Discursul domnului Donald Tusk, la Ateneu

Domnul Donald Tusk este a doua personalitate poloneză, după papa Ioan Paul al II-lea, care ţine o cuvântare în limba română în timpul unui act solemn. Discursul Domniei Sale nu s-a adresat doar audienţei din incinta Ateneului, ci întregii naţiuni române care l-a aplaudat pe reţelele sociale.

De obicei mă ocup în articolele mele de aspecte lexicale, gramaticale sau stilistice − aproape deloc de analiza discursului, care mă pasionează, poate şi pentru că discursurile politicienilor noştri de azi nu prea merită osteneala.

În peisajul cenuşiu al cuvântărilor de tot soiul, discursul dlui Tusk a fost mai mult decât o surpriză plăcută. Faptul că a fost citit în limba noastră a impresionat. Au impresionat şi referinţele abundente (alese abil, nu preluate nediscriminat din Wikipedia). Dar mai presus de conţinut, a fost construcţia sa retorică ireproşabilă.

Dl. Donald Tusk şi-a început alocuţiunea de aproximativ şapte minute, după invocarea auditoriului, prin a-şi exprima mândria şi fericirea de a conduce împreună, sub preşedinţia României, în următorul semestru, „afacerile noastre europene”. Urmează manifestarea convingerilor (trecerea de la emoţional, la intelectual): sunt convins, sunt sigur, am încredere… Vorbitorul se va mai implica o singură dată, la final, asigurându-şi partenerii de sprijinul său.

Invocând Ateneul, dl Tusk îl introduce în scenă pe George Enescu şi Rapsodiile sale…, cu siguranţă cele mai îndrăgite compoziţii ale sale. Dar Enescu a fost şi dirijor, ceea ce îi permite dlui Tusk să califice, cu epitete enesciene, preşedinţia românească (energică, românească şi europeană) şi naţiunea (rezistentă şi creativă). Şi iată şi metafora: „Cred că, sub bagheta dumneavoastră, orchestra va găsi sunetul potrivit şi că veţi face tot ce vă stă în putinţă pentru a lucra ca o echipă pentru apărarea intereselor Europei”.

Este momentul de se introduce tema centrală: viitorul şi provocările sale.

România este chemată să vegheze la „respectarea regulilor” (apărând trei ori, reguli, devine cuvântul cheie al discursului). La fel de important este şi „ataşamentul faţă de principii”. Consecinţele nu lasă loc de dubiu, iar discursul dl Tusk nu e doar o laudatio: „Depinde numai de dumneavoastră dacă politica românească va fi pentru Europa un exemplu bun sau un avertisment sever.” Iată şi despărţirea apelor, în enunţuri paralele:

„Celor care îşi imaginează că în Uniunea Europeană e un semn de putere să acţionezi în afara regulilor convenite şi să găseşti scurtături, le spun că se înşală.”

„Celor care fac eforturi pentru a apăra valorile europene, libertatea şi drepturile noastre, le spun: continuaţi lupta!”

Acestui ultim îndemn (pe care îl doreşte urmat de români) îi asociază dl Tusk reflecţii din Mircea Eliade (citat din „Isabel şi apele diavolului”) şi Andrei Pleşu (citat din „Jurnalul de la Tescani”).

„România are puterea de a fascina şi de a încânta” prin izbânzi materiale, culturale şi sportive. Dl Tusk pleacă de la automobilul Dacia (o prezenţă familială!) şi reia firul cultural început cu Enescu şi Nichita Stănescu (din care, de asemenea citează). Citează din Eliade şi Pleşu, pentru a ajunge la „eroii imaginaţiei” sale: Eliade, Cioran, Tristan Tzara şi Eugen Ionesco. Ajungem astfel la cele mai îndrăgite personalităţi, la sportivi: Nadia Comăneci şi Simona Halep. În fine, o amintire care va conduce la o analogie: câştigarea, de către echipa Steaua, a Cupei Campionilor Europeni, în 1986, şi apărarea de către Duckadam, a celor patru lovituri de la 11 metri. Tot aşa, România va trebui acum să apere: „libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi constituţia”.

Pare imposibil? Dl. Donald Tusk ne spune că nu. Şi că el ne oferă un preţios sprijin.

Discursul citit ieri la Ateneu are trei episoade: unul introductiv, de captare şi menţinere a bunăvoinţei auditoriului, al doilea, dedicat Europei şi provocărilor viitorului şi, al treilea, în care ne-a vorbit de România şi de nevoia apărării „fundamentelor civilizaţiei noastre politice”.

Stilul e mai degrabă descriptiv, cu implicarea persoanei I, ancorată în real. Programul de analiză pe care mă sprijin (Tropes 8.2 RO) a extras zece enunţuri esenţiale, altfel spus cele mai importante fraze ale discursului. Vă las, aşadar, în compania lor şi a inteligenţei artificiale:

• „Sunt foarte mândru şi fericit că voi conduce, împreună cu dumneavoastră, afacerile noastre europene comune în acest semestru al primei preşedinţii române a Consiliului Uniunii Europene.”
• „… pentru că ne aflăm la Ateneu în această seară. O spun pentru că ştiu cât de rezistentă şi de creativă este naţiunea română.”
• „…depinde acum de România dacă şi în ce fel Europa va depăşi provocările viitorului. Depinde numai de dumneavoastră dacă politica românească va fi pentru Europa un exemplu bun sau un avertisment sever.”
• „La reuniunea informală de la Sibiu a Consiliului European va fi în joc concepţia noastră comună în privinţa viitorului Europei.”
• „Celor care îşi imaginează că în Uniunea Europeană e un semn de putere să acţionezi în afara regulilor convenite şi să găseşti scurtături, le spun că se înşală.”
• „Celor care fac eforturi pentru a apăra valorile europene, libertatea şi drepturile noastre, le spun: continuaţi lupta!
• Nu uitaţi că provocări vor exista întotdeauna…”
• „România are puterea de a fascina şi de a încânta.”
• „Şi aş vrea să fac un apel la toţi românii, să apere, în România şi în Europa, fundamentele civilizaţiei noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi constituţia.”
•  „Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu.”