Senatorul scriitor Dan Lungu trage un semnal de alarmă. Casa lui Victor Eftimiu şi Cezar Ivănescu de pe strada Silvestru este în pericol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa din Bucureşti în care doi importanţi scriitori ai noştri, Victor Eftimiu şi Cezar Ivănescu, au locuit perioade îndelungate, se degradează şi riscă să fie complet compromisă de construirea unui bloc, în imediata sa apropiere. Dan Lungu, Senator USR de Iaşi, semnalează situaţia autorităţilor şi cere Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, să se autosesizeze şi să ia măsuri pentru salvarea acestui monument.

Clădirea datează din anul 1894 şi a aparţinut iniţial părinţilor lui Victor Eftimiu. Scriitorul a locuit acolo aproximativ zece ani, între 1897 şi 1905, pentru ca mai apoi, din 1986, până în anul 2008, casa să-l găzduiască pe ieşeanul Cezar Ivănescu.

Deşi cu o însemnătate uriaşă, având în vedere personalităţile importante care au locuit în ea, casa memorială nu figurează pe Lista Monumentelor Istorice din Bucureşti, ea aparţinând în prezent fiicei scriitorului Cezar Ivănescu, Clara Aruştei. Situată la adresa Strada Silvestru, nr. 50, la colţ cu Bulevardul Dacia, nr. 136, clădirea este în prezent ameninţată de faptul că în proximitatea ei a început construirea unui bloc, care i-ar afecta vizibil starea şi i-ar ştirbi importanţa. Unul dintre semnalele de alarmă preluate deja de presa naţională a venit chiar din partea Clarei Aruştei, proprietara casei, care a semnat o scrisoare deschisă adresată instituţiilor şi autorităţilor publice responsabile, prin intermediul căreia solicită sprijinul acestora, pentru salvarea clădirii.

Astfel, ea menţionează că îşi doreşte ca „la comemorarea a 11 ani de la moartea lui Cezar Ivănescu şi a 131 de ani de la naşterea lui Victor Eftimiu, clădirea să fie protejată ca monument istoric, întrucât riscă să fie iremediabil afectată” de viitoarea construcţie, pentru care Primăria Capitalei a emis autorizaţia de construire nr. 638/1674097/29.11.2018. „Această autorizaţie este emisă şi pentru o parte din fosta proprietate Gheorghe Eftimiu, cea aflată în Bd. Dacia nr. 136, Sector 2, proprietate care în prezent nu mai este a mea. Prin autorizaţia menţionată s-au aprobat lucrări de consolidare, modificări interioare şi exterioare şi supraetajare imobil, în fapt o demolare mascată a unei clădiri istorice situate în zonă protejată architectonic, proprietarii actuali declarând că imobilul datează din anii 1980”, a precizat Clara Aruştei.

Imagine indisponibilă

Potrivit fiicei lui Cezar Ivănescu, autorizaţia emisă de Primăria Municipiului Bucureşti încalcă mai multe acte normative, precum Legea Locuinţei, Codul Civil şi unele caracteristici ale zonei protejate aflată la nr.13, Bd. Rezidenţial Dacia – subzone Cp1c. Această zonă este una cu un grad de protecţie maxim, legea specificând  obligaţia protecţiei  „valorilor architectural-urbanistice, istorice şi de mediu natural în ansamblul lor: trama stradală, fondul construit, caracterul şi valoarea urbanistică”; fiind permise intervenţii care conservă şi potenţează valorile existente. „Apreciez că Primăria Capitalei, prin Primarul General Gabriela Firea, trebuie să ofere o explicaţie pentru regretabila distrugere a unei părţi a proprietăţii Eftimiu şi pentru punerea în pericol a celei rămase, aflate în proprietatea mea, dat fiind că în cursul anului 2018 au fost înregistrate mai multe petiţii prin care se solicita aplicarea legilor în vigoare şi respectarea patrimoniului memorial-simbolic naţional”, a precizat Clara Aruştei.

Imagine indisponibilă

„Solicit, pe această cale, Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale să îşi îndrepte atenţia către situaţia acestei clădiri şi să contribuie la declanşarea procedurii de clasare în regim de urgenţă, conform prevederilor Legii 422/2001, sprijinind demersurile initiate de fiica scriitorului şi ignorate sistematic de autorităţi. Memoria celor doi scriitori atât de importanţi nu poate fi lăsată de izbelişte, iar casa în care au trăit, care ar trebui să fie un muzeu, nu trebuie pusă în pericol de dorinţa nestăvilită de-a construi peste noapte câte un bloc pe fiecare parcelă liberă de teren.

Nu pot să nu fiu scandalizat când văd că o personalitate marcantă pentru lumea literară, precum cea a poetului Cezar Ivănescu, atât de legată de Iaşi, nu este apreciată la adevărata ei valoare”, a menţionat Dan Lungu, Senator USR de Iaşi.

Poetul Cezar Ivănescu (1986 – 2008) a fost absolvent al Facultăţii de Filologie din Iaşi, loc în care şi-a făcut şi debutul literar. A fost atât un mare poet, eseist, traducător şi dramaturg, cât şi un bun profesor de limba şi literatura română. De-a lungul carierei sale, a obţinut cele mai importante premii literare din România, anume Marele Premiu al Festivalului naţional de poezie „Mihai Eminescu”, în anul 1968, Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, în anul 1981 sau Marele Premiu al Festivalului Internaţional „Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş”, în anul 2004. De origine albaneză, scriitorul Victor Eftimiu (1889 – 1972), care a locuit cel dintâi în construcţia aflată acum în pericol, a fost un important dramaturg, eseist, povestitor şi traducător, membru al Academiei Române. El este astăzi mai curând apreciat în Albania, decât în România, primind în anul 1971 din partea Guvernului Albanez chiar Ordinul „Naim Frasferi”, adică cea mai înaltă distincţie culturală albaneză.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite