Ce vrei, domne, ui spic romgliş!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot despre romgleză va fi vorba şi în acest articol, continuând lista nenecesarelor şi nefastelor împrumuturi, un inventar început săptămâna trecută, cu atât mai mult cu cât primim noi şi noi semnalări de la comentatorii noştri şi cărora le mulţumim şi pe această cale.

Unii dintre intervenienţi îmi reproşează însă că nu aş înţelege faptul că o limbă este un fenomen viu, în continuă evoluţie, şi că împrumuturile, mai ales cele din engleză, sunt astăzi mai mult decât fireşti. Le răspund fără şovăire că se înşală. Ştiu la fel de bine ca şi Domniile lor că împrumutul este firesc, acesta a existat în toată istoria limbii şi am dovedit acest lucru prin seria de articole de până acum. Dar de data aceasta însă este vorba de abuz şi de împrumuturi fără noimă, care nu ne îmbogăţesc limbă, ci, mai degrabă, o schimonosesc. Despre această tendinţă este vorba, o tendinţă pernicioasă care ne vine, în mod paradoxal, mai degrabă din necunoaştere, dintr-o atitudine slugarnică sau dintr-o fascinaţie lipsită de spirit critic, decât din dominarea corectă a semantismului limbii engleze.

Alţii îmi spun că a lua atitudine împotriva greşelilor de acest gen este o manifestare segregaţionistă care nu ar respecta dreptul fiecăruia de a vorbi cum îl taie capul, cu alte cuvinte că nu aş avea habar de dreptul la sociolect sau la jargon. Ei bine, vă înşelaţi, domnii mei. Libertatea este libertare, iar în casa dumneavoastră, pe strada dumneavoastră, sau în grupul dumneavoastră puteţi vorbi cum doriţi. Aici este vorbă de proasta folosire a limbii de care dau dovadă profesorii, jurnaliştii, politicienii adică acele categorii care se folosesc de limbă în profesia lor, care sunt remuneraţi pentru a vorbi corect, şi care ar trebui să fie modele pentru tineri. Dacă un dascăl sau un jurnalist foloseşte incorect ceea ce este în fapt instrumentul profesiei sale, aş vrea să-mi spuneţi deschis dacă sunteţi de acord ca un ortoped să vă opereze la ochi.

Din fericire sunt încă mulţi cei care au rămas pe gânduri, care se cutremură în faţa ororii şi care se sinchisesc de vorbirea neîngrijită. În ceea ce mă priveşte, mă aşez de fiecare dată în faţa foii goale ca şi cum ar exista o oaste vigilentă şi devotată prin preajmă întru apărarea limbii române.

Să-mi fie iertată şi această din urmă iluzie!

„expertiză” şi „expert”

Auzim des că un ministru sau chiar un coleg are avea „expertiză” în domeniu. Asta vrea să zică că este specialist în profesia lui sau că a lucrat cu sârg şi dăruire în câmpul cunoaşterii. Dicţionarul ne arată că în limba română „expertiză” înseamnă:

EXPERTÍZĂ, expertize, s. f. 1. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală ori a părţilor, asupra unei situaţii, probleme etc. a cărei lămurire interesează soluţionarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute. 2. (Med.; în sintagma) Expertiză medicală = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacităţii de muncă a unui bolnav sau a unui om sănătos în condiţiile solicitărilor fizice şi psihice din diferite profesiuni; b) consultaţie sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. – Din fr. expertise.

Atât sensul 1 cât şi 2 sunt înţelesuri tehnice, juridice sau medicale. De unde şi până unde am ajuns să decidem că „expertiză” ar însemna „experienţă sau competenţă profesională”? Dicţionarele anglo-americane ne lămuresc: „expertise: special skill, knowledge, or judgment; expertness”. Bun, aşa este în limba lor! Dar de ce ar trebui ca româna să preia din engleză acest sens? Ni s-au împuţinat cuvintele sau îi sună mai bine în ureche semidoctului? Cum într-o ţară în care şi proaspătul absolvent este numit „expert”, este posibil ca, în romgleză, măgulirea să fi fost un motiv în plus în alegerea jargonului.

„a (se) focusa”, „focusare”

În „Dicţionarul de neologisme” din 1986, apărea substantivul „focusare” , nu şi verbul, a fost preluat din germană.

FOCUSÁRE s.f. (Rar) Focalizare. [După germ. fokussieren].”

Astăzi este însă limpede că verbul a pătruns din sau din nou din engleză, de unde privilegiem mai ales unele sensuri: „to direct toward a particular point or purpose: focused all their attention on finding a solution to the problem” sau „to concentrate attention or energy: a campaign that focused on economic issues”. Prin urmare, în romgleză, „a (se) focusa” înseamnă „a-şi concentrarea atenţiei asupra unui aspect sau problematici”. Şi aşa să explică că aud: „trebuie să ne focusăm mai ales pe target-ul 6 din proiect”, ceea ce îmi provoacă un instantaneu vertij. Iată şi o opinie mai moderată, culeasă de pe Internet:

„E drept că pe „focusat” l-am auzit deja de foarte multe ori şi parcă nici nu-mi mai sună chiar aşa forţat, dar s-a întâmplat să aud recent cum „fiecare îşi hendăluieşte clientul” (evident, de la englezescul „to handle”). Unele englezisme zgârie timpanul, cu atât mai mult cu cât avem cuvinte româneşti care pot exprima perfect aceeaşi idee. Însă e foarte probabil ca, prin uzul frecvent, multe să intre oficial în limbă.” (http://scri.ro/scrii/a-focaliza)

„graduare”

„Absolvire” se zice acum, după romgleză, „graduare”. Verbul „a gradua”, apare tratat de „Dicţionarul de neologisme” din 1986, dar cu un alt înţeles:

GRADUÁ vb. I. tr. A grada, a mări sau a micşora treptat. [P.i. -duez, 3, 6 -ează. / < fr. graduer].”

De „graduare” nu s-a ocupat până azi niciun dicţionar, deşi dl. Alexandru Gabriel Filotti scrie în „Frontierele românilor”: „În timpul războiului, în vederea reconstrucţiei care în mod inevitabil trebuia să urmeze războiului, guvernul mareşalului Antonescu, a luat măsura ca studenţii din Politehnica şi Medicină, să-şi continue studiile până la graduare [s. n.], şi abia apoi să poată fi încorporaţi în armată.”

Să-mi fie îngăduită preluarea unui comentariu de pe pagina Web a domnului Marius Cruceru, pentru că îmi lipseşte umorul de care domnia sa dă dovadă:

„Sîntem în plin sezon de „graduări”. Toată lumea gradueşte. Fiica noastră a graduat de la liceu… sau a graduat liceul. Azi avem festivităţi de graduare. Se fac poze de graduare, diplome de graduare.

Înţeleg că nu putem scăpa de computer şi nu sînt adeptul „cîinelui fierbinte” în loc de hot-dog, nici „calculator de poală” în loc de laptop şi totuşi… puţintică estetică, fraţilor.

Graduare sună ca porcul în limba română şi este un calc nereuşit cînd avem alternativa pentru „absolvire”.

Neoprotestanţii sînt şi mai ispitiţi de astfel de calcuri din pricina proximităţii limbii engleze, limba în care ne-am format limbajul teologic.

Să încercăm totuşi să vorbim limba română cînd este de vorbit limba română şi să vorbim alte limbi, cînd se cere.

Felicitări tuturor graduaţilor… absolvească-vă de păcate Dumnezeu!”

„ADEVĂRUL” GREŞELILOR.

„Aş vrea să spun că nu poţi compara un ins care s-a îmbogăţit azi dimineaţă datorită chiar funcţiei pe care l-a primit din partea alegătorilor şi unul care nici nu ştie şi nici nu-l interesează de fapt de cînd este bogat. Aşadar, orice comparaţie cu aristocraţia din trecut mi se pare ridicolă, ca să nu spun mai mult.” (Adevărul, 16.09.2013)

1. Desigur, o neatenţie: „datorită funcţiei pe care a primit-o din partea alegătorilor”.

2. O problemă apare totuşi la comparaţie: compari pe un îmbogăţit peste noapte „cu unul care…”. Lipseşte prepoziţia „cu”.

3. „Azi-dimineaţă” este adverb şi se scrie cu liniuţă de unire.

4. „Datorită chiar funcţiei” nu e strălucitor stilistic. Preferabil: „datorită funcţiei”.

5. Autorul menţine norma anterioară „cînd” (dreptul lui), dar continuă pierzând proprietatea termenilor: „Aşadar, orice comparaţie cu aristocraţia din trecut mi se pare ridicolă, ca să nu spun mai mult.” Să fie vorba de aristocraţie sau, mai degrabă, de burghezii parveniţi?

„Preşedintele Băsescu a făcut o afirmaţie gravă, anume că aş fi luat legea de la Roşia Montană, că aş fi în slujba Roşiei Montane.” (Adevărul, 17.09.2013)

Aşa cum am mai spus, genitivul şi dativul este „Roşiei Montană”, nu „Roşiei Montane”. Scrie o distinsă jurnalistă: „În limba română corectă genitivul (şi dativul) de la Roşia Montană este Roşiei Montană nu Roşiei Montane. Nu spunem locuitorii Râmnicului Săratului, ci Râmnicului Sărat, nici Albei Iulii, ci Albei Iulia, nu Turnului Severinului, ci Turnului Severin şi Târgului Mureş, nu Târgului Mureşului. Dacă ocrotim valorile acestui pământ este obligatoriu să ocrotim şi limba română.”

EXPRESIA SĂPTĂMÂNII.

„A-i da apă la moară” / a-i veni apa la moară”

Este o expresie pe care o regăsim în franceză („apporter de l'eau au moulin”), italiană („portar (addurre) acqua al mulino”), dar şi germană („Wasser auf (jemandes) Mühle sein”), dar, în română, are înţelesuri diferite după verbul întrebuinţat: a veni, a da, a tăia… Expresia se întâlneşte încă din epoca medievală, deşi la noi nu ştim dacă poate fi atestată înainte de secolul al XIX-lea.

Astfel, în Franţa secolului al XVII-lea, apare expresia „l'eau vient au moulin”, cu sensul de „a avea un profit, un avantaj”, ca şi în expresia românească ”a-i vei apa la moară”. Tot cu acelaşi sens mai găsim, în veacul al XVII-lea, „amener de l'eau à son moulin”.

Al doilea sens, cel de a aduce apa la moară, curent şi astăzi în Franţa sau Italia, înseamnă „a-i oferi (cuiva) argumente suplimentare într-o discuţie”, „a-i crea cuiva o situaţie favorabilă, a-i înlesni să facă un anumit lucru; a încuraja, a stimula”, cum spune DEX-ul.

D. Bolintineanu zice într-o satiră: „Nu poţi să faci, cocoane, când craii ne omoară, / Să ne mai vină nouă cevaşi apă la moară?”. Expresia mai apare la Haşdeu, în „Răzvan şi Vidra”: Venit-a apa la moară! Vom măcina cât putem: / Să ne folosim de timpuri când alţii de noi se tem!...”, în replica lui Vulpoi, sau la Gib Mihăescu în „Zilele şi nopţile unui student întârziat”: Informaţia asta îi plăcu foarte mult lui Băiatu. De când, doar, nu era el de părere că nici chiriaşul, când îi vine apa la moară, nu trebuie să cruţe pe proprietar ! Ba se simţi atât de dispus, încât, deşi insistenţele se mântuiseră, se aşeză din nou la pian, din proprie pornire, în aplauzele tuturor.”

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite