are cunostinte politice si economice .