Le Pont d'Avignon sau rentabilitatea lucrului prost făcut

Pentru a păşi pe Pont d'Avignon trebuie să treci mai întîi printr-o clădire adăpostind casa de bilete şi un boutique. După ce dai 5 euro, o iei la stînga, deschizi uşa şi te înscrii  pe poteca spre pod.

Pe pod, grupuri de turişti care merg încolo şi-ncoace, fericiţi că dau din picioare pe un monument clasat de UNESCO în patrimoniul mondial.
Dacă nu mă înşel, e singurul pod din lume pentru care pietonii trebuie să scoată bani din buzunar.
Suma e însemnată. Culmea e că plăteşti 5 euro nu pentru a trece Rhonul dincolo, spre Lyon, ci pentru a străbate doar trei sferturi din pod.
După ce-ai mers trei sferturi din pod, un parapet te opreşte.
Şi asta din simplul motiv că podul se întrerupe.
În 1185, cînd a fost construit, podul trecea peste tot fluviul.
Venit mare, Rhonul l-a rupt de vreo cîteva ori pînă în secolul XVII.
În secolul XVII, mai precis în 1660, repararea a fost abandonată.
Deoarece e doar pe trei sferturi, Le Pont d'Avignon poate fi considerat un lucru prost făcut.
Prost făcut, pentru că nici nu l-au reparat,  nici nu l-au dărîmat.
Stă acolo, peste Ron, de patru secole, întruchiparea a lucrului neterminat.
De ce vin anual 400.000 de călători din toată lumea, dînd şi 5 euro ca să meargă pe el?
5 euro costă mersul pe pod.
Dacă vrei doar să-l vezi, nu te costă nimic.
Imaginea sa e accesibilă şi celor care nu cumpără bilet, de pe malul dinspre Avignon al Rhonului.
Unii ar spune că pentru istoria Podului.
Aiurea!
Chiar dacă, potrivit unei Capele de pe pod, podul a fost construit după ce un cioban, pe nume Petit Benoit, devenit apoi Sfîntul Bénézet, a venit din Ardeche pînă la Avignon, pentru a spune celor de aici că o voce i-a poruncit să vină şi să le poruncească să construiască podul. Ciobanul era, de fapt, ciobănaş, deoarece avea doar 12 ani, cînd a auzit Vocea:
„Bénézet, ia-ţi bîta şi coboară pînă la Avignon, capitala de pe malul apei. Vei vorbi localnicilor şi le vei spune să construiască un pod”.
Cu acest text în urechi, copilul de 12 ani a făcut 131 de km pe jos din Ardeche, unde-şi avea stîna, pînă la Avignon, deşi habar n-avea unde e localitatea cu pricina.
Solul Vocii e pus la încercare de cei de aici pentru a vedea dacă nu bate cîmpii: să ridice pe umeri o piatră uriaşă şi s-o arunce în apă.
Legenda spune că băieţaşul a ridicat piatra şi, ajutat de îngeri, care s-au ivit deasupra lui, a aruncat-o în apă.
Convinşi, cei de la Avigon s-au apucat să contruiască podul.
De lucruri făcute sub ascultarea Vocilor e plină lumea.
Greu de crezut că 400.000 de oameni bat drumul pînă aici ca să păşească pe un pod construit de o Voce.
Le Pont d'Avignon e cunoscut şi prin cîntecelul de copii:
Sur Le Pont d'Avignon.
E vorba de o rondă care sună  astfel:

Sur le pont d'Avignon,
L'on y danse, l'on y danse,
Sur le pont d'Avignon
L'on y danse tous en rond.

1.
Les belles dames font comme ça
Et puis encore comme ça.
(Au refrain)

2.
Les messieurs font comme ça
Et puis encore comme ça.
(Au refrain)

[...]
Les jardiniers font comm' ça
Et puis encore comm' ça
(Au refrain)

După grădinari vin spălătoresele şi aşa, pînă se termină trecerea în revistă a tuturor meseriilor din perioada respectivă.
Eu însă cred că pot fi aduse în rondă şi meserii de azi: informaticieni, astronauţi, ziarişti, chiar şi terorişti.

Ca şi în cazul Podului, cîntecelul stă sub semnul Lucrului prost făcut.
Nu se dansa pe pod (e imposibil, are doar un metru lăţime) ci sub pod, mai precis pe malul Villeneuve-lez-Avignon.
Greu de crezut şi-n acest caz că de dragul cîntecelului cunoscut, totuşi, în toată lumea vin cei 400.000 de turişti.
Nu, cei 400.000 de turişti vin pînă la Avignon şi dau 5 euro ca să poată păşi pe un pod care se întrerupe.
Pe toate podurile din lume se trece de pe un mal pe celălalt.
Numai pe Le Pont d'Avignon nu se poate merge decît pe trei sferturi.
Indiscutabil, Le Pont d'Avignon e un măreţ exemplu de cît de rentabil poate fi un lucru prost făcut.