Şcoala „Sfânta Maria din Craiova“ - un monument istoric şi o instituţie reprezentativă pentru arhitectura cultural-educaţională a Craiovei moderne

În rândurile ce urmează, voi aduce în atenţie o serie de elemente istorice şi culturale despre înfiinţarea şi evoluţia la Craiova a unei renumite şcoli catolice, Şcoala Catolică „Sf. Maria“, în perioada 1889-1948, precum şi folosirea clădirii în sistemul public de învăţământ după naţionalizarea din anul 1948.

Catolicismul la sud de Carpaţi nu a avut o tradiţie foarte veche. Totuşi, în timpul dominaţiei austriece în Oltenia, în intervalul 1718-1739, elementele catolice au început să îşi facă simţită prezenţa. În zorii Epocii Moderne, Ţara Românească avea să fie în atenţia Bisericii Romano-Catolice, prin străduinţa episcopilor de la Ruse, oraş situat în Bulgaria de astăzi, pe malul drept al Dunării, în faţa oraşului românesc Giurgiu. Prezenţa catolică în Bucureşti, avea să se facă simţită oficial, prin activitatea Episcopului Iosef Maria Molajoni (din Ordinul Pasioniştilor, primul episcop catolic statornicit la Bucureşti, în 1832). Acesta, fiind un spirit cultivat şi având idei novatoare, dorea să introducă studierea limbii italiene la Bucureşti, el înfiinţând şi o şcoală de fete, în jurul anului 1850 (după marele incendiu din Bucureşti - 1847) unde a funcţionat profesoara de italiană Maria Massenza, italiancă de origine. Limba italiană se putea studia în condiţiile în care, la şcoala respectivă se încriau suficient de multe eleve.

La rândul său, Episcopul romano-catolic Angelo Parsi a dorit să ofere bucureştenilor şansa de a da o educaţie aleasă fetelor, deoarece, în general, în acele timpuri, educaţia fetelor era foarte sumară, rezumându-se la pregătirea pentru măritiş. Lângă München, la Nymphemburg, funcţiona deja „Institutul Sfânta Maria“. Episcopul Angelo Parsi a avut o corespondenţă cu Maica Superioară de la Nymphenburg, Caterina di Graccho, aceasta aprobând, la 13 noiembrie 1852, ca la Bucureşti, să vină trei călugăriţe. Ele au sosit în Capitala Ţării Româneşti la 28 noiembrie 1852. Şase ani, mai târziu, în 1858, pe Strada Pitar Moş din Bucureşti, la nr. 13, şi-a deschis porţile Institutul „Sf. Maria“. După această dată, noua congregaţie a deschis şcoli similare în puternicele centre urbane, portuare axate pe comerţ, Brăila şi Turnu Severin.

Episcopul Angelo Parsi a decis în anul 1852 să le aducă în România pe călugăriţele catolice de la Nymphemburg-Institutul „Sfânta Maria“. Ordinul Mary Ward a fost înfiinţat de Mary Ward (1585-1645) în 1609, fiind cunoscut sub numele de „Damele/Domnişoarele Engleze“.

După ce Institutul „Sfânta Maria“ a deschis şcoli la Turnu-Severin şi Brăila, a venit rândul Cetăţii Băniei, Craiova.

La Craiova, prima parohie romano-catolică s-a deschis în 1827, când preotul Ludovic Bodor a cumpărat locul pe care astăzi se află Catedrala Catolică „Toţi Sfinţii, Sf.Anton de Padova“ din Craiova. Episcopul Iosef Maria Molajoni (apare în unele surse şi sub forma Malojani), din Bucureşti („Vechea Bărăţie“) a sfinţit biserica în 1844.

Pe fondul neînţelegerilor generate de activitatea episcopilor Iosif Maria Molajoni şi Angelo Parsi, profesoara Maria Massenza a fost nemulţumită de hotărârea episcopului Angelo Parsi, de a le aduce pe călugăriţele de la Nymphemberg, aceasta părăsind şcoala din Bucureşti şi venind la Craiova, unde şi-a înfiinţat propriul „pension de fete“ (Dorojan, Alina, Colonia italiană din Bucureşti - 1850-1918).

La Craiova, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au început să vină etnici italieni din Regiunea Friuli-Venezia-Giulia, excelenţi constructori, dulgheri, tâmplari, meşteri, agricultori (numiţi generic friulani), ceea ce a dus la o creştere a numărului de catolici din Craiova şi din împrejurimi.

În acest context, Institutul „Sfânta Maria“ a decis să închirieze un spaţiu de şcoală, apoi să cumpere un teren, pentru ridicarea unei construcţii proprii. Din anul 1884, preot paroh romano-catolic la Craiova, era preotul Eduard Struczina (Struzina), care a slujit până în anul 1896. În anul 1889, a fost construită clădirea de pe Strada Împăratul Traian (fostă Silozului), situată azi, la numărul 65 A.

Clădirea a fost construită în apropierea intersecţiei dintre actualele străzi „Împăratul Traian“ şi „Sfinţii Apostoli“, vis-a-vis de curtea/incinta Bisericii Ortodoxe „Sfinţii Apostoli“ din Craiova.

Clădirea avea portal monumental, vestibul boltit, holuri de acces, scări interioare, birouri, săli de clasă, ateliere de desen, ateliere de educaţie casnică, maniere alese, oficii, spaţii pentru depozitare materiale didactice, bibliotecă.

Acoperişul clădirii a fost realizat din ţiglă, de foarte bună calitate, constructorii prevăzând dotarea clădirii cu jgheaburi din tablă şi burlane pentru scurgerea apei pluviale din acelaşi material. Decorul exterior este specific stilului romanic târziu la faţade, sub forma tuburilor de orgă catolică, cu ancadramente, ogive la ferestre. Clădirea a fost construită pe fundaţie din beton armat cu centuri, din cărămidă arsă. Clădirea este tencuită. Clădirea avea sobe şi hornuri pentru încălzire (probabil cu lemne, cărbuni). Clădirea a cunoscut o serie de reparaţii după cutremurele din 1940 şi 1977 (au dispărut frontoanele de pe faţada sudică).

Prima directoare a şcolii a fost Maica Superioară Gisela Kolbay (1845-1911), pe care, în însemnările sale, episcopul romano-catolic Raymund Netzhammer o menţionează ca devotată în cel mai înalt grad nobilei sale sarcini de mentor, educator, director. Maica Superioară Gisela Kolbay a fost o reputată autoare de piese dramatice, unele dintre ele fiind jucate chiar în incinta şcolii de către elevele sale, cu ocazia diverselor sărbători.

Şcoala a fost deschisă atât fetelor de confesiune catolică, dar şi fetelor care proveneau din familii craiovene dar şi doljene sau din Oltenia, în general, care aveau o situaţie materială bună şi ai căror părinţi doreau să le ofere o educaţie aleasă, atât teoretică, dar şi practică, socială, artistică etc. Întrucât Sfânta Maria este „Maica Domnului“, este de la sine înţeles că sărbătorile dedicate primăverii şi mamelor, precum 1 sau 8 martie erau întâmpinate de elevele acestei şcoli prin pregătirea unor serbări, confecţionarea anumitor obiecte de decor, vestimentaţie pentru cadouri, care să fie oferite mamelor.

 La moartea sa, Gisela Kolbay a fost îngropată în Cimitirul Catolic din Craiova. Conducerea şcolii a fost preluată, în 1911 de către Maica Superioară Augustina Bassendovska. Aşadar, noua şcoală funcţiona, în contextul existenţei deja a „Pensionului de fete“ al profesoarei Maria Massenza.

În deceniul al treilea al secolului XX (posibil 1920-1925), Şcoala „Sf. Maria“ din Craiova a fost administrată de către călugăriţele din Ordinul Sf. Benedict, Şcoala numindu-se „Santa Benedicta“.

Preoţii catolici care au îndrumat, din punct de vedere canonic şi spiritual comunitatea, inclusiv şcoala catolică craioveană au fost, până în 1948: Albert Ludwig (1896-1903), Ioan Pasko (1903), Andrei Kuczka (1904-1930), Ioan Henric Overbeck (1931-1935), Adolf Bachmeier (1935-1958).

Taxa anuală de studiu se ridica la 36 000 lei anual (salariul mediu în România interbelică era de 3600 lei). Anumite cursuri (limbi străine, muzică etc.) se plăteau în regim separat.

În anul 1935, şcoala din Craiova se numea „Şcoala Catolică de Fete Santa Maria“, nume sub care apare până la finele anului 1944.

În perioada 1944-1948, în condiţiile schimbărilor politice de după 23 august 1944, şcoala s-a numit Institutul de Fete „Sfânta Maria“.

În anul 1948, au fost desfiinţate toate şcolile private şi fundaţiile de stat sau private, fiind trecute în patrimoniul şi administrarea Statului Român. În anul 1948, autorităţile de stat au decis înfiinţarea unei Şcoli de Moaşe. Aceasta a fost unită administrativ şi metodologic cu Şcoala de Oficianţi Sanitari, în luna aprilie a anului 1955. În decembrie 1955, va fi alăturată şi Şcoala de Felceri, noua structură educaţională de stat numindu-se Grupul Şcolar Sanitar, formulă păstrată până în anul 1964.

În perioada 1964-1976, în clădirea de astăzi a funcţionat Şcoala Tehnică Sanitară, care a pregătit, exclusiv, asistente medicale.

În perioada 1976-1991, şcoala s-a numit Liceul Sanitar, aici fiind şcolarizate asistente medicale profesioniste, cu diplomă. Ultima promoţie de asistente care au obţinut diploma de asistent-medical a absolvit în anul 1994 (s-a folosit din 1991 şi până în 1994 denumirea de Grupul Şcolar Sanitar). 

Din 1994 şi până în 2012, şcoala a funcţionat sub numele Grupul Şcolar „Charles Laugier“ , în structura sa găsindu-se Liceul Teoretic de Biologie-Chimie şi Şcoala Postliceală Sanitară. În anul 2012, Grupul Şcolar „Charles Laugier“ a fost relocat pe Strada Brestei, Nr.129 din Craiova.

Despre această importantă instituţie de învăţământ din Cetatea Banilor, au scris reputaţi oameni de cultură şi teologi catolici, precum episcopul Raymund Nezhammer, în lucrarea sa Reşedinţa epicopalǎ din Bucureşti. O contribuţie la istoria arhidiocezei,apărută la Bucureşti, în 1923 şi canonicul Julius Hering, în lucrarea sa cu valoare de document, Monografia Parohiei Catolice din Craiova cu ocazia serbarei primului centenar de la întemeierea ei 1827, apărută la Tipografia „Boboc“, din Craiova, în anul 1927.

Închei aceste rânduri, cu speranţa că autorităţile din judeţul Dolj, cu atribuţii în domeniul apărării, valorificării patrimoniului cultural naţional se vor implica în mod eficient pentru a include clădirea fostei Şcoli Catolice „Sfânta Maria“ din Craiova, pe Lista Monumentelor Istorice din România.