Dicţionar de sentimente: legătură

Este un termen uşor desuet, folosit, ca în franceză, pentru o „relaţie de rudenie, de dragoste sau de prietenie”, după cum ne spune DEX-ul. Putem spune: „legături de rudenie” sau „legături de prietenie”, dar semantismul este diferit când ne referim la fiecare în parte.

Astfel, legăturile de rudenie sunt inalterabile, cele de prietenie sunt de obicei durabile, dar când pomenim de o „legătură amoroasă” sugerăm mai degrabă superficialitatea relaţiei. Cum însă dicţionarul, fără un excurs istoric, este nefolositor, va trebui, desigur, să căutăm înţelesuri prin cărţi vechi şi mai noi.

Despre prietenie scrie A. D. Xenopol în Istoria ideilor mele, un manuscris de 73 de pagini: „Cea dintâi legătură a inimei mele în afară de fraţi şi părinţi, fu aceea cu vărul meu, Emil Costinescu, care închegă pentru mult timp o comunitate de gândiri şi un schimb de cugetări între noi, despre care voiu vorbi mai la vale, întru cât a avut o înrâurire asupra desvoltării mele intelectuale, mai ales în ce priveşte cunoştinţele mai desăvârşite ale limbei franceze.”

În romanul Adela, G. Ibrăileanu, reuşeşte câteva bune pagini de analiză a ipotezei îndrăgostirii unei tinere de un bărbat matur: „Dacă nu-i sunt indiferent, sentimentul ei este o simplă iluzie psihică. Adela ia drept iubire sentimentele ei bune pentru mine, din care a făcut un mănunchi legat în voinţa de a mă iubi. După realizare, s-ar deştepta şi, inconştient, mi-ar reproşa mie iluzionarea şi decepţia ei. Iar în ipoteza, obraznică şi absurdă, că Adela mă iubeşte cu adevărat, fericirea infinită, care ar sfida legile universului, ar fi trecătoare. În ipoteza asta extravagantă, ar trebui să-i cer mâna (din toate expresiile, a cere mâna pe care e liberă să o dea), fără a lua toate obligaţiile faţă de ea şi fără a masca şi înnobila legătura prin toate formele şi ritualele, cu atât mai potrivite scopului cu cât mai nelogice şi mai ridicole din punct de vedere realist, este cea mai gravă ofensă pentru ea, numească-se această legătură amor liber, căsătorie liberă, ori alt cuvânt sonor, prestigios mai ales în ţările noi şi bun ca să justifice în chip ipocrit egoismul brutal al bărbatului. Dar pe o femeie pe care aş înjosi-o şi care s-ar înjosi n-aş mai putea s-o preţuiesc.”

Tot Ibrăileanu ne spune în Eternul feminin: „Fără iubire şi chiar fără simpatie, un bărbat poate să aibă legături cu o femeie; o femeie, fără nici un sentiment pentru bărbat, nu poate să aibă legături, decât cu un adânc dezgust...”.

Când vorbim de legături amoroase ne referim, aşadar, la relaţii împlinite sexual, dar fără acea rezonanţă profundă care caracterizează iubirea. „A avea o legătură cu cineva…” implică o conotaţie depreciativă la adresa Celuilalt. Este un fel de a expedia subiectul în sertarul lucrurilor fără prea mare importanţă.

Poate că o mai bună instruire o putem dobândi citind romanul lui Choderlos de Laclos, Legăturile periculoase (1782), o carte de referinţă pentru arta seducţiei şi mentalitatea libertină. Trofeul îl constituie aici pierderea inocenţei. Dorinţa de a poseda o femeie, mărturiseşte protagonistul, vine din nevoia de a evita situaţia ridicolă de a se îndrăgosti de ea.

Am să mai adaug doar un citat din Montherlant: „Dans une liaison, chacun de nous garde sa liberté. L'amour n'est plus codifié. Vous aimer n'est plus le « devoir » conjugal. Vous voir n'est plus une obligation mais un plaisir.” (Démon bien, 1937). Şi cu aceasta credem că am lămurit destul de bine semantismul termenului legătură în vocabularul amoros.

Intimitatea este, deopotrivă, o redută şi o cetate cu porţile deschise, ceva de care ne temem, dar şi ceva pe care îl putem oferi uneori cu uşurinţă. Legăturile amoroase se înfruptă din intimitatea Celuilalt, dar fără efortul de a o dori în profunzime. Este vorba de relaţii efemere, superficiale şi oportuniste. Naturile masculine le preferă, cel mai adesea, pentru că satisfac nevoia de simplitate erotică a bărbatului. Femeile acceptă, de cele mai multe ori, o legătură din lipsa alternativei. Când legătura devine neconfortabilă prin inerţie şi rutină, judecata morală o taie, aşa cum se tăie o sfoară.

Trăind într-o epocă de dezordine amoroasă, bănuiesc că frecvenţa şi frenezia cu care se leagă şi se dezleagă oamenii va conduce, treptat, la o epuizare psihosocială a individului, cu riscul ca acesta să devină o fiinţă nevrotică prin excelenţă.