Patrimoniu

articolul anterior articolul urmator

Al cui e Brâncuşi?

32
17 Aug 2016 20:34:10
Mircea Vasilescu

Nu s-au strâns foarte mulţi bani pentru „Cuminţenia pământului”. Şi nu mai e mult timp până când va trebui trasă linia şi făcută adunarea. E nevoie de 6 milioane de euro şi nu s-a adunat nici măcar o zecime din sumă.

Am văzut, pe forbes.ro, nişte cifre privind impactul campaniei de promovare. Din câte îmi pot da seama, n-a mers deloc rău, foarte mulţi oameni au aflat despre ce e vorba. Şi continuă. Dar – e un fapt – banii se adună greu, iar lumea se întreabă de ce. Dacă nu se va atinge suma necesară, parcă văd că bocitoarele neamului – deghizate în editorialişti, opinionişti şi moderatori TV – vor începe să spună că poporul „s-a manelizat”, nu-şi mai iubeşte valorile naţionale, s-a imbecilizat, nu mai vibrează la marea şi adevărata cultură, că ţara e aşa şi pe dincolo, că guvernul, că politicienii etc., etc. Or, nu cred că despre emoţia în faţa valorilor naţionale este vorba, ci despre chestiuni ceva mai pământeşti.

De ce nu donează oamenii bani pentru „Cuminţenia pământului”? Cred că din mai multe motive. În primul rând, pentru că e vară, e vacanţă, şi ocupaţiunea mintală a cetăţenilor români e, deocamdată, alta. Apoi, pentru că în mentalitatea noastră meridional-balcanică (sau, mă rog, cam pe-acolo), tentaţia de a lăsa totul pe ultimul moment e mare. Cam aşa e şi la italieni, şi la greci, şi la alţii. (Îmi amintesc că în 2004, când Olimpiada era organizată la Atena, o delegaţie a Comitetului Olimpic venită să vadă care e faza pregătirilor prin ianuarie, s-a luat cu mâinile de cap şi a zis că mai bine suspendă Olimpiada; până la urmă, grecii au fost felicitaţi pentru organizare...). Să avem răbdare până în septembrie, sunt convins că ritmul donaţiilor va creşte.

Dar există şi cauze mai profunde, care nu ţin de „iubirea pentru cultură” şi alte asemenea chestiuni măreţe. Cred că oamenii s-au învăţat că arta şi cultura sunt pe gratis şi folosesc la umflarea patriotică a pieptului şi la „promovarea imaginii în străinătate”. Arta şi cultura sunt, vorba lui Conu Leonida, „treaba statului, domnule, pe el de ce-l avem?”. Foarte multor concetăţeni de-ai noştri li se pare cam straniu să dea din banii lor pentru o operă de artă. N-avem, ca în SUA sau în Marea Britanie, un sistem (fiscal, administrativ, legislativ) care să încurajeze susţinerea culturii din bani privaţi. Nu sîntem educaţi pentru asta. Iar în situaţia socială şi economică de azi, sunt destui care se trezesc să spună sau să scrie pe Facebook şi pe forumuri „păi sclupturi de-astea ne trebuie nouă? mai bine facem spitale”. Şi sunt destui care se lasă influenţaţi de asemenea păreri. În plus, am auzit de multe ori în jurul meu – de la oameni cât se poate de stimabili – că, dacă nu se va strânge toată suma, nu-i nimic: va completa Guvernul cu cât mai trebuie. Adică, din nou, „treaba statului”.

Cred că deceniile de propagandă comunistă, în care arta şi cultura erau controlate de stat, au încă efect. Li se adaugă prostiile din vremea tranziţiei: n-au existat politici culturale care să stimuleze donaţiile pentru artă şi cultură, legea sponsorizării e veche şi proastă. Cetăţeanul obişnuit nu are aproape nici un avantaj fiscal dacă donează bani (în afară de prevederea privind donarea a 2% din impozit).

Şi cred că mai e ceva la mijloc. Legăturile dintre stat şi cetăţean sunt, la noi, foarte slabe. Omul de rând simte că Statul e „altceva”, e o entitate abstractă care îi creează dificultăţi, care cheltuieşte banii aiurea, care mai mult îi ia decât îi dă. La percepţia aceasta au contribuit toate bâlbâielile, gafele şi lucrăturile tranziţiei.

Am auzit destule voci spunând despre campania de promovare că n-ar fi eficientă, că nu spune ce trebuie. Mi se pare că spune tocmai acest lucru de bun-simţ, în contra propagandei colectivist-comuniste: Brâncuşi nu e „al nostru” (adică „al poporului”, „al oamenilor muncii de la oraşe şi sate”, adică de fapt al nimănui), ci al fiecăruia. Austriacul simte că Mozart e „şi al lui”, britanicul chiar crede că Shakespeare e şi al lui. La români, simţul acesta s-a tocit. Nu mai suntem în vremurile aurorale când chemarea „daţi un leu pentru Ateneu” dădea rezultate. Ne-am pierdut pe drum.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

32 Comentarii

Constantin Dejanovici
18.08.2016, 12:04:13

Au procedat greşit când au anunţat că strîng bani pentru o operă de artă. Trebuiau să ceară pentru ridicarea unei catedrale care să găzduiască moaştele lui Arsenie Boca. Se aduna pînă acum de zece ori suma necesară.

+4 (16 voturi)
Marcel Panciu
18.08.2016, 12:09:03

Fiecare doneaza pentru cauzele la care tine, nu-mi dau seama de ce ati avea o problema cu asta.

+7 (11 voturi)
Marcel Panciu
18.08.2016, 12:07:52

Si eu cred ca principalul motiv pentru care nu doneaza oamenii este ca invitatia de a dona vine din partea Statului, o entitate profund corupta in care oamenii nu au incredere. Omul e obisnuit ca Statul sa-i ia banii cu forta si sa-i cheltuie pe prostii, de aia cind are de ales, prefera sa nu-i dea. Si mai e si obiectia de bun simt a omului simplu care nu intelege de ce o bucata de piatra sculptata rudimentar costa atitia bani. Acelea de mai sus sint, de altfel, si cele doua motive pentru care nici eu nu am donat si nu voi dona pentru "Cumintenia Pamintului". Ar mai fi de mentionat si ca sculptura in cauza face parte din patrimoniul national, deci indiferent cine-i este proprietar, ea nu va parasi teritoriul Romaniei. Nici o paguba daca nu se string banii - sculptura va ramine in posesia actualului proprietar sau va fi vinduta altcuiva, care va decide daca o expune public sau nu in Romania dar nu o va putea scoate din tara.

+9 (13 voturi)
Ileana Mihaila
18.08.2016, 12:45:58

Nu am donat bani pentru Cumintenia Pamantului nu din zgarcenie, nu din lipsa de patriotism, nu din dezinteres pentru cultura, ci pur si simplu pentru ca nu am fost de loc convinsa de corectitudinea modului in care reprezentantii statului au gestionat intreaga problema, de la restituirea statuii acelor proprietari intr-un proces in care am avut senzatia ca statul s-a grabit sa piarda si pana la negocierea si aprobarea sumei de 11 milioane de euro ca pret. Poate am devenit prea neincrezatoare, dar am avut senzatia ca ceva-ceva nu prea a fost chiar bine. Iar operatia cu subscriptia publica pentru 6 milioane de euro, la drept vorbind, iarasi, in conditiile date, era cam problematica din start. Si nu pentru ca nu am donat eu 10 euro sau chiar 100... Lasa ca s-a neglijat sa fie informata lumea ce se inatmpla cu banii stransi daca tranzactia finalmente nu are loc. Se dau inapoi la toti donatorii?! In plus, dupa schimbarea ministrului Culturii care a venit cu aceasta propunere, multa implicare din partea actualei conduceri a respectivului minister nu prea a fost vizibila. Sau a altor institutii oficiale. Asa, ca alergam, inotam, sarim coarda si donam doi bani, ma tem ca nici la Pastele Calului nu se va strange suma... Pacat de statuie! Apropo, din comenatriile de mai jos, rezulta ca nici destinul statuii in cazul in care statul roman nu o cumpara nu e cunoscut. O vor putea vinde proprietarii mostenitori in strainatate? Au ei oferte ce depasesc sensibil suma de 11 milioane de euro, asa incat sa considere ca ei sunt buni romani vanzand-o Romaniei pe aceasta suma? A avut loc o evaluare internationala prealabila, cu o forma de licitatie oarecare? Ma tem ca nu dezinteresul romanilor trebuie incriminat in primul rand, ci felul cum s-a dus intreaga campanie de informare.

+11 (15 voturi)
Carmen
18.08.2016, 13:16:15

Nu stiu al cui e Brancusi, stiu sigur ca nu voi dona nici un leu. Si nu pt ca sunt zgarcita sau nu am, ci pt ca consider ca astfel de opera nationale trebuie achizitionate de Stat. Nici nu am inteles prea bine cum s-a negociat si cum s-a stabilit suma aceasta fabuloasa. Apoi, Statul a dat bani pt toate prostiile in acesti ultimi 20 ani, sa continue sa dea. Daca nu, sa dea bogatii Romaniei, nu tot amaratul. Cati sunt? 300? 300 x 20.000 EUR = 6.000.000 EUR. pt ei 20.000 EUR sunt nimic, alune prajite. Poftim, am spus-o! Daca nu va place, asta e.

+8 (14 voturi)

Vezi toate comentariile (32)

Modifică Setările