Istorie

articolul anterior articolul urmator

Vasile Alecsandri, revoluţionarul care a adus din exil Unirea Principatelor. De ce a refuzat poetul tronul Moldovei

46
31 Jul 2021 20:38:05
Autor: Maria-Alexandra Mortu
Vasile Alecsandri, unul dintre cei mai importanţi oameni politici şi scriitori ai secolului XIX. FOTO: Getty Images
Vasile Alecsandri, unul dintre cei mai importanţi oameni politici şi scriitori ai secolului XIX. FOTO: Getty Images

Deşi este cunoscut mai mult pentru scrierile sale, Vasile Alecsandri a fost unul dintre cei mai remarcabili oameni politici de la jumătatea secolului al XIX-lea. Susţinător convins al idealului unirii provinciilor române, el a participat la Revoluţia din 1848 şi apoi, forţat să părăsească Moldova, face lobby visului unionist în Occident, în special în Franţa

În 1834, pe când avea doar 13 ani, Alecsandri este trimis de către părinţii săi să studieze la Paris. Bineînţeles, nu singur, căci aşa erau vremurile – tânărul se afla într-o companie selectă, alături de mai mulţi fii ai boierilor moldoveni, printre care şi viitorul domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza. Imediat după ce a obţinut diploma de Bacalaureat, el se întoarce în ţară şi îşi face debutul în literatură. 

În perioada premergătoare mişcării paşoptiste, când suflul schimbării începuse deja să bată în Europa şi ajungea pe alocuri şi în Ţările Române, Vasile Alecsandri îşi arată sprijinul faţă de ţăranii şi emanciparea lor, punându-i în prim-plan pe scenă, prin piesa de teatru „O nuntă ţărănească“, pe care dramaturgul însuşi o consideră un „tablou naţional într-un act“. În fapt, îi aducea în centrul atenţiei pe ţărani prezentându-i într-un scenariu care invita la simpatie, înţelegere şi compasiune. De asemenea, organizează spectacole cu scop caritabil pentru sprijinirea săracilor. 

Totodată, Alecsandri lupta pentru autonomia şi independenţa naţională, cu precădere faţă de sultan, însă şi împotriva domnitorului Mihail Sturdza – chiar a şi publicat un manifest acuzator destinat acestuia, intitulat „Protestaţie - În numele Moldovei, a omenirei şi a lui Dumnezeu“, în care se revolta mai degrabă faţă de domnitor decât împotriva orânduirii sociale. Manifestul a avut ecou, iar domnitorul, potrivit relatărilor vremii, era cu adevărat nehotărât în privinţa viitorului său întrucât nu doar Iaşiul era sub presiune, ci întreaga ţară a Moldovei. 

„Revolta poeţilor“

Astfel, putem observa cum Vasile Alecsandri milita pentru rezolvarea unor probleme sociale, precum cea a ţăranilor, dar şi pentru rezolvarea celor de ordin naţional, respectiv îndepărtarea faţă de Poartă, dar şi obţinerea independenţei.

Revoluţia paşoptistă a avut un caracter relativ paşnic în Moldova, fiind considerată, la vremea respectivă, „revolta poeţilor“. Seara zilei de 27 martie 1848 este una decisivă – în marea sală a Hotelului Petersburg s-au adunat peste o mie de oameni, în vederea adoptării unui program comun de revendicări de la conducerea ţării. Astfel, se decide înfiinţarea unui comitet de 16 persoane din care face parte şi Vasile Alecsandri. La o zi după, este redactat textul celor „35 de puncte“, sub forma unui manifest către popor, care este semnat de foarte multe persoane, numărul exact nefiind unul precis – unii susţin că 800 de oameni, alţii că 2.000. Programul, intitulat „Petiţiunea - Proclamaţiune a boierilor şi notabililor moldoveni“, a fost redactat şi de Vasile Alecsandri şi a fost adoptat pe 28 martie 1848.  

Scriitorul şi omul politic şi-a dedicat o parte din creaţie şi idealurilor naţionaliste, unele versuri fiind un manifest al vremurilor tulburi în care trăia. Poezii precum „Deşteptarea României“ şi „Hora Unirii“ îndeamnă la întregirea neamului şi la crearea unei naţiuni independente. Totodată, prin poemele sale celebrează cultura română şi ţăranii, ceea ce îl apropie de popor, mai ales după ce străbate Ţările Române pentru a cunoaşte specificul cultural. 

Vasile Alecsandri a reuşit, astfel, să surprindă în detalii atmosfera începutului de martie 1848, când ţara era cuprinsă de freamătul revoluţiei: „când, deodată, soarele libertăţii, ce s-a ridicat asupra Europei, a aruncat o rază şi în părţile noastre. La acea lumină mântuitoare, toate clasele societăţii s-au trezit ca dintr-un somn adânc. Oamenii care sunt în stare de a-şi scăpa patria de sub asuprire au început a-şi aduce aminte că sunt români şi mai ales tinerimea Moldovei, care vărsa lacrimi de sânge în preajma suferinţelor obşteşti, s-a simţit deodată însufleţită de o falnică nădejde. Atunci, deodată, un mare număr de persoane au alergat la Iaşi, de prin provincii, spre a se uni cu fraţii lor din Capitalie şi a căuta împreună lecuirea boalei ce muncea pe români de atâta amari de ani“. 

„Pe frontonul Panteonului ce se va ridica odată în Bucureşti va figura următoarea inscripţiune: «Celor cu pâinea amară a exilului: Patria recunoscătoare»“ - Vasile Alecsandri, om politic şi scriitor

De la revoluţionar la prizonier

Decizia de a se implica în mişcarea de o importanţă naţională care ar fi putut pava drumul spre unirea principatelor l-a costat scump. După ce mişcarea a fost înăbuşită de trupele trimise de către domnitor, Alecsandri este forţat să plece în exil.

Prefigurând ce avea să se întâmple după refuzarea termenilor din cadrul negocierilor, el îşi pregăteşte fuga din ţară. Într-o scrisoare adresată Zulniei Sturdza, prietenă de-ale sale, reclamă lipsa de forţă materială, respectiv de oameni care să lupte, care, dacă ar fi fost asigurată, ar fi avut şanse să schimbe rezultatele mişcării revoluţionare: „Deocamdată, află că C. Moruzi şi Vasile Ghica, care erau conducătorii conspiraţiei şi care se lăudau că au patru până la cinci sute de oameni înarmaţi în Iaşi, că domnii ăştia au părăsit postul lor în momentul în care trebuie să se păşească la acţiune, că au părăsit Iaşii noaptea… şi că au făcut asta fără măcar să anunţe pe tovarăşii lor“.

De menţionat este faptul că în perioada în care izbucneşte revoluţia în Principatul Moldovei, Vasile Alecsandri se afla în Bucovina, unde era înfiinţat Comitetul revoluţionarilor moldoveni, în cadrul căruia deţinea funcţia de secretar. Poetul însuşi povesteşte despre acea perioadă în scrisori adresate prietenilor săi. Într-o epistolă adresată lui I. Ubicini, participant la Revoluţia din 1848, secretar al guvernului provizoriu şi al locotenenţei domneşti, dramaturgul evocă momentele înăbuşirii revoluţiei şi modul în care a reuşit să scape de forţele statului în timp ce „cei mai mulţi dintre prietenii mei au fost prinşi prin trădare, trataţi în chip nedemn de prinţul Grigore Sturdza, legaţi ca nişte răufăcători şi trimişi la Măcin, peste Dunăre“. 

În aceeaşi scrisoare, Vasile Alecsandri mai povesteşte cum „am reuşit să scap în munţi, la Cantacuzineşti, sperând că îi vor înarma pe ţăranii lor. (...) Zece zile după sosirea mea la Hangu, treceam frontiera în cel mai adânc întuneric şi am fost arestat, pe la ora unu dimineaţa, în satul Tulgheş, în Transilvania. M-au ţinut prizonier o săptămână, până când mi-am procurat un paşaport şi, în sfârşit, m-au dus la Braşov“.

Un idealist pribeag

Despre eşecul mişcării revoluţionare vorbeşte şi într-o scrisoare adresată Zulniei Sturdza, sora lui Costache şi a Elenei Negri, prieteni de-ai săi: „Cauza noastră a fost nedemn compromisă de doi sau trei oameni care au ridicat ţinuturile Vaslui, Bârlad şi Huşi sub pretextul unei revoluţii şi care nu aveau totuşi în cap decât o conspiraţie“. Totodată, punctează încă o dată idealurile pentru care a luptat şi o cauză care ar fi dus la înfrângerea revoluţiei – „am acţionat de bună credinţă până în ultimul moment, în speranţa unei revoluţii care trebuia să asigure naţionalitatea română şi în ultimul moment m-am găsit antrenat într-un simplu complot împotriva lui Mihail Sturdza“.

Chinul exilului nu îi schimbă convingerile şi, în continuare, încearcă să îşi atingă idealul naţionalist călătorind în Austria, Germania, ulterior stabilindu-se în Paris, unde are legături cu paşoptişti munteni – „timp de cinci luni, Golescu şi cu mine, ajutaţi de redactorul actual al «Presei Orientului», dl. de Beyne, am făcut pe avocaţii cauzei moldo-vlahe prin vorbe şi prin scris“. Într-una dintre epistolele sale către Ion Ghica, scrie: „Pe frontonul Panteonului din Paris este scris în aur: «Aux grands hommes la Patrie reconnaissante». Pe frontonul Panteonului ce se va ridica odată în Bucureşti va figura următoarea inscripţiune: «Celor cu pâinea amară a exilului: Patria recunoscătoare»“.

Ulterior, călătoreşte în mai multe ţări şi revine în Iaşi la începutul lui decembrie 1849, iar în anul următor este numit director al Arhivelor Statului. Urmează numirea ca deputat şi membru în Comitetul Central al Unirii de la Iaşi şi membru în Adunarea Electivă a Principatului Moldovei. 

Printre cei care au semnat petiţia către domnitorul Grigore Al. Ghica, în care se cerea unirea Moldovei cu Muntenia se regăşeşte şi Vasile Alecsandri, care a făcut parte din grupul unionist, fiind ales în Comitetul Central al Unirii. 

Poetul care refuză tronul Moldovei

Militantismul lui Vasile Alecsandri a luat amploare odată cu reîntoarcerea în Moldova, la aproximativ doi ani de la începutul exilului. Situaţia Ţărilor Române era una din ce în ce mai grea, fiind din nou la congruenţa unor mari puteri precum Austria, Turcia şi Rusia. În acest context, unul dintre cei care au văzut importanţa realizării unirii şi obţinerii independenţei a fost Vasile Alecsandri, care întreţinea, în mare parte, relaţii bune cu domnitorul Grigore Ghica, care avea, la rândul lui, valori naţionale.

Dramaturgul se foloseşte, din nou, de arta sa pentru a-şi susţine şi promova idealurile naţionale, însă pune accent şi pe cariera de om politic. După Conferinţa de la Viena din 1855, în cadrul căreia un trimis al domnitorului a militat pentru unire, Vasile Alecsandri se hotărăşte să plece în Franţa unde are mai multe cunoştinţe şi poate solicita sprijinul în cererea obţinerii obiectivelor propuse: unire şi independenţă. 

Hora... complotului

În acelaşi timp, continuă să-şi menţină şi opera pe aceeaşi linie, folosind-o şi ca mod de rezistenţă în faţa propagandei antiunioniste care începuse să acapareze ţara. De cealaltă parte, ideea unirii surâdea marilor conducători ai judeţelor ţării care semnau petiţii prin care solicitau cu insistenţă unirea teritoriilor româneşti şi le trimiteau în Capitală, respectiv Iaşi. Pe 9 iunie 1856 lansează poezia „Hora Unirii“, care devine repede populară şi ajunge în ambele principate.

În acelaşi an, unioniştii moldoveni, printre care şi Vasile Alecsandri, merg în Bucureşti pentru a se întâlni cu cei munteni. Ulterior, în principate au loc alegeri, care au fost fraudate, însă unioniştii îşi dau seama că nu pot lupta contra sistemului şi optează pentru varianta în care le sabotează, Vasile Alecsandri fiind printre cei care au dat startul mişcării. 

„V. Alecsandri personal, împreună cu încă 12 proprietari mari din judeţul Bacău, cu drepturi de alegători recunoscute chiar de Vogoride (n.r. – caimacam la conducerea Moldovei între 1857-1858), înaintau o memorie preşedintelui adunării electorale prin care declarau că se abţin de la alegeri, nerecunoscând caracterul legal al Divanului Ad-hoc ce va reieşi din ele“, notează G.C. Golescu în „Viaţa lui Vasile Alecsandri“. 

Vasile Alecsandri a fost un naţionalist convins care a luptat pentru unirea Principatelor Române chiar şi atunci când situaţia politică nu era una favorabilă. FOTO: Getty Images

Un refuz diplomat

Spiritul de om politic îl determină pe Vasile Alecsandri să plece din nou în străinătate şi să militeze pentru Unirea Principatelor, în timp ce în ţară, încă din ianuarie 1858, acţiunile lui începuseră să dea roade „iar Divanurile Ad-hoc îşi încheiaseră lucrările exprimându-şi dorinţa de a vedea realizată Unirea, de a avea un domn ereditar străin şi un guvern reprezentativ”, mai notează C. Golescu. Însă, în plan internaţional, lucrurile nu stăteau bine. Convenţia de la Paris stabilea ca cele două principate să fie denumite „Principate ale Moldovei şi Ţării Româneşti“, dar să fie state separate, cu domni diferiţi. 

În cele din urmă, Vogoride este dat jos de la putere, iar căimăcănia – alcătuită din trei persoane, din care două cu valori unioniste – înlocuieşte guvernul doar cu persoane care aparţin Partidei Naţionale. Printre acestea se regăseşte şi Vasile Alecsandri, care deţinea funcţia de secretar de stat. Treptat, autonomia Moldovei este recunoscută de marile puteri din Europa, iar în ţară sunt organizate alegeri pentru un nou domn. Propunerea lui Alecsandri şi altor oameni politici, care împărtăşeau aceleaşi valori, a fost în unanimitate: Costache Negri. 

În fapt, aripa liberală din cadrul Partidei Naţionale i-a acordat cele mai multe voturi lui Alecsandri, fapt care l-a pus în fruntea candidaţilor la tron, însă refuză modest desemnarea, propunându-l pe Costache Negri. 

„Zău, ca românofil privesc cu spaimă acele porţi deschise năvălirii evreilor: porţi mari şi mici, dar toate îngrozitoare“ - Vasile Alecsandri, om politic şi scriitor

Apropiat al familiei regale

În cele din urmă, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, unind cele două principate sub aceeaşi conducere prin intermediul unor alegeri nefraudate ţinute în ambele principate în date diferite. Însă activitatea politică a lui Vasile Alecsandri nu este oprită, chiar dacă idealul său de unire a fost îndeplinit – mai rămânea de obţinut şi independenţa, care vine doar în urma recunoaşterii noului stat de către Marile Puteri, dar şi în urma Războiului de Independenţă din 1877. În fapt, Alecsandri este desemnat pe lângă cancelariile occidentale cu scopul de a pleda pentru recunoşterea Unirii Principatelor Române, mai ales datorită cunoştinţelor pe care şi le făcuse de-a lungul timpului în mai multe ţări europene. 

Nici din politica internă a statului nu se retrage, ci militează pentru măsurile de modernizare a statului, inclusiv cele sociale. Abia în 1860 se retrage din viaţa politică tumultuoasă şi se stabileşte la Mirceşti, deşi ulterior este ales deputat, iar apoi senator. De asemenea, potrivit scrisorilor adresate Paulinei Alecsandri, singura femeie care i-a devenit soţie, Alecsandri vizita des Familia Regală la Sinaia unde „Regina cântăreaţă îl privea ca pe un maestru în arta amândurora“ şi unde făcea dese plimbări cu Regele şi Regina, căreia îi închina şi versuri. 

Discursul antisemit al lui Alecsandri: „Mai just e să fiu uman pentru cinci milioane de români, decât pentru 5.000 de străini fanatici şi ostili“

Vasile Alecsandri a continuat să lupte pentru modernizarea statului şi după instaurarea regalităţii, unul dintre aspectele sociale care l-au preocupat cu precădere fiind venirea valului de evrei în România, pe care îl considera o „năvălire organizată prin o francmasonerie puternică“. 

Istoricul Neagu Djuvara explica, într-un interviu pentru „Observator Cultural“, în urmă cu câţiva ani, faptul că şi evreii au contribuit la occidentalizarea României. Acesta puncta însă faptul că „sute de mii de evrei au venit după 1829, după Tratatul de pace de la Adrianopol. Ruşii au câştigat războiul cu turcii şi s-a făcut Pacea de la Adrianopol. După acest Tratat au venit evreii, cu miile, pentru că în acel document se impunea Imperiului Otoman să lase liberă circulaţia bunurilor şi a persoanelor“, adăugând că au jucat un rol important în economia principatelor şi a regatului – „prezenţa evreilor în spaţiul românesc a fost un lucru bun“. 

Totodată, istoricul explică şi de ce românii au avut o atitudine faţă de evrei care li s-a părut a fi una antisemită occidentalilor: „După 1830, veneau cu zecile de mii pe an. Aşa că între 1830 şi 1877, an când are loc cererea occidentalilor să acordăm cetăţenie tuturor evreilor, e o singură generaţie. Au intrat sute de mii de evrei, în aşa fel încât au existat oraşe în Moldova care deveniseră majoritar evreieşti. Şi aşa se poate explica o anumită alergie“.

Prea multe privilegii

Într-un discurs ţinut pe 29 iunie 1875, în Camera Deputaţilor, Vasile Alecsandri susţinea că „ne vedem în prezenţa unui torent de oameni fanatici care vin să formeze în sânul nostru un soi de ghetto gigantic înconjurat de zidurile fanatismului celui mai orb şi neîmpăcat. Vin acum la partea pe care unii au numit-o politică, alţii civilă, socială. Eu o numesc partea năvălitoare. (...) Domnilor, fiindcă abordez chestiunea evreilor, vă rog să mă credeţi că nu sunt evreo-fil, nici evreo-fag: mă mărginesc şi-mi place să fiu numai româno-fil. Zău, ca românofil privesc cu spaimă acele porţi deschise năvălirii evreilor: porţi mari şi mici, dar toate îngrozitoare“.

Ceea ce îl preocupă pe Alecsandri este faptul că aceştia sunt scutiţi de anumite taxe deoarece erau străini, însă numărul lor crescuse considerabil – „au privilegii, scutiri, imunităţi şi favoarea de care se bucură toţi ceilalţi străini: dreptul de a circula liber în România, de a comercia, de a fi scutiţi de cvartirul militar, precum şi de orice contribuţie de război etc.“.

Naţionalism extrem?

Un alt aspect care îl intrigă pe Alecsandri este setea nestinsă pentru aur a evreilor, potrivit acestuia, iar cireaşa de pe tort este faptul că tratamentul menţionat le consacra dreptul de a dobândi imobile în România. De asemenea, consideră că „ţara se înspăimântă pe drept cuvânt pentru că se găseşte pradă unei invazii organizate şi îngrozitoare“ şi apără România despre care susţine că „a fost un model glorios de toleranţă (n.r. - religioasă) în lume“. 

Discursul lui Vasile Alecsandri a fost aplaudat pe alocuri, mai ales atunci când accentua apărarea neamului românesc în faţa evreilor: „Să nu mi se vorbească de simţământul de umanitate care ar trebui să ne facă a primi cu braţele deschise fatala invazie, pentru ca să ne arătăm demni de civilizaţia europeană. Nu, domnilor. Dacă e ca să fiu uman, mai just e să fiu uman pentru cinci milioane de români, decât pentru 5.000 de străini fanatici şi ostili“. Politicianul naţionalist vede în evrei un element perturbator care demoralizează poporul şi duce la deznaţionalizare, punctând faptul că moldovenii sunt speriaţi de „această năvălire“. 

Însă, în încheierea discursului său, Alecsandri menţionează că Patria este lăsată moştenire de la părinţi şi trebuie dată mai departe copiilor în aceeaşi stare. „Domnilor, gândiţi-vă că părinţii noştri ne-au lăsat o patrie neatinsă şi întreagă, şi această patrie ne este lăsată ca un depozit sacru pe care sântem datori să-l lăsăm la copiii noştri întreg şi neatins“, este îndemnul lui Alecsandri care este aplaudat de către cei de faţă. 

Genealogia nu susţine discursul

Neagu Djuvara susţine în interviul menţionat că bunicul patern al lui Vasile Alecsandri era, de fapt, evreu. „Lumea nu vrea să admită chestia asta. Bunicul evreu s-a căsătorit cu o boieroaică româncă, pe care o chema Alecsandri“, susţine istoricul. 

Totuşi, genealogia lui  Alecsandri rămâne una vagă. În „Suvenire din viaţa mea“, scriitorul susţine că „familia mea este originară din Veneţia; pe timpul când această republică era în strălucire, un străbun al meu, om cu inimă îndrăzneaţă şi cu spirit cavaleresc se puse cu a lui spadă în serviciul Ţării, se căsători cu o româncă şi deveni obârşia familiei Alecsandri“. Totuşi, se pare că în anumite documente deţinute de Mitropolia din Iaşi, omul politic şi scriitorul Vasile Alecsandri apare ca vând origini greceşti. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

46 Comentarii

Roman Ardelean
31.07.2021, 20:47:47

Ne-ar trebui mai multi oameni ca si el , in epoca actuala la est de Prut....cu acelasi nivel intelectual , sa lupte pentru ideea de unire...

-6 (96 voturi)
crîşmăriţa rîşniţă
31.07.2021, 22:37:05

Ne-ar trebui mai mulți indivizi cu un nivel intelectual normal nu jitii naționaliste medievale proști de bubuie.

-31 (39 voturi)
J0369 Wollf
31.07.2021, 22:24:21

Revolutia de la 1848 din Moldova a fost o ..gluma...bine modul ei de desfasurarea spune totul...mai comic este "pribegia" revolutionarilor moldoveni care s au exilat in Bucovina,la mosia din Cernauca a lui Hurmuzachi...aici in revolutionarii moldoveni au terminat vinul batranului baron si ca bonus l au adus ..la faliment...moment in care fiecare a plecat care ncotro...

-13 (19 voturi)
a4
31.07.2021, 22:30:09

minunat documentul din fotografie..atesta ca la 1848? inca se scria cu litere slavone limba romana unde ierea:?:)

-40 (44 voturi)
David 21
31.07.2021, 22:31:06

După mamă era grec 100%, din familia Cozoni. Unchiul matern a participat la revoluția grecească ce a izbucnit chiar la Iași în 1821, în curte la Trei Ierarhi. Adică erau nu doar greci, dar naționaliști greci. Despre asta a scris în comentariile la poezia Andri Popa despre un tâlhar din ținutul Bacăului ucis chiar de acel unchi al lui. Dinspre tată era jumătate evreu, jumătate grec. Bunicul lui patern pe numele lui Mihalachi Botezatu a fost un evreu botezat care s-a „măritat” în familia Alecsandri care era de origine grecească, parțial sau total asimilată. Acești venetici proaspăt sau parțial asimilați sunt de regulă cei mai șovini, naționaliști și extremiști. Valabil și pentru Eminescu, născut Eminovici, Codreanu născut Zelenschi, Porumbescu, născut Golembovschi, Iorga (greco-bulgar și după nume și după neam) și alții. Numai uitați-vă la cine-s unioniștii de azi din Republica Moldova și vedeți aceeași poveste nici unul dintre cei mai agresivi nu e moldovean de fapt. Apropo, cel mai mare unionist și patriot român din Republica Moldova e unul John Onoje. Dar se pare că și-a redobândit cetățenia română și a plecat prin alte zări. Alecsandri era cu capul, cu toate boalele, mai ales dacă interpretez ce spune aici „Domnilor, gândiţi-vă că părinţii noştri ne-au lăsat o patrie neatinsă şi întreagă, şi această patrie ne este lăsată ca un depozit sacru pe care sântem datori să-l lăsăm la copiii noştri întreg şi neatins“, este îndemnul lui Alecsandri care este aplaudat de către cei de faţă.” El de fapt fiind unul dintre cei ce au avut un rol major la distrugerea acelei patrii. Acești extremiști bolnavi i-au ținut în sărăcie și persecuții și pe evrei. În alte părți, ca în America sau Imperiul Austro-Ungar, vedeți Cernăuțiul și Bucovina toată, evreii au adus prosperitate, numai la români nu s-a putut pentru că românul a avut mereu de un țap ispășitor și singurul efort depus e să-i tragă pe alții la nivelul lui. Acum că nu mai sunt evrei, românul a găsit pe alții: UE, Murica, Putin, Merkel, rușii, Orban, în funcție de mintea fiecăruia.

-29 (31 voturi)

Vezi toate comentariile (46)

Modifică Setările