Ziua Regalităţii. Mărturiile a şapte personalităţi culturale despre perioada monarhiei şi despre membrii Casei Regale a României

Ziua Regalităţii, 10 mai. Lascăr Zamfirescu, liberalul Radu Câmpeanu, Dinu Zamfirescu, preşedintele Consiliului ştiinţific al IICCMER, muzicianul Gheorghe Zamfir, scriitorul Sorin Alexandrescu şi academicienii Şerban Papacostea şi Dan Berindei au povestit despre întâlnirile sau chiar prieteniile cu regele Mihai I sau cu alţi membri ai Casei Regale, despre momentul abdicării regelui din 1947, dar şi despre cum arăta România în perioada monarhiei.

Fie că e vorba de o întâlnire ca de la reporter la rege, de câţiva ani în care au împărţit banca de la şcoală sau de un strigăt „Trăiască Regele!“ cât să te ţină plămânii la o manifestaţie anticomunistă - toate aceste amintiri încă trezesc sentimente de nostalgie, admiraţie şi, poate, mândrie, câtorva personalităţi din lumea politică şi culturală care l-au cunoscut îndeaproape pe regele Mihai. 

Cu ocazia Zilei Regalităţii, am cules, din interviurile lor acordate ziarului „Adevărul“, câteva crâmpeie din poveştile lor cu membri ai Casei Regale şi despre despre ce a însemnat sau - pentru cei optimişti - cum ar arăta o nouă Românie, monarhie constituţională.

Ziua Regalităţii. Lascăr Zamfirescu: „Am plimbat-o pe ghidon pe mătuşa regelui“

Lascăr Zamfirescu (92 de ani), nepotul scriitorului Duiliu Zamfirescu şi fiul diplomatului Alexandru Zamfirescu, este unul dintre colegii lui Mihai I din fosta „clasă palatină“. Din clasa a V-a până în clasa a VII-a a studiat cu regele, iar despre prima întâlnire îşi aminteşte mai clar decât ziua de ieri:  „L-am cunoscut pe Maiestatea Sa în Garaj, acolo a fost întâlnirea. Ne duceam la Palat, la Sinaia, cu două microbuze, firma Dodge. Eu eram îmbrăcat într-o uniformă frumoasă, albastră ca cerul şi cu cusătură aurită, în ac dublu“.

În timp, „Zamfi“ a devenit unul dintre prietenii cei mai apropiaţi ai Voievodului. „Eram confidentul lui, îşi vărsa adesea durerile către mine. Câteodată era foarte trist din cauza problemelor de familie, toată copilăria a fost marcat. Erau zile când venea la şcoală cu ochii roşii, plângea toată noaptea. Nu-l întrebam, nici nu-mi spunea, dar simţeam... Acolo, la Palat, se petreceau lucruri care nu trebuiau să se petreacă. Regele stătea cu un etaj mai sus decât Voievodul şi acolo era câteodată foarte mare zarvă“, povesteşte dommul Zamfirescu.

La şcoală, stătea chiar în primul rând, în stânga viitorului suveran. „Erau trei rânduri de pupitre în clasă, cu nişte scaune înalte, ca pentru bar - te pregăteau pentru viaţă“, glumeşte seniorul. „ Şi îmi amintesc cum, în a doua vară ne plimbam cu bicicletele mereu. Veneau cu noi şi regina-mamă şi sora sa, principesa Irina a Greciei. Voievodul mergea cu regina Elena pe bicicletă, iar eu o ţineam pe ghidon pe sora sa, principesa Irina a Greciei. Mă gândeam să nu cădem că praful s-ar fi ales de amândoi! Da, am plimbat-o pe ghidon pe mătuşa regelui!“, se amuză Lascăr Zamfirescu.

N-a făcut cu mine niciodată o greşeală! Eu, poate, am făcut cu el. Dar, pe măsură ce ne cunoşteam mai bine, puteam vedea cum devenea mai responsabil, mai matur, mai dus, mai stăpân pe destinul său. Am rămas prieteni şi chiar din exil trimitea mesaje, prin terţi, de fiecare dată când aveam o tragedie în familie. Era alături de mine. Asta face un prieten. Lascăr Zamfirescu, coleg de clasă cu regele Mihai I

Ziua Regalităţii. Radu Câmpeanu, despre Prima manifestaţie împotriva comuniştilor, pe gardul Palatului Regal

Manifestaţia din 8 noiembrie 1945 a rămas în istoria românească unul dintre cel mai consistent protest faţă de regimul comunist şi, în acelaşi timp, în favoarea afirmării ataşamentului faţă de valorile democraţiei liberale şi ale monarhiei. Liberarul Radu Câmpeanu (93 de ani), unul dintre organizatorii mitingului care avea, pe atunci, 23 de ani, recompune atmosfera studenţească din dimineaţa de 8 noiembrie: „Am hotărât să ne adunăm mai întâi la sediul partidului de pe strada Maria Rosetti, alături de alţi tineri care voiau să ni se alăture. Au venit în jur de 1.000 de persoane străine la sediu, iar studenţii liberali erau grupaţi în parcul din spate, într-o grădină mare“. 

„Aceea a fost prima manifestaţie anticomunista din România. S-au întamplat atunci nişte fenomene extraordinare: comitetul universitar a fost unanim de acord cu acţiunea pe care am propus-o, dar am chemat şi tineri din toate sectoarele capitalei, nu numai studenţi, iar pe strada oamenii ne îmbrăţişau şi veneau alături de noi. „Erau cucoane care se dădeau jos din tramvaie, coborau din blocuri, voiau să ne sărute, să ne îmbrăţişeze, Doamne!, ce entuziasm! Ne sărutau cucoanele! Când am ajuns în faţa Societăţii de telefoane, toate funcţionarele au coborât, aşa îmbrăcate în bluzele lor verzui!“, rememorează Radu Câmpeanu.

Acesta îşi aminteşte cum s-a urcat pe gardul Palatului Regal şi le-a ţinut un discurs, pentru 5 minute, oamenilor din piaţă.  „Au fost 5 minute, nu mai mult, dar eram foarte entuziast. Îmi aduc aminte de solidaritatea extraordinară a tinerilor pentru această idee naţională şi de sprijinire a Regelui Mihai, care era pentru noi o garanţie în ceea ce priveşte viitorul“, mai spune Câmpeanu, pentru care viitorul apropiat a însemnat cu totul altceva: o celulă în sobcolul „Internelor“.

Ziua Regalităţii. Dinu Zamfirescu: „Întotdeauna am crezut că viitorul României este monarhia constituţională“

Liberalul Dinu Zamfirescu (85 de ani), fost deţinut politic, preşedintele Consiliului ştiinţific al IICCMER şi membru în Colegiul CNSAS, a fost şi el unul dintre participanţii la manifestaţia anticomunistă din 8 noiembrie 1945. 

Pe atunci, Dinu Zamfirescu era elev la Liceul „Spiru Haret", din Capitală. Deşi nu era membru de partid, elevul Dinu din a XI-a, apropiat totuşi liberalilor, s-a alăturat unui grup restrâns de ţărănişti pentru a ajunge în Piaţa Palatului. Studenţii PNŢ se organizau în echipe reduse, în diferite zone ale Capitalei, urmând să se unească abia în faţa Palatului Regal. „Au început să coboare oameni din camioanele astea şi, când noi strigam «Regele şi Patria», ei strigau «Groza şi poporul», iar când strigam noi «Regele», ei făceau semn la gât, că ne taie capul. Camioanele astea au început să dea ocol statuii, în formaţie, şi să ne strângă cât mai mult. Ne-am căţărat pe soclu să nu ne lovească! Nişte tineri, mai enervaţi, au blocat unul dintre camioanele astea şi l-au răsturnat. Săreau muncitorii din camion ca puricii, aşa săreau!“, povesteşte Dinu Zamfirescu, care, în urma acestei participări, a fost arestat şi închis şi dus la Jilava.

Dinu Zamfirescu este monarhist convins şi crede, ca dintotdeauna, că România ar trebui să aibă această formă de guvernământ. „În perioada monarhiei constituţionale, România a avut cea mai mare dezvoltare, a avut loc crearea unui stat modern, mergând mai departe la reîntregirea ţării, după Primul Război Mondial, care s-a făcut sub oblănduirea Regelui Ferdinand. Apoi, când a venit Carol I, România era deosebit de înfloritoare. (...) Regele constituţional nu guvernează. El domneşte, el asigură un echilibru între cele trei puteri. Cele mai avansate ţări din lume sunt monarhii constituţionale: Marea Britanie, ţările nordice etc. Întotdeauna am crezut că viitorul României este monarhia constituţională."

Ziua Regalităţii. Şerban Papacostea: „Regele era ultimul reazem al rezistenţei faţă de presiunea sovieto-comunistă“

Academicianul Şerban Papacostea (86 de ani) i-a cunoscut îndeaproape pe cei care au scris trecutul României, dar şi pe cei care l-au construit. De la mareşalul care a decis soarta ţării în Primul Război Mondial, până la liderul care a decis, pentru un timp, soarta lumii în cel de-Al Doilea Război Mondial. Părinţii săi erau apropiaţi de familia regală şi-şi aminteşte că, în copilărie, a avut o întâlnire emoţionantă cu Regina Maria. Se întâmpla în anul 1937, la un mare concert al unui străin la Patria, la care venise însoţit de părinţii lui. După ce s-a terminat concertul, Regina Maria, care fusese şi ea în sală, s-a oprit în dreptul lui, l-a mângâiat pe cap şi le-a spus părinţilor săi: „Îmi pare bine că în familia Papacostea sunt şi băieţi frumoşi, nu numai fete frumoase“. „Ce copleşit am fost...“, spune academicianul (foto, în Şerban Papacostea, în copilărie)

Zece ani mai târziu, când avea 19 ani, Şerban Papacostea a fost copleşit însă de o veste pe care primit-o „ca pe o ruptură interioară“. Era momentul abdicării regelui Mihai I. „Eram în Piaţa Romană când megafoanele au transmis ştirea. Când am auzit, am simţit o ruptură interioară. Parcă organismul meu mi-a spus. Regele era ultimul reazem, chiar şi doar formal, al rezistenţei faţă de presiunea sovieto-comunistă. A fost despărţirea de trecutul ţării, cu speranţa că e de scurtă durată, dar ceea ce speram atunci s-a dovedit a fi o viaţă de om, cum ar fi zis Nicolae Iorga.  Din ’40, de când a fost ciopârţită ţara şi au intervenit modificările politice“.

Ziua Regalităţii. Sorin Alexandrescu, interviu cu regele Mihai

Sorin Alexandrescu, scriitor, nepotul lui Mircea Eliade (77 de ani), l-a cunoscut pe regele Mihai cu puţin timp înainte de Revoluţia din 1989, în calitate de reporter. Voia să-i ia un interviu pentru publicaţia olandeză „NRC Handelsblad“, la care scria săptămânal. Interviul a apărut pe patru pagini de ziar, iar discuţia, spune Alexandrescu, n-o s-o uite niciodată pentru că a fost o întâlnire între doi oameni extremi de emoţionaţi.

„Apăruse un interviu cu regele la o televiziune ungară, în două părţi. Cea de-a doua parte a interviului nu a mai apărut, pentru că a intervenit Ceauşescu. Aşa se face că într-o zi a venit redactorul-şef al ziarului să-mi spună, în glumă,«Voi aveţi un rege din România...» şi mi-a propus să realizez acest interviu.  Am ajuns cu un taxi, la Versoix, un mic, mic orăşel de lângă Geneva. Şoferul habar n-avea unde era vila regelui Mihai şi am alergat să o găsesc, de teamă să nu întârzii. Am sunat la uşă şi, surprinzător, mi-a răspuns regele. N-avea nici secretară, nimic. M-a primit la o masă şi m-a servit cu un ceai. Era de o nervozitate permanentă, foarte timid şi se foia întruna. Probabil că era pentru prima oară când venea un român să-l întrebe, după mulţi ani, lucruri precise – cum s-a întâmplat când a demisionat. Mi-a povestit scena aceea îngrozitoare când i-a cerut demisia Petru Groza, de care era încă profund marcat“, povesteşte Sorin Alexandrescu.

Ziua Regalităţii. Gheorghe Zamfir: „Am fost primul care a lansat lozinca «Monarhia salvează România»“

Muzicianul Gheorghe Zamfir (74 de ani) spune că el a fost primul om din lume care a lansat lozinca „Monarhia salvează România“, în martie 1989, la Paris, deşi nimeni nu ştie acest lucru. „Eram cu Paul Barbăneagră, prietenul meu cel mai bun în exil, şi cu Victor Roman, cel mai mare sculptor modern după George Apostu, care a fost continuatorul lui Brâncuşi. Într-o dimineaţă de martie, le-am spus că încep să mişte ţările europene, că ar putea cădea comunismul şi numai regele ar putea să ne salveze dacă se întâmplă ceva şi la noi. Atunci am zis «Monarhia salvează România» şi aşa a rămas. După aşa-zisa Revoluţie, am dat un concert la Versoix, regina Ana m-a aşteaptat la Geneva, la gară, şi am fost la reşedinţa lor. Acolo am stat de vorbă cu regele două ore jumate. Am mâncat tête-à-tête“.

Era prima întâlnire a muzicianului cu regele Mihai I, căruia i-a făcut atunci o premisiune : că va face absolut tot ce îi stă în putere ca monarhia să revină la putere.

Regele Mihai este persoană foarte calmă. Vorbeşte rar şi judecă înainte de a vorbi. Este un om de un calm absolut. Îşi cunoaşte interlocutorul, ştie să măsoare lucrurile exact ca un rege. Un rege rămâne un rege. Are o educaţie aparte“. Gherghe Zamfir i-a făcut, în aceatête-à-tête, o promisiune regelui: că va face absolut tot ce îi stă în putere ca monarhia să revină la putere. Gheorghe Zamfir, muzician

Ziua Regalităţii. Dan Berindei: „Regina Maria a fost minunată pentru unitatea naţională“

Academicianul Dan Berindei (91 de ani) regretă cel mai mult perioada interbelică, dar nu pentru nostalgiile din copilărie, ci datorită societăţii din acea vreme, despre care spune că era împlinită. „Oamenii ieşiseră aproape miraculos dintr-un lanţ de suferinţe teribile: ocupaţie, epidemie, morţi pe front, prizonieri. Şi ieşiseră în România Mare, deci cu idealurile împlinite. Iar procesul de construcţie de atunci este formidabil, mai ales dacă-l comparăm cu neputinţa de acum“, spune academicianul care face şi o radiografie a celor trei conducători din acea perioadă: Ferdinand I, Mihai I (prima domnie) şi Carol al II-lea.

„Eu am scris despre Carol al II-lea că a fost un rege al Culturii. Era deştept şi îşi dădea seama ce importantă e cultura pentru un popor mai mititel. Dar a fost scurt ca un rege asirian. Brânză bună în burduf de câine. Eu îi reproşez asta reginei Maria, pentru că un rege se pregăteşte. Ferdinand a fost şcolit chinuitor de unchiul lui. Nu voia să fie rege, era ultimul lucru pe lumea asta pe care-l voia, dar s-a supus, n-a avut ce face. A fost şcolit, a fost trimis, judeţ cu judeţ, la unităţi militare, la primării. Nu-i făcea plăcere, dar mergea. I s-a inculcat această datorie. Lucrul acesta l-a înţeles Carol al II-lea cu Mihai: i-a făcut Şcoala Palatină şi aşa mai departe. Dar el a fost crescut puţin pe câmp, ca să zic aşa. Regina Maria a fost minunată pentru unitatea naţională, pentru purtarea ei în vremea războiului şi aşa mai departe, dar Carol al II-lea ar fi putut fi un rege minunat. De altfel, chiar bătrânul rege Carol, prin 1913, a şi spus că nepoţii lui sunt români: beau, înjură, împrumută bani şi nu-i dau înapoi. (râde)“