Patrimoniu

articolul urmator

Eminescu, susţinător al instituţiilor moderne

2
14 Jan 2016 09:48:44
Constantin Schifirneţ

Eminescu analizează constituirea cadrului instituţional modern în România prin studiul  decalajului dintre forme şi fond.  Formele fără fond exprimă lipsa unor legături reale între instituţiile moderne şi fondul autohton. Vezi articolul Eminescu despre formele fără fond, adevarul.ro:  http://adevarul.ro/cultura/patrimoniu/eminescu-despre-formele fond-1_557e5916cfbe376e35499944/index.html


Critica sa asupra formelor fără fond a fost apreciată ca atitudine potrivnică modernităţii şi amintim doar pe Ibrăileanu, care afirma: „în realitate,marele nostru poet a fost întotdeauna împotriva formelor nouã“ (G. Ibrãileanu Spiritul critic în cultura româneascã, ediţia a doua, „Viaţa Românească“, Iaşi,1922, 135).

Înainte de orice, ceea ce se cuvine subliniat cu tărie este acceptarea de către Eminescu a formelor instituţionale moderne. Eminescu a căutat să impună imaginea reală a României, singura de la care trebuie să se pornească în proiectul de construcţie a structurilor instituţionale moderne, şi nu de la modele preluate din alte civilizaţii. El pleda pentru un model teoretic de explicaţie a edificării civilizaţiei moderne într-un cadru naţional, care să investigheze societatea românească în dimensiunile ei istorice şi sociale concrete.

Eminescu este departe de a fi un nihilist al organizării sociale şi economice moderne. Dimpotrivă, acţionează şi pledează pentru asigurarea echilibrului şi ordinii sociale de către instituţiile statului român modern: „Iaca relele ce am arătat şi ce am zis. Nu să se desfiinţeze toate aceste aşezăminte, toate aceste libertăţi, ci să se ia măsuri ca ele să devie o realitate: ca comitetul permanent să nu mai fie un instrument în mâna prefectului, ca primarul să nu mai fie un bici în mâna subprefectului, ca instrucţiunea obligatorie să devie un fapt si, mai ales, ca să se ia măsuri pentru protecţiunea claselor sărace. Nicăieri n-am zis că cauza relelor este regimul parlamentar, ci lipsa de cunoştinţe ascunsă în cuvinte sforăitoare!“ (Opere, XI, 36). Gânditorul afirmă, fără putinţă de tăgadă, încrederea în noul organism politic şi juridic creat în timpul lui Al. I. Cuza, de pildă, nu neagă oportunitatea instituţiei parlamentare autohtone, însă nu acceptă conduita exponenţilor ei.


Cu toată opoziţia sa faţă de noile forme, poetul înţelege, pe drept cuvânt, că nu poate respinge Constituţia din 1866, Eminescu pleda pentru apărarea spiritului capitalist autentic, el fiind un apărător al Constituţiei burgheze pe care o voia aplicată ca atare.


Un alt argument al lui Eminescu vizează stabilirea raportului real între economic şi politic în societatea românească în curs de modernizare, astfel încât politicul să fie o consecinţă naturală a economicului: „civilizaţia economică e muma celei politice“ (Opere, XIII, 182). El a remarcat că politicul dispunea de un organism instituţional modern, iar economicul supravieţuia în forme patriarhale sau chiar primitive. Dezvoltarea economică este fundamentul în orice proces de modernizare, întrucât este singura cale de înlăturare a discrepanţelor sociale, de eliminare a intermediarilor din viaţa socială. În realitate, precarittaea dezvoltării economice este însoţită inevitabil de o nedezvoltare politică.


Rămânând în planul strict economic, de o mare însemnătate rămâne pledoaria poetului pentru dezvoltarea industriei naţionale concepută ca fiind complementară agriculturii, într-un sistem de armonizare a celor două sectoare economice.


Eminescu nu a pledat nicăieri pentru cantonarea României la nivelul agricol de dezvoltare şi a afirmat că industrializarea ţării este necesară: „Neapărat că nu trebuie să rămânem popor agricol, ci trebuie să devenim şi noi naţie industrială măcar pentru trebuinţele noastre; dar vezi că trebuie omul să-nveţe mai întâi carte şi apoi să calce a popă; trebuie mai întâi să fie naţie industrială şi după aceea abia să ai legile şi instituţiile naţiilor industriale“ (Opere, X, 21).


O altă cale de înlăturare a formelor fără fond este reprezentată de dezvoltarea şcolii. Cunoscând-o direct, în calitate de revizor şcolar, Eminescu judecă şcoala prin criteriile de eficienţă şi utilitate pentru o populaţie predominant ţărănească, şi de aceea, nu de puţine ori, acuză învăţământul ca fiind prea abstract. În epoca lui Cuza a avut loc o înmulţire a şcolilor, „o înmulţire fără tranziţie, făcută, din nenorocire, în detrimentul calităţii lor“ (Opere, XI, 240). Şcoala nu pregăteşte tinerii pentru nevoile reale, ci doar stimulează şi întreţine funcţionarismul: „O imensă plebe de aspiranţi la funcţiuni, iată ce au scos la lumină învăţământul democratic“ (Opere, XI, 240). Întrucât au proliferat şcolile teoretice, poetul se crede îndrituit să susţină, ca soluţie de înlăturare sau de estompare a efectelor modernizării precipitate, înfiinţarea a câte unui gimnaziu real, în capitalele de judeţe, unde elevii să obţină cunoştinţele necesare şi deprinderile pentru activităţile din familie. În acest fel, poetul crede că s-ar asigura o continuitate într-o ocupaţie atât de necesară pentru susţinerea clasei de mijloc: „În scurt timp am putea avea apoi o generaţiune activă, cu simţ şi pricepere pentru ocupaţiunile clasei de mijloc şi, bazaţi pe această generaţiune, am putea propăşi la timp şi la formarea de industrii“ (Opere, XI, 345). Instrucţia şcolară trebuie să înceapă cu înfiinţarea de şcoli reale, condiţie primă pentru intrarea în şcoli speciale, iar ca argument pentru ideea sa, Eminescu dă exemplul celor două universităţi: Iaşi şi Bucureşti, înfiinţate înainte de a avea şcoli primare şi secundare, de unde se recrutează studenţii.

Răzbate în întreaga publicistică eminesciană ideea că o autentică modernizare duce necondiţionat la suprimarea activităţilor neproductive. Sporul în civilizaţie nu se câştigă decât prin muncă.


Un argument convingător este adus de exeget – situaţia geopolitică a românilor –, care obligă la o activitate proprie, singura cale de a rezista la presiunile imperiilor: „Înghesuiţi între două influenţe egal de puternice şi egal de primejdioase, reazemul nostru nu poate fi decât în ţară, în întărirea ei, în dezvoltarea aptitudinilor ei“ (Opere, XIII, 35).


În tot ce cugeta Eminescu a fost urmărit de impulsul de a convinge opinia publică în a gândi şi a acţiona pentru înlăturarea tuturor condiţiilor ce împiedică o evoluţie modernă a statului român, supus, datorită contextului său de constituire şi funcţionare, la multe şi contradictorii provocări. Modernitatea demersului eminescian este de netăgăduit.



Fragment din Constantin Schifirneţ, Formele fără fond, un brand românesc, Editura Comunicare.ro, 2007


      

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Camelian Propinatiu
14.01.2016, 20:46:51

Demolarea Poetului National in postromânism va fi pravalit si statutul scriitorului contemporan, de nu-l mai invita nimeni pe la televiziuni, i s-a luat si sediul Uniunii Scriitorilor, s-au desfiintat si Muzeul Literaturii Române, si TVR Cultural, n-avem din 2002 Muzeu National de Istorie, festivitatile arata jalnic, TVR Didactic ioc, iar bestsellerurile nu mai sunt literare, ci politice. Inainte de a citi fantezii despre lichidarea lui Eminescu de catre românii insisi, de cautat in biblioteci: George Calinescu - Viata lui Mihai Eminescu; Ioan Slavici - Amintiri; George Calinescu – Opera lui Mihai Eminescu, 7 volume; Zoe Dumitrescu-Busulenga – Eminescu. Viata, Creatie, Cultura; Constantin Noica – Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii romanesti. Românii regali erau mult mai bine plasati si mai patrioti decât cei din postromânism ca sa citeasca din Eminescu si, de aceea, nu interpretau simplist incult Miorita si Mesterul Manole.

Cristian Saileanu
16.01.2016, 13:17:09

Ascultati-l pe Adrian Sahleanu - TRADUCATORUL LUI EMINESCU IN ENGLEZA Numiti ICR Institutul Mihai Eminescu... Apropos, de ce nu se gaseste in nici o librarie sau bibilotec din lume DIN LUME trducerea (exceptionala) a lui Sahleanu?

Modifică Setările