VIDEO EXCLUSIV Cum s-a născut la Edinburgh succesul lui Purcărete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul Silviu Purcărete a fost distins cu premiul „Herald Angel" pentru montarea spectacolului „Călătoriile lui Gulliver", gala de decernare a premiilor având loc sâmbătă, la Edinburgh (Scoția). Teatrul Național „Radu Stanca" din Sibiu a realizat un reportaj video, în care a obținut declarații la cald de la oamenii implicați în proiect și de la mai mulți spectatori.

Cele cinci reprezentaţii ale spectacolului "Călătoriile lui Gulliver" au avut loc în perioada 17 - 20 august la King's Theatre şi reprezintă prima producţie românească de teatru comisionată vreodată de Edinburgh, cel mai important festival de artele spectacolului din lume.

Premiile The Bank of Scotland Herald Angel, cunoscute sub titlul "The Herald Angels Awards", sunt oferite începând din anul 1995 pentru a recunoaşte excelenţa în domeniul artelor în urma unor analize făcute atât în cadrul Festivalului Internaţional de la Edinburgh, cât şi Edinburgh Fringe.

image

Cele cinci reprezentaţii au marcat premiera mondială a spectacolului la care au participat peste 3500 de britanici şi turişti din toate colţurile lumii.

5 stele în presa britanică

Publicaţia „The Daily Telegraph" a acordat cinci stele spectacolului, iar „Scotsman" şi „The Herald" câte patru stele pentru abordarea inovativă a romanului lui Jonathan Swift.

Următoarea reprezentaţie a spectacolului „Călătoriile lui Gulliver" va avea loc duminică, 30 septembrie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional „Radu Stanca" din Sibiu. Biletele au fost puse în vânzare online pe eventim.ro, iar din data de 27 august acestea pot fi achiziţionate şi de la Agenţia Teatrală din bd. Nicolae Bălcescu nr. 17. Preţul unui bilet variază între 10 şi 20 de lei, în funcţie de categorie.

Sincroane în ordinea materialului:
Dorian Branea - director ICR Londra
Christopher Wynn -director dezvoltare si sponsorizare Festivalul International Edinburgh
Emil Hurezeanu - jurnalist
Rt Hon Donald Wilson - primar Edinburgh
Jonathan Mills, directorul Festivalului Internațional de la Edinburgh
Constantin Chiriac - director Teatrul National Radu Stanca Sibiu

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite