Încep întâlnirile săptămânale de la Ministerul Culturii pentru Salvarea Patrimoniului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Culturii va organiza luni, 11 iulie, prima întâlnire de lucru în domeniul patrimoniului, invitaţi fiind o serie de reprezentanţi ai Ordinului Arhitecţilor din România – OAR şi ai Institutului Naţional al Patrimoniului – INP.

În cadrul acestei prime reuniuni se vor pune bazele unui Protocol de Colaborare între Ministerul Culturii şi Ordinul Arhitecţilor din România, care va avea drept scop permanentizarea unui dialog instituţional între specialiştii din domeniul patrimoniului, ONG-uri de profil şi Ministerul Culturii.

Întâlnirile pentru Patrimoniu vor avea loc săptămânal, la Ministerul Culturii, şi se vor desfăşura la nivel de Ministru şi Secretar de Stat. Prin intermediul acestora se urmăreşte o ameliorare urgentă a legislaţiei privind protecţia monumentelor şi siturilor istorice, stabilirea unor măsuri de intervenţie, salvare şi protecţie a patrimoniului construit şi consolidarea aparatului administrativ din domeniu. De asemenea, va fi discutată situaţia patrimoniului construit din Bucureşti, situaţia direcţiilor judeţene de cultură şi conservarea arhitecturii ţărăneşti.

La aceste întrevederi vor fi invitate şi ONG-urile care activează în domeniul protecţiei patrimoniului construit din Bucureşti şi din ţară.

Întâlnirile se vor desfăşura, de regulă, lunea, în datele de 11, 18, 25 iulie, 1 şi 8 august,  la Ministerul Culturii.

Pe 8 august, Ministerul Culturii va publica o sinteză a discuţiilor, măsurilor şi acţiunilor stabilite ca urmare a primelor cinci reuniuni şi calendarul următoarei serii de întâlniri săptămânale.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite