Berzei chioare îi face cuib nu Dumnezeu, ci ignoranţa şi nepăsarea

Motto: Franţa este ţara care a legiferat reglementări în domeniul artizanal. „Suntem mândri de asta!“ (francezii)

Succesul recentei ediţii a târgului Cocoşul de Hurez – a 50-a!- sărbătoare a ceramicii româneşti întregi, dominate de brandul UNESCO legendar, s-a datorat dincolo de excelentele condiţii create de primăria oraşului, remarcabilei exigenţe a juriului prezidat de cel mai de seamă specialist în ceramică, prof.univ.dr. Corina Mihăiescu, juriu din care a făcut parte şi iniţiatorul inspirat al sărbătorii, profesor Gheorghe Deaconu.

Exigenţa s-a manifestat activ în selectarea prezenţei la standuri a lucrărilor de ceramică venind să reprezinte cu mijloacele artei neapărat geografia domeniului. Exigenţa s-a manifestat de asemenea şi printr-un fericit contrast cu „lărgimea de vederi“ care pune sub semnul îndoielii – cel puţin al îndoielii – stridenţele unei bune părţi a imaginii pe care o lasă azi cele două aripi expoziţionale care marchează intrarea în oraşul fermecător, expoziţie la început exclusiv de ceramică hurezeană şi naţională, acum bântuită de proliferarea elementelor kitsch de toate felurile şi de toate culorile, simbolizate de barza de tinichea, „barza chioară“ căreia nu-i face cuib nu Dumnezeu. Cu excepţia expoziţiei concepută şi slujită inspirat de familia Pietraru şi a unor magazine consacrate în primul rând ceramicii, rar scapă o tarabă de barza chioară de tinichea şi de suratele ei kitsch de plastic, de hârtie etc., etc., etc., în culorile cele mai pestriţe.

Din acest punct de vedere ar fi binevenită, cred, intervenţia Primăriei şi a Direcţiei judeţene de Cultură care să ateste, prin aprobări, o regulă a negoţului artistic. Într-un bâlci se poate accepta orice ofertă, intrarea unui Oraş al ceramicii presupune o grijă deosebită pentru obrazul acestuia.

Iată şi de ce am salutat exigenţa Primăriei şi a juriului, hotărâtoare pentru succesul sărbătorii din prima duminică a lunii iunie din anul acesta.

În alte părţi ale lumii şi pentru creşterea unei pisici se presupune obligatoriu o adeverinţă care să ateste absolvirea unui curs pentru iubitorii de feline mici, asta în ceea ce priveşte negustoria.

Un al doilea subiect al însemnării de faţă îl constituie un revers produs de euforia ce a urmat recunoaşterii Cocoşului de Hurez drept brand UNESCO. Brandul se referă nu numai la pasărea „cocoş“, ci şi la ceramica de Hurez întreagă. Olarii vestiţi ai Horezului s-au concentrat însă, de la o vreme, mai ales, asupra păsării legendare, restrângându-şi interesul faţă de elementele inspiratoare ale ceramicii de Hurez, faţă de bogăţia mitologiei acestei ceramici, care presupune odată cu belşugul floral al grădinilor olteneşti, şi reprezentarea unor simboluri ale filosofiei creştine şi ale universului zoomorf în care intră şi cucul, pupăza,şarpele etc. Olarii mai tineri, foarte înzestraţi, de altfel, par să piardă din vedere cele mai multe dintre aceste simboluri în favoarea aproape exclusivă a brandului.

În privinţa brandului este de observat că el a rămas identar aproape numai în arta lui Stelian Ogrezeanu şi apoi a lui Victor Vicşoreanu.

Observaţia de mai sus mă îndeamnă să mă gândesc la un colocviu sau la un ciclu de conferinţe pe tema Ceramicii de Hurez, organizat de Primărie, Casa de Cultură şi Direcţia de Cultură Judeţeană, binevenit pentru generaţiile noi de ceramişti, precum şi o reeditare a lucrării, album de artă şi cercetare ştiinţifică, Ceramica de Horezu, semnată şi realizată de prof.univ.dr. Corina Mihăiescu, cu sprijinul Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală „Nişte Ţărani“.

Reuşita ediţiei actuale 2018 a Cocoşului de Hurez impune, cred, o preocupare atentă multidisciplinară şi pedagogic-ştiinţifică, fiind vorba de un succes prestigios al artei populare româneşti.

P.S. Recomand călduros doamnei Doina Gradea, preşedintele Televiziunii Naţionale, să preia, dacă se poate, şi să difuzeze la o oră accesibilă lumii creatorilor artizanali filmul propus francezilor de către TV5Monde şi consacrat locului şi rolului artei artizanale în Franţa zilelor noastre. Avem ce învăţa!