Descentralizarea începe ca un film prost

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre “victimele” descentralizării urmau să se afle şi sălile de cinema, conform propunerii Guvernului. 40 de cineaşti au trimis o scrisoare deschisă premierului pe această temă. S-ar părea că decizia iniţială se schimbă. Dar problemele rămân.

Scrisoarea a fost semnată de o bună parte din crema cinematografiei noastre actuale – regizori, actori, producători, directori de festivaluri şi alţii. Găsim pe listă regizori premiaţi la festivaluri, actori de succes, dar şi oameni “din spatele camerei” care au contribuit, în ultimii ani, la gloria – da, nu mi se pare un cuvânt prea mare – filmului românesc. E un semn bun de solidaritate şi de normalitate a breslei.

Pe scurt, lucrurile stau aşa: prin proiectul de descentralizare, cele 37 de săli care aparţin de RADEF ar fi trebuit să treacă în administrarea autorităţilor locale. Iar 50% din sumele strânse la Fondul Cinematografic ar fi revenit tot autorităţilor locale. Scrisoarea deschisă a cineaştilor arată, pe bună dreptate, că astfel finanţarea filmului românesc ar avea de suferit, iar sălile s-ar putea pierde cu totul: începând din 2008, 107 săli de cinema au trecut deja la autorităţile locale şi doar 3 mai funcţionează. Prin urmare, filmul românesc – care, de ani buni, arată în lume faţa bună şi creativă a României – ar suferi major: prin împuţinarea banilor pentru producţie şi prin dispariţia sălilor. Ar deveni – cât ar mai rămâne din el – un “bun pentru export”, căci în ţară n-ar mai fi săli unde publicul (e adevărat, nu prea numeros) să poată vedea producţii româneşti. Aşa încât cineaştii propun păstrarea sălilor şi constituirea unei reţele naţionale destinate cinematografului “de artă”, cum i se spune.

Scrisoarea cineaştilor n-a rămas, pare-se, fără ecou. Vicepremierul Liviu Dragnea a spus, în preziua discutării variantei finale a descentralizării, că s-ar putea să nu mai transfere sălile de cinema, “pentru că nu prea mai avem ce”. Cu această ocazie, vicepremierul a descoperit, de la înălţimea funcţiei sale, realitatea: “Dacă e să discutăm serios, am descoperit cu groază situaţia reală din sistem. Majoritatea sălilor de cinematograf sunt închiriate pentru gogoşerii,cofetării, activităţi care nu au legătură cu cinematografia”. Care va să zică, a fost nevoie de o scrisoare semnată de regizori celebri şi de actori de seamă pentru ca reprezentanţii Guvernului să ia cunoştinţă de lucruri de mult ştiute. Dacă n-ar fi reacţionat cineaştii, ce s-ar fi întâmplat?

Cazul sălilor de cinema devine, astfel, un exemplu caracteristic pentru felul în care e guvernată România. Pe ce bază, cu ce argumente s-a luat decizia de a transfera sălile de cinema către autorităţile locale? Căci, imediat ce au apărut nişte argumente de bun simţ, decizia a fost pusă sub semnul îndoielii şi ditamai vicepremierul a făcut un pas înapoi. Prin extensie, ne putem întreba dacă şi în cazul celorlalte bunuri, proprietăţi, atribuţii şi instituţii deciziile privind descentralizarea s-au luat la fel – adică fără argumente serioase, fără evaluarea impactului, fără a se pune măcar întrebarea simplă “oare va funcţiona?”. Sau, pentru că întotdeauna bunurile culturale intră “la grămadă” alături de celelalte, fără a se bucura de prea multă atenţie, cazul sălilor de cinema e doar o “scăpare”? Dacă e aşa, e şi mai grav: de zeci de ani murim de grija “imaginii României în lume”, iar când avem de-a face cu domeniul care a contribuit esenţial la îmbunătăţirea imaginii, Guvernul îl tratează ca pe un mizilic. Căci, dincolo de destinaţia sălilor, rămân alte probleme: funcţionarea Centrului Naţional al Cinematografiei, finanţarea producţiei (pentru care statul nu alocă niciun leu, deşi premiile internaţionale sunt un prilej de mândrie pentru toată lumea), lipsa unei strategii pe termen lung. De altfel, în timp ce Guvernul vrea să descentralizeze, Ministerul Culturii comasează şi centralizează instituţiile care administrează cultura într-un elan lipsit, de asemenea, de argumente şi studii de impact. Şi, din păcate, nu întotdeauna există reacţii clare şi rapide aşa cum a fost, de această dată, scrisoarea cineaştilor. 

Povestea sălilor de cinema este cât se poate de expresivă pentru “stilul” guvernării de care avem parte. Aşa încât, deocamdată, descentralizarea se anunţă a fi un film prost.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite