Codul QR: „Radiografia“ unui monument. Testul promovării patrimoniului cultural în societatea digitală

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Introducerea codurilor QR pe plăcile comemorative e o „inovaţie digitală târzie“ în România. Prin proiectul de lege pe care l-am propus şi care avansează această măsură nu „revoluţionăm“ nimic. Ne civilizăm. O diferenţă dureroasă.

Dacă pandemia ne-a relevat faptul că măsurile luate de Ministerul Culturii pentru sprijinirea artiştilor independenţi şi susţinerea financiară a creării unor noi produse culturale sunt aproape nule, societatea virtuală în care ne-am comutat activităţile ne arată că avem încă lacune în promovarea în spaţiul virtual a formelor de cultură deja existente. Despre digitalizarea patrimoniului cultural şi despre nevoia, tot mai evidentă, de a sincroniza strategiile instituţiilor culturale româneşti cu agenda digitală europeană, auzim, de la reprezentanţii mediului politic, tot mai des în perioada electorală şi tot mai rar în anii care despart o campanie de alta. De la oamenii de cultură însă, auzim tot timpul că aceste două priorităţi sunt îndelung neglijate. Li se răspunde cu empatie formală şi cu ignoranţă factuală. 

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu tratarea, în genere, a istoriei noastre. Formal, ne procură o identitate culturală; factual, o promovăm tot mai puţin. De curând, am depus un proiect de lege prin care, avansând mai multe modificări ale cadrului legislativ actual, monumentele de for public vor beneficia de o mai bună conservare, prin delimitarea clară a zonei de protecţie şi reevaluarea obligaţiilor celor responsabili pentru operaţiunile de conservare, restaurare şi promovare. Totodată, proiectul conţine şi o a doua componentă, respectiv cultivarea şi promovarea memoriei, cât şi a patrimoniului cultural tangibil, prin montarea unor plăci comemorative în locuri legate de mari personalităţi ale culturii, ştiinţei sau vieţii politice, sau în locuri de o însemnătate istorică, evenimenţială, pentru România, având prioritate monumentele istorice cu valoare memorial-simbolistică.

Proiectul vizează şi dezvoltarea conţinutului plăcilor comemorative în direcţia digitalizării patrimoniului cultural, prin introducerea unor coduri QR. Oricine are un smartphone va putea scana codul, redirecţionându-l către o pagină de internet oficială a monumentului respectiv: biografia personalităţilor de cultură şi monografia acestor locuri istorice vor fi astfel stocate într-un mediu virtual, interactiv, reprezentând un instrument care contribuie semnificativ la păstrarea memoriei culturale a monumentelor.

Proiectul meu legislativ, adoptat zilele trecute de către Senat, răspunde unei neglijenţe administrative a Ministerului Culturii: dacă fondurile alocate pentru producerea unor noi forme de cultură sunt inexistente, măsurile luate pentru protejarea formelor de cultură de care dispunem deja sunt vulnerabile, lacunare şi cu un impact economic redus. Scuza cea mai populară a autorităţilor este aceea că salvgardarea depinde exclusiv de fonduri. Nimic mai neadevărat. Ea depinde, în egală măsură, de viziuni, mentalităţi, principii în protejarea şi conservarea patrimoniului cultural. Dar pentru a proteja o formă de cultură trebuie să o cunoşti. În întâlnirea dintre ignoranţa afişată de autorităţi faţă de anumite monumente sau clădiri istorice, neomologate încă drept monumente, şi necunoaşterea, de către sferele societăţii civile, a memoriei acestor entităţi culturale, supuse pericolului degradării sau distrugerii complete, se joacă întreaga soartă a patrimoniului cultural. Vă dau un simplu exemplu: casa în care a locuit Mihail Sadoveanu în Bucureşti, în zona Zambaccian. Anul acesta, la 140 de ani de la naşterea scriitorului român, nu putem aduce niciun omagiu acestuia la casa memorială din capitală. De ce? Pentru că aceasta nu mai există. Pe locul temeliilor ei se ridică acum un ansamblu rezidenţial. Un buldozer trimite la lada de gunoi a istoriei leagănul unei culturi. Destine similare au avut casele memoriale ale lui Perpessicius, Al. Rosetti, Maria Bănuş.  

Introducerea plăcilor comemorative cu elemente digitale de tip QR nu este numai o măsură informativă: este, în felul său, un gest de presiune pentru recunoaşterea memoriei culturale a acestor entităţi de patrimoniu şi pentru introducerea lor, în urma declanşării procedurilor de evaluare, pe lista monumentelor. E o şansă la salvgardare, la integritate şi la promovarea formelor de patrimoniu tangibil într-o societate virtuală în care creativitatea şi inovaţia sunt principii de ordine în dezvoltarea culturii. În plus, distanţarea fizică în instituţiile de cultură, ca parte a normelor prudenţiale adoptate pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, are afecte majore asupra tururilor muzeale. Treptat, introducerea codurilor QR şi în textele curatoriale din galerii, muzee şi alte instituţii culturale va putea suplini interacţiunea cu un ghid sau va putea extinde dialogul cu acesta către conţinuturi digitale dezvoltate, cu informaţii aprofundate. Atenţie, introducerea codurilor QR pe plăcile comemorative e o revoluţie digitală târzie în România. Oriunde în Occident, dar şi în anumite ţări din Europa de Est, scanarea codului QR este gestul cel mai comun al vizitatorilor unui muzeu, posesori de smartphone. Prin acest proiect de lege nu „revoluţionăm“ nimic. Ne civilizăm. E unul dintre primii paşi dintr-o cursă mai lungă în care lupt pentru promovarea memoriei şi a patrimoniului cultural tangibil românesc. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite