VIDEO Elizabeth Gilbert continuă „Mănâncă, roagă-te, iubeşte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnalista care a devenit peste noapte o scriitoare-vedetă revine în atenţia cititorilor din România, de Sfântul Valentin, cu un nou roman, „Şi am spus da. O poveste de iubire“. În apropierea datei de 14 februarie, la Editura Humanitas va apărea continuarea bestsellerului internaţional „Mănâncă, roagă-te, iubeşte“.

Scriitoarea Elizabeth Gilbert a devenit celebră prin bestsellerul „Eat, Pray, Love". Romanul autobiografic apărut în SUA, în 2006, a fost tradus în 30 de limbi, a fost vândut în 10 milioane de exemplare, la nivel mondial, iar în 2010 a fost transpus într-un film care i-a avut pe afiş pe actorii Julia Roberts şi Javier Bardem. Tradus în româneşte, cu titlul „Mănâncă, roagă-te, iubeşte" şi apărut la Editura Humanitas, în 2008, romanul a fost bestseller şi în România, vânzându-se în 60.000 de exemplare.

Scriitoarea a decis să nu lase neterminată povestea începută acum cinci ani. În 2010, ea a realizat o continuare, sub titlul „Committed". Cartea a apărut într-un tiraj iniţial de un milion de exemplare şi a ocupat locul întâi pe lista de bestselleruri/nonficţiune a publicaţiei „New York Times". În limba română, „Commited" va apărea la Editura Humanitas, la mijlocul acestei luni, în traducerea Alexandrei Baciu, care i-a dat următorul titlu: „Şi am spus da. O poveste de iubire".

Evaluarea unei instituţii: căsătoria

Elizabeth Gilbert, personajul principal al cărţii, se căsătoreşte în cele din urmă cu iubitul ei brazilian. Acest nou volum de memorii arată circumstanţele care i-au împins să facă acest pas. Cei doi îşi juraseră că n-o să se mai căsătorească vreodată, traumatizaţi de divorţurile prin care trecuseră.

Autoarea spune o poveste romantică, pe care o condimentează cu propriile concluzii despre iubire şi despre căsătorie. Gilbert declara, într-un interviu, că mariajul este „o stranie combinaţie de vis şi realitate, iar noi, cuplurile, ne petrecem viaţa încercând să negociem graniţa dintre cele două". „Căsătoria nu e un joc pentru oameni tineri", avertizează Gilbert în noul roman.

Comentariile presei americane au fost împărţite la apariţia volumului „Committed". „O călătorie prin istoria căsniciei şi prin nevrozele autoarei", a titrat „The New Yorker", iar „Washington Post" a avut un discurs mai temperat: „Povestirea aceasta e fundamental jurnalistică, scrisă de o autoare extrem de competentă.

Nu are pretenţia de a fi mai mult de atât. E o naraţiune încântătoare care se sfârşeşte, à la Shakespeare, cu o nuntă veselă. Ce să nu-ţi placă aici?". „Elizabeth Gilbert rămâne povestitoarea plină de duh din «Mănâncă, roagă-te, iubeşte»", a scris şi „Publishers Weekly".

"Am scris încă un volum autobiografic despre eforturile mele de a mă împăca în cele din urmă în complicata instituţie a căsătoriei."
Elizabeth Gilbert scriitoare

Film cu Julia Roberts

Pelicula „Mănâncă, roagă-te, iubeşte", cu Julia Roberts (foto) şi Javier Bardem în distribuţie, inspirată de cartea scrisă de Elizabeth Gilbert, a avut premiera pe marile ecrane româneşti pe 15 octombrie 2010. Liz Gilbert (Julia Roberts) este o femeie modernă, pornită într-un periplu prin lumea largă, de-a lungul căruia speră să se regăsească şi să se împace cu sine. Aflată la răscruce de drumuri, după divorţ, Liz îşi ia un an de pauză de la slujbă şi se decide să evadeze din viaţa sa obişnuită şi confortabilă, riscând totul numai pentru a-şi schimba viaţa. În timpul călătoriei sale prin locuri exotice, ea trăieşte din plin experienţe simple, cum ar fi să mănânce în Italia, să se roage în India, şi la final să se bucure în mod neaşteptat de pacea şi de echilibrul unei iubiri, în Bali.

image
Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite