Elogiu parlamentarului român şi bye-bye, Brâncuşi!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca să fii parlamentar român trebuie să ai o insuportabilă greutate a fiinţei. Să fii alesul unor cetăţeni cărora le reprezinţi aşteptările, interesele, proiecţiile şi temerile de viitor – ale lor şi ale copiilor lor – nu e o bagatelă. Să citeşti cu o migală aproape microchirugicală un proiect legislativ ca nu cumva să îţi scape ceva, cere cel puţin vigilenţă intelectuală.

Să fii prezent în vieţile celor care te-au ales când aceştia îţi trimit sau prezintă solicitări atât de diverse şi de divers formulate, să ai audienţe în teritoriu şi să fii aproape de cetăţenul care te-a investit cu încredere ţine aproape de o specie de ubicuitate dumnezeiască. Doar Dumnezeu şi parlamentarul român pot fi atât de prezenţi!

Mai mult, să decizi cu votul tau, chestiuni fundamental diferite, de la regimul armelor şi muniţiilor, atribuirea contractelor de achiziţie publică, pensiile din domeniul sanitar, transport ecologic, educaţie, concediu prenatal, fondul cinegetic – acel pseudo-cvasikynegeticos recent care i-a adus pe ciobanii revoltaţi pe bună dreptate pe maidanul din faţa Parlamentului, sănătate publică sau, în sfârşit, suplimentarea bugetului Ministerului Culturii pentru a păstra în ţară sculptura lui Brâncuşi, toate acestea cer o inteligenţă vie, o jonglerie intelectuală spectaculoasă, o informare permanentă în atâtea domenii, o lectură consistentă şi perpetuu reînnoită. În definitiv, conştiinţa condiţiei de ales al poporului. Să fii deci, parlamentar român e cel mai greu lucru din lume. Asta sigur, dacă parlamentarul român şi-ar înţelege, totuşi, fişa postului. Sau „misia“, ca să nu îl coboram nepermis de mult în mundan.

Săptămâna trecută, plenul reunit al Parlamentului României (Atenţie, aproape 100 de senatori şi deputaţi au fost prezenţi în sală din totalul de 558), a respins amendamentul referitor la suplimentarea cu 5 milioane de lei a bugetului Ministerului Culturii pentru anul 2016 pentru achiziţionarea operei „Cuminţenia pământului“ a sculptorului Constantin Brâncuşi; operă considerată a fi cea mai valoroasă lucrare de artă românească aflată pe teritoriul României. Amendamentul a fost susţinut de liberalul Gigel Ştirbu si, evident, de Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, care  a explicat în repetate rânduri că, prin lege, instituţia pe care o conduce poate exercita dreptul de preemţiune în cazul achiziţiei unei opere încadrate la categoria „tezaur“. Însă, în condiţiile în care Ministerul Culturii nu are alocat un fond specific, nu se poate începe o procedură în acest sens. A mai explicat şi că cele cinci milioane de lei ar fi folosite exclusiv în acest scop şi nu pentru a suplimenta numărul de calculatoare, de pildă, din instituţie.

Din cei 97 de parlamentari prezenţi, 50 au votat împotriva acestui amendament, 45 pentru. Au existat şi două abţineri. Astfel, 50 de parlamentari au hotărât că nu există suficienţi bani pentru a păstra în ţară una dintre lucrările reper ale lui Constantin Brâncuşi. 50 de oameni au înteles şi definit priorităţile bugetare ale acestui stat şi au decis, în numele nostru, că suntem prea ieftini moral pentru Brâncuşi. Da, acei parlamentari plini de nobleţe sufletească, care iubesc ţara la televizor sau în declaraţii formulate de multe ori într-o limbă română aproximativă, ei, care respectă valorile românesti şi celebrează in corpore şi cu dulcegărie postumă eroii revoluţiei, sărbătorind, într-un amestec hipnotic de pestriţ, ziua limbii romane alături de ziua prazului, aceştia au hotărât că păstrarea în ţară a „Cuminţeniei pământului“ e un moft pentru intelectuali sclifosiţi.

„Cuminţenia pământului“. Ce am pierdut, de fapt

„Cuminţenia Pământului“ a fost realizată în 1907 şi e asociată cu perioada cea mai vie şi mai încărcată de sensuri filosofice a creaţiei lui Brâncuşi. Realizată din calcar crinoidal, sculptura a fost, potrivit primului ei posesor, arhitectul Gheorghe Romaşcu, executată dintr-un bloc de piatra din catacombele Parisului.

constantin brancusi

În 2014, sculptura a fost evaluată la circa 20 de milioane de euro şi scoasă la vânzare, iar Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune. Statul român a facut două oferte: cea dintâi de un million de euro, cea de-a doua de două milioane. Adică 5, respectiv, 10 la sută din valoarea totală estimată. Ambele oferte au fost respinse de moştenitorii lui Romaşcu, iar lucrurile au trenat până acum.

Pe 15 decembrie, o altă marţi neagră, 50 de parlamentari români au decis cuminte, pragmatic, lucid, că trebuie să rămânem şi fără „Cuminţenia pământului”. Alţii, aproape 400, au legitimat prin absenţă acest vot. Mă întreb câţi dintre ei ştiu, de pildă, ca un simplu studiu în ghips după „Sărutul“ (un studiu!) a fost vândut cu 5,4 milioane de euro la New York? Mă exprim în euro şi lei, că poate aşa e mai lesne de înţeles cât valorează, de fapt, Brâncuşi dacă altfel pare imposibil.

2016 a fost declarat anul Brâncuşi şi va sta sub semnul creaţiei acestuia. Institutul Cultural Român şi Ministerul Culturii şi-au stabillit agendele de evenimente pentru a marca acest an aşa cum se cuvine. Doar că acest omagiu începe nefast, cu o impietate, cu o pierdere uriaşă pentru România.  Nu o spun pe tonul preţios al marilor iubitori ai lui Brâncuşi, însă este o pierdere egală unei morţi simbolice. A decenţei, a pietăţii faţă de un act de creaţie extraordinar, faţă de trecut şi de viitor deopotrivă, o dispariţie a minimului respect faţă de ceea ce suntem când ne place să ne numim popor şi nu populaţie. Dar aşa ne e alcătuirea interioară, nu ne e dat să înţelegem pierderile decât nepermis de târziu. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite