Patrimoniu

articolul anterior articolul urmator

Atenṭie:                                                                       urmează protestul muzeelor!

1
22 Mar 2015 14:09:11
Sanda Vişan

Ne-am obiṣnuit în cei 25 de ani ai acestei sângerânde tranziṭii să aflăm că în diferite locuri din ṭară oamenii protestează. Măcar acestă libertate a fost câṣtigată în 1989, îṣi zice fiecare!

Se iese în stradă din diverse motive: disponibilizări la foste întreprinderi socialiste dubios privatizate, care trebuie împinse în faliment, ca să nu mai tulbure piaṭa lărgită cu produsele lor ṣi să lase libere terenurile, pentru tunuri imobiliare. Incălcarea drepturilor salariale ale angajaṭilor sau a dreptului la viaṭă al bolnavilor care nu primesc tratamentele la care sunt îndrituiṭi. Apărarea dreptului la un mediu curat ṣi nepoluat, pus în pericol de companii, prin diverse metode periculoase de acces la resurse energetice. Se iese în pieṭe sau pe maidanul facebook ṣi pentru apărarea dreptului de a alege cine să dea formă proiectului social, economic ṣi cultural, pentru România de azi ṣi de mâine (nu putem renunṭa la această iluzie!).   

Dar nu lansează mesaje de protest în spaṭiul public doar oamenii. Iată că ṣi muzeelor le-a ajuns cuṭitul la os, aṣa că au hotărât să ridice stindardul protestului. Căci au ṣi muzeele viaṭa lor! Ṣi ea nu trebuie călcată în picioare, fiindcă a le zdrobi grumazul înseamnă a ne călca pe  fiecare dintre noi direct pe cap, căci muzeele depozitează o parte din memoria noastră colectivă, adică din ceea ce suntem.

Aṣa că, în al unspezecelea an în care, după modelul european, muzeele din ṭara noastră îṣi vor ṭine deschise porṭile ṣi la lumina lunii, numeroṣii amatori nocturni de cultură vor vedea nu doar colecṭiile, ci ṣi gestul de protest al instituṭiilor cuprinse în Reṭeaua Naṭională a Muzeelor din România.

Muzeul Ṭăranului Român, noaptea FOTO Marius Caraman

Pe 16 mai  2015, în Noaptea Muzeelor, cel mai valoros artefact din fiecare colecṭie va fi acoperit cu o pânză neagră, gest de protest ṣi de informare a publicului despre situaṭia disperată în care se află muzeele, aṣa cum mi-a explicat directorul acestei Reṭele Naṭionale:

Virgil Niṭulescu - Va fi un protest pe care cele mai multe muzee din România îl vor organiza cu ocazia Nopṭii europene a muzeelor, adresat tuturor decidenṭilor politici din ṭară, indiferent de nivelul lor, de la ṣeful statului până la primari chiar, cu referinṭă directă la guvern ṣi parlament.

Vom încerca să atragem atenṭia asupra situaṭiei deplorabile în care se află muzeele României, care au pierdut în ultimul sfert de veac o mulṭime de spaṭii, prin restituiri ale proprietăṭii, au pierdut multe obiecte, prin acelaṣi tip de proces, sunt cu totul subfinanṭate ṣi subîncadrate cu personal, care are niṣte salarii de mizerie.

Când un absolvent de master, eventual ṣi cu studii în străinătate, reuṣeṣte să se angajeze la noi ca muzeograf debutant, cu salariul minim pe economie, egal cu cel pe care îl are un îngrijitor la noi în muzeu, nu mi se pare că e o dovadă de respect pentru oamenii care au grijă de patrimoniul cultural naṭional al României. Ori avem grijă de paznicii acestor valori, ori tăcem din gură în timpul campaniilor electorale.

 
Când face aceste afirmaṭii, dr. Niṭulescu ṣtie ce spune, nu doar pentru că a adunat informaṭii din reṭeaua de specialitate, ci ṣi din experienṭa directă, fiindcă este conducătorul uneia dintre instituṭiile cu cel mai vizibil profil în spaṭiul public : Muzeul Ṭăranului Român. Situat la Ṣosea, zona care a fost ṣi este încă spaṭiul de promenadă al oraṣului, muzeul va implini în 2016 o vârstă venerabilă: 110 ani de când bunicul său, Muzeul Etnografic, de Artă Naṭională, Artă Decorativă ṣi Industrială a fost fondat de eruditul Alexandru Tzigara-Samurcaṣ.

Deṣi era un fiu legitim, muzeul a căpătat destin de bastard sub comunism: i-au fost expulzate colecṭiile din clădirea construită sub Carol I, special pentru această destinaṭie, pentru ca falnica clădire să devină în 1953 sediul Muzeului Lenin-Stalin ṣi apoi al Istoriei Partidului Comunist Român.

Reînfiinṭată în 1990, instituṭia a primit numele de Muzeul Ṭăranului Român, semn al faptului că noul său director, Horia Bernea, asemenea fondatorului de la început de secol 20, vedea ṭăranul ca pe fundamentul structurii naṭionale.

Ṣi, ca să exorcizeze locul de spiritele malefice adunate aici în cei aproape 40 de ani de slujire a dogmei comuniste, pictorul ortodox Horia Bernea a ales să alcătuiască expoziṭia permanentă nu după criteriile standard ale muzeelor de etnografie, ci ca un univers de semne fragile, ale unei lumi dispărute, dar prezente în noi. Acea lume ṭărănească, coagulată prin forṭele credinṭei creṣtine, în jurul Crucii,  simbolul central al ancestralei civilizaṭii rurale.  


Sanda Viṣan  - Domnule director, se vorbeṣte tot mai des, cu vorbe meṣteṣugite, ca să nu se producă panică, despre un potenṭial cutremur major în România. Clădirea Muzeului Ṭăranului e mai mult decât centenară, fiind inaugurată în 1912. Nu ṣtiu dacă peste timp a primit îngrijirile care să-i dea rezistenṭă la un cutremur de mare intensitate.

Virgil Niṭulescu - Clădirea a fost parṭial consolidată după cutremurul din 1977, însă nu s-a făcut o treabă foarte serioasă atunci, ci s-a făcut conform indicaṭiilor lui Ceauṣescu, care trebuia să decidă tot.

La ultimele expertize făcute în anii 2005/06  a rezultat limpede că în cazul unui cutremur mare, ca cel din ’77, există o probabilitate foarte mare pentru prăbuṣirea  turnului central, peste una din aripile muzeului, care se află de o parte ṣi de cealaltă a turnului. Pentru cultura română aceasta ar fi un dezastru. Nu mă refer numai la clădirea care este monument istoric, ci ṣi la obiectele plasate în tezaurul naṭional, care sunt găzduite în expoziṭia noastră permanentă.

Nu vreau să credeṭi că am stat cu mâinile în sân, nici eu, nici predecesorul meu, Vintilă Mihăilescu. S-au făcut toate demersurile necesare, am obṭinut posibilitatea de a fi înscriṣi pe o listă de finanṭare deschisă de Ministerul Culturii încă din anii 2005/’06.

S.V. - Adică acum un deceniu!

V.N. - Exact.  Era un împrumut pe care România l-a primit de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. La vremea aceea a fost cel mai mare împrumut pe care banca l-a acordat vreodată unui stat membru al Consiliului Europei: 250 de milioane de euro. Din el s-au finanṭat, între altele, finalizarea construcṭiei Bibliotecii Naṭionale, lucrările de la Teatrul Naṭional ṣi de la Palatul Culturii din Iaṣi, de la Opera Română ṣi de la alte multe clădiri care sunt găzduitoare ale unor instituṭii aflate în subordinea Ministerului Culturii.

S.V. - Cu alte cuvinte, deṣi eraṭi pe listă, aṭi rămas puṭin pe dinafară.

V.N. - Aṣa e. Pentru că nu ne-a venit rândul. Mă îngrijorează faptul că acest rând este mereu amânat. Deṣi Muzeul nostru avea autorizaṭie de construire în octombrie 2010, am reuṣit să obṭinem  finalizarea acordării lucrărilor de execuṭie abia în ianuarie 2013. Am avut norocul de a avea doi miniṣtri care au miṣcat puṭin lucrurile. Este vorba despre Mircea Diaconu, cel care a pornit în sfârṣit procedura de licitaṭie, în vara lui 2012, ṣi despre Gigel Dorinel Ṣtirbu, care a reuṣit să încheie această procedură la începutul lui 2013.

S.V. - Care era scopul licitaṭiei: alegerea constructorului?

V.N. Da. Când am obṭinut autorizaṭia de construire, aveam un proiect de consolidare aprobat, depus cu toate actele în regulă. In momentul de faṭă ṣtim ṣi care este firma ce trebuie să execute lucrarea.


Turnul MNṬR FOTO Marius Caraman

S.V. - Mai lipsesc fondurile. Câṭi bani trebuie, pentru ca acest muzeu să devină sigur pentru fiecare om care păṣeṣte în el?

V.N. - Este vorba despre o sumă de aproape ṣase milioane de euro, suma totală, bani care sunt deja aprobaṭi pe baza împrumutului contractat de România, aprobat de preṣedintele de atunci al ṭării ṣi de prim-ministru, domnii Traian Băsescu ṣi Călin  Popescu Tăriceanu.

Teoretic, în orice moment guvernul poate să introducă această sumă în bugetul Ministerului Culturii. Trebuie să spun că niciun euro din această sumă nu va trece prin conturile muzeului nostru. Intregul ṣantier este dirigentat direct de Ministerul Culturii.

S.V. - Cum s-a întâmplat ṣi la Teatrul Naṭional din Bucureṣti.

V.N. - Controlul asupra ṣantierului aparṭine în totalitate ministerului. Odată aprobat acest proiect, noi nu mai putem interveni în el în niciun fel.

S.V. - Am aflat totuṣi cu surprindere, acum câteva luni, că există în Ministerul Culturii următoarea regulă: nu este valabil decât un document care s-a reîntors de la entitatea către care a fost trimis (guvernul, de pildă), în mandatul aceluiaṣi ministru care l-a emis. Poate la fel se întâmplă ṣi cu aceste finanṭări. Adică a fost un ritm de schimbare a miniṣtrilor, care nu a permis finanṭarea pentru muzeul dv.

V.N. - Nu aceasta e problema. Odată ce un ministru ṣi-a asumat răspunderea pe un act, acel act îi îndatorează pe toṭi succesorii săi. Aceasta e regula ṣi la nivel de ṣefi de state, prim-miniṣtri ṣi conducători de instituṭii publice. Trebuie dovedită ilegalitatea unui act, pentru ca acesta să fie anulat. Dacă acest act a fost legal la data întocmirii lui, el este valabil ṣi pentru succesori, fiindcă nimeni nu e numit pe vecie într-o funcṭie. In schimb, instituṭiile rămân.

S.V. - Aṭi solicitat ṣi guvernului Ponta să aloce aceṣti bani deja aprobaṭi?

V.N. - Am făcut-o de mai multe ori, ṣi atunci când ministru era dl Kelemen, ṣi atunci când era dna Hegedüs. E adevărat că n-am solicitat în perioada când ministrul culturii era chiar dl. Victor Ponta.

S.V. - A fost cam scurtă perioada.

V.N. - Da. Am cerut, deci, tuturor miniṣtrilor să solicite introducerea acestei sume în bugetul Ministerului Culturii. Am făcut acest lucru foarte recent ṣi cu noul ministru, dl. Ionuṭ Vulpescu. Sper să aibă puterea să-l convingă pe prim-ministru că aici e vorba de un interes naṭional.

Când vorbim despre o marcă identitară a României, cum este muzeul nostru, vorbim despre un interes naṭional. Mă deranjează faptul că politicienii excelează în a apăra interesul naṭional numai în discursuri, dar când vine vorba de semnături, consideră că au alte priorităṭi.


Expoziṭia permanentă a Muzeului Ţăranului Român FOTO Marius Caraman

S.V. - Să formulăm întrebarea invers, la modul condiṭional: dacă s-ar întâmpla o asemenea catastrofă, ce s-ar pierde? Ce aveṭi în această clădire?

V.N. - Sunt peste 90.000 de bunuri de patrimoniu, unele dintre ele sunt din secolele XVII-XIX, unele au fost achiziṭionate chiar de Alexandru Tzigara-Samurcaṣ, fondatorul muzeului nostru. Sunt unicate, noi nu avem produse de serie.

S.V. - Poate că nu e prea clar ce înseamnă un artefact la Muzeul Ṭăranului Român, de aceea vă întreb : dispariṭia lor ar fi similară cu cea a unui tablou de Picasso ?

V.N. - Sigur că da, păstrând proporṭiile, fiindcă pe piaṭa liberă un astfel de tablou se vinde mai scump decât o cană de ceramică habană de secol XVIII, din Transilvania. Ambele sunt obiecte unicat. Iar dacă noi vrem să însemnăm ceva în Europa, dincolo de palavre, atunci trebuie să facem un efort pentru a apăra acest patrimoniu cultural, care ne defineṣte.

Expoziṭia permanentă MNṬR FOTO Marius Caraman

Recent a fost dat publicităṭii Barometrul de Consum Cultural pentru 2014, alcătuit de Institutul Naṭional pentru Cercetare ṣi Formare Culturală, din care aflăm că 44% dintre bucureṣteni, majoritatea tineri, au înscris muzeele în aria lor de interes cultural. Iar Muzeul Ṭăranului Român ocupă locul doi, după Grigore Antipa, la capitolul cel mai vizitat muzeu.

S.V. - Ce face specificitatea Muzeului Ṭăranului Român, în context european? Nu degeaba Europa v-a numit “muzeul anului” în 1996. De ce ar veni românii ṣi străinii –cei care nu confundă Bucureṣtiul cu Budapesta- să vă vadă colecṭile ?

V.N. - Ca să înṭeleagă ceva din esenṭa sufletului românesc. Pot să pară cuvinte mari, dar asta este realitatea. Este un muzeu de antropologie, dedicat omului tradiṭional, care nu mai există azi. Omul tradiṭional a dispărut prin secolul XX, când comuniṣtii au rupt coloana vertebrală a naṭiunii române, adică ṭărănimea.

Noi facem tot ce putem pentru a prezerva artefactele realizate pe parcursul ultimelor trei secole, de oamenii acestui pământ. Nu poṭi înṭelege un popor doar mergând pe stradă, trebuie să intri în muzee, pentru a-i vedea trecutul ṣi rădăcinile.

In momentul de faṭă România are un Muzeu de Istorie, care este nefuncṭional, are un Muzeu Naṭional de Artă, care nu este în întregime redeschis ṣi are un Muzeu de antropologie culturală, specific naṭiunii noastre, care este acest Muzeu Naṭional al Ṭăranului Român. Nu întâmplător acesta a primit premiul Muzeul european  al anului 1996, fiind până azi singurul muzeu din România  care a obṭinut acest premiu, semn al recunoaṣterii internaṭionale pentru felul în care a fost pusă în operă multitudinea de obiecte aflate în protejare.

S.V. - Nu ṣtiu dacă e o scăpare voită sau nu, dar enumerarea dv. nu cuprinde Muzeul Satului. Cum vă deosebiṭi?

V.N. - Muzeul Satului este un muzeu în aer liber, a fost iniṭial un muzeu sociologic, acum este unul etnografic, are cu totul alt specific. Acolo sunt expuse monumente de o valoare extraordinară, care sunt gospodării ṣi biserici. Centrul discursului muzeal la Muzeul Naṭionale al Satului Dimitrie Gusti este pus pe construcṭiile aduse în muzeu. Accentul cade mai puṭin pe bunurile mobile din gospodării.

Muzeul nostru a fost creat în 1906, cel al Satului, în 1936, având profile diferite. Ṣi Tzigara-Samurcaṣ ṣi Gusti au fost personalităṭi absolut covârṣitoare ale culturii naṭionale. Nici unuia dintre ei nu i-a trecut prin cap să unească cele două muze. Acest lucru l-a făcut doar Ceauṣescu ṣi era să-l mai facă cineva în 2013. Din fericire am scăpat atunci.

S.V. - Adică?

V.N. - A existat o iniṭiativă guvernamentală de unificare a celor două muzee în 2013. Din fericire opinia societăṭii civile ṣi reacṭia ei promptă au prevalat. Am beneficiat ṣi de sprijinul celui care a fost ministrul culturii exact o zi, Gigel Ṣtirbu, care mi-a spus clar că nu poate să accepte o asemenea crimă. Sunt convins că nu se vor mai naṣte asemenea idei tembele. Diferenṭele dintre cele două muzee rămân. Nu sunt muzee antinomice, ci complementare, iar cine vrea să înṭeleagă ceva despre români, trebuie să le vizite pe amândouă.

S.V. Altfel spus, dacă Muzeul Satului ne prezintă “casa”, Muzeul Ṭăranului ne prezintă ceea ce înseamnă “acasă”, adică spaṭiul locuit.

V.N. - Nu întâmplător noi vorbim despre muzeul nostru ca despre “acasă”. Unul din obiectele cele mai de preṭ este o casă adusă de Tzigara Samurcaṣ din Ceauru, jud. Gorj. Sala în care este expusă această locuinṭă construită integral din lemn se numeṣte “casa din casă”.

S.V. - Ṭelul colecṭiilor este reflectarea identităṭii, peste veacuri, a unui spaṭiu –cel rural- care inevitabil a suferit transformări. Vă ocupaṭi ṣi de avatarurile lui de astăzi? Ṣi mă gândesc acum la controversata expoziṭie găzduită aici, a portretelor de maneliṣti.

V.N. - Avem un colectiv de cercetare ṣi documentare, care se ocupă de ceea ce se întâmplă în satul românesc astăzi, pentru că sunt convins că lumea aceasta aflată în permanentă schimbare trebuie documentată. Trebuie să înṭelegem ce s-a întâmplat în satul românesc în ultimii ṣaptezeci de ani, de pildă, pentru că expunerea în muzeul nostru se opreṣte undeva pe la jumătatea secolului trecut.

Obiectele care documentează ce s-a­ întâmplat în satul românesc în timpul regimului comunist ṣi după căderea acestuia constituie un alt tip de colecṭie ṣi încercăm să facem ṣi această colecṭie, fiindcă pe baza ei se va realiza o documentare completă asupra satului românesc. Trebuie să achiziṭionăm ce este reprezentativ pentru satul românesc de azi ṣi să îi ajutăm astfel pe urmaṣi să înṭeleagă cum a avut loc această tranziṭie, de la satul tradiṭional la cel lipsit de identitate, din timpul comunismului ṣi la cel de azi, care e undeva, pe nicăieri, inundat de obiecte provenite din procesul de aculturaṭie, importate din China, Turcia sau Ucraina ṣi inundat de expresii culturale străine tradiṭiei româneṣti, cum ar fi manelele, între multe altele.

Nu putem să întoarcem timpul înapoi, nici să reînviem ce a murit deja, dar avem obligaṭia să înṭelegem ce se întâmplă cu noi.

S.V. - Mai exact, includeṭi în colecṭii ṣi obiecte kitsch, dacă le găsiṭi pe teren? Vă rezervaṭi poziṭia de observatori, sau interveniṭi în zona cercetată.

V.N. - Achiziṭionăm, sau mai exact acceptăm  -pentru că nu avem bani de achiziṭii- chiar ṣi obiecte kitsch, pentru că ele ne dau imaginea satului românesc de astăzi. Intotdeauna când sunt pe teren, colegii mei, cercetători, vorbesc cu ṭăranii, îi întreabă despre tradiṭii, dacă le vor păstra, dar nu pot forṭa nota. Nu poṭi obliga pe nimeni să păstreze tradiṭia, dacă nu îṣi doreṣte ṣi nu simte acest lucru. Tot ce putem face este să le sugerăm păstrarea tradiṭiilor, chiar dacă sunt considerate desuete în mediul rural.

Culmea e că în momentul de faṭă există o miṣcare de renaṣtere care porneṣte din mediul urban. Având în vedere că în ultimele câteva decenii, satul a încercat să copieze oraṣul, am încredere că, în momentul când cei din mediul rural vor înṭelege că cei din mediul urban sunt mândri de tradiṭiile din rural, îṣi vor privi propria moṣtenire altfel. Imi aduc aminte de o discuṭie cu un prieten, care a venit în centrul Clujului, cu un grup de copii cărora le era ruṣine să coboare din autocar, îmbrăcaṭi cum erau în costume populare. Odată coborâṭi pe trotuar, pe drumul spre proiecṭia unui film, au fost aplaudaṭi de trecători, aṣa că sentimentul de ruṣine le-a dispărut.


Târg la MNṬR 

Sanda Viṣan - In general, în România muzeele nu prea sunt spaṭii active. Dv. aṭi reuṣit să-l faceṭi un loc vizitat, nu ṣtiu dacă în componenta sa muzeală, dar clubul e foarte vizitat, are publicul său.

Câṭi dintre cei care vin la cafenea intră ṣi în muzeu? Aveṭi vreo statistică?

Ṣi mă mai frământă o întrebare: de ce nu au muzeele în România programul celor din America, unde niciun muzeu public nu e închis decât o singură zi pe an, de Crăciun? La noi, lunea ṣi marṭea nu sunt, în general, deschise. Sigur că îmi veṭi aduce argumentul lipsei de personal. Ṣi totuṣi, la Muzeul Ṭăranului, spaṭiul este activ.

Virgil Niṭulescu - Aṣa este. Nu toată lumea care vine la Clubul Ṭăranului, sau la o lansare de carte la Librăria Cărtureṣti, sau la o proiecṭie de film în Studioul Horia Bernea vine ṣi să vadă ṣi colecṭia permanentă. Pe de altă parte sunt oameni care au vizitat deja colecṭia ṣi continuă să vină pentru expoziṭiile temporare, sau la concerte, la festivalul de teatru sau de film. Din evidenṭele noastre rezultă că în momentul de faṭă sunt două categorii de public foarte interesate de expoziṭia permenentă: tinerii până în 18 ani...

S.V. - Care vin cu ṣcoala?

V.N. - Unii, da, alṭii vin singuri, pentru prima oară. Ṣi mai sunt străinii, care au citit ghidul Michelin ṣi au aflat că muzeul nostru este clasat cu trei stele, ceea ce înseamnă că trebuie să-l vadă.

Comparaṭia cu muzeele americane nu este uṣor de suportat pentru noi, pentru că la noi Codul Muncii se aplică astfel: majoritatea muzeelor sunt instituṭii publice ṣi se ghidează după legislaṭia noastră, care nu permite să ofer premii în bani, plata orelor suplimentare, pentru cei care stau peste program ṣi aṣa mai departe. Suntem blocaṭi sub acest aspect ṣi vă rog să mă credeṭi că sunt mulṭi cei care stau peste orele de program, pentru a lucra la proiecte de cercetare sau muzeografice.

S.V. - Aveṭi un staff subdimensionat?

V.N. - Cu mult. Sunt acum 142 de salariaṭi, necesarul fiind, după estimările mele, pe la vreo 175 de persoane. Am avut la un moment dat 184, dar a venit guvernul Boc  ṣi a considerat că avem prea mulṭi.

S.V. - Ṣi aṣa aṭi rămas de atunci.

V.N. - Da. S-a considerat că muzeul, făcând parte dintre instituṭiile bugetare, este un organism bolnav al statului român. Ca urmare, trebuie să sufere ṣi mai mult, ca să se însănătoṣească. După părerea mea, o reṭetă falimentară aplicată de FMI, dar asta-i altă discuṭie.

Noi încercăm, pe cât ne stă în puteri, să ṭinem deschis, dacă nu expoziṭia permanentă, măcar alte locuri din muzeu. Cred că singurele zile în care chiar nu se întâmplă nimic în muzeu, pentru public, sunt zilele de 1 ṣi 2 ianuarie, 25 ṣi 26 decembrie ṣi primele două zile de Paṣti.


Aṣadar, ca întotdeauna, Muzeul Ṭăranului Român îṣi aṣteaptă prietenii.

Cu porṭile deschise (ṣi cu protestul în buzunar!).

Dar ṣi în deplină siguranṭă?

Răspunsul este, în acest caz, la guvern.


N-ar fi frumos ca până de Paṣte (sau chiar ṣi până de Sânziene) să fie alocate fondurile necesare consolidării turnului de la MNṬR ?

Poate din faimosul fond de rezervă al guvernului, din care, de pildă, înainte de alegerile din 16 noiembrie 2014, primarii primeau aproape 30 de milioane de euro, pentru plata arieratelor.

Ṣi consolidarea de la MNṬR tot la capitolul arierate intră. Ṣi financiar. Ṣi moral.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

John Morris
23.03.2015, 15:36:50

Pe vremea comunistilor 'salbatici si inculti" de cite ori aveam ocazia sa vin in Bucuresti imi rezervam timp sa vizitez cel putin un muzeu (nu cel al partidului). Cel mai adeasea vizitam Muzeul National, ocazie cu care ne mai reaminteam cunostintele de la orele de istorie. Era ieftin si comod. Anul trecut vizitind Romania in interes de afaceri, mi-am indemnat partenerii de afaceri sa ma insoteasca la Muzeul National. Spre nedumerirea mea nu am vazut decit o zecime din ce se putea vedea pe vremea comunistilor "inculti". Un prieten mi-a soptit ca nu vom putea vedea ani in sir muzeul asa cum a fost odata din cauza ca "nu sunt bani pentru reparatii". Intimplarea face ca prietenul meu sa fie unul dintre stilpii contemporani ai culturii istorice romanesti, asa ca informatiile veneau de la cea mai autorizata sursa. Din pacate, dupa amanuntele aflate, se pare ca noua Romanie asa-zis Europeana nu prea mai are de a face cu ce stiam noi odata ca inseamna cultura istorica romaneasca, chiar asa trunchiata cu era ea prezentata pe vremea raposatului. Oare citi presedinti vor mai fi ucisi in ziua de Craciun pina cind imbecilii care guverneaza Romania vor invata cite ceva din lunga istorie a Romaniei? Parafrazindu-l pe autorul romanului "Cel mai iubit dintre paminteni" putem spune ca daca "Cultura nu e, nimic nu e".