Miss Simona Halep

Deşi nu este o practică jurnalistică cuviincioasă, mă văd nevoit să republic un articol, adaptat şi îmbunătăţit, pentru a atrage atenţia compatrioţilor asupra felului cum trebuie să pronunţe numele acestei mari sportive.

Am urmărit şi eu, amator al tenisului de câmp, finala feminină de la Wimbledon. Domnii jurnalişti, simpatici şi atotştiutori, aşa cum le stă bine comentatorilor, ştiu cam tot ce se poate şti despre sport şi sportivi, ne copleşesc cu date, ne recită din Wikipedia..., dar nu pot depăşi o chestiune capitală: cum o chemă pe Simona: Halep sau Halep? Cu accentul pe a sau pe e? Asta-i întrebarea. Şi e motiv de a lua aminte.

Ştim că tânăra şi simpatica jucătoare de tenis, care ne-a emoţionat sincer, provine din neam de machedoni, aromâni adică, ceea ce limpezeşte lingvistic problema numelui.

Halep, cu accentul pe e, vine din turcescul Haleb, numele, în acea limbă, al oraşului Alep. Alepul este unul din cele mai vechi oraşe din lume, situat în nord-vestul Siriei, cam la 50 de km de graniţa turcă.

Augustin Scriban, în dicţionarul său (1939), ne spune că halepul era o măsură veche („cotul de Alep“), termen astăzi ieşit din uz. Transcriu actualizat:

halép m. ca măsură şi n., pl. e şi uri, ca unealtă, ca şi cot (turc. Haleb, Alep; halebi pik, cot de Alep). Mold. Vechi. Cotul de Alep (0,69 m.)

Aşadar, avem de-a face (în ordinea apariţiei în limba română) cu un toponim (numele unui oraş vestit încă din Antichitate), un antroponim (nume de familie, după cel al oraşului), cu o veche unitate de măsură (s. m.) şi cu respectivul instrument care permitea măsurătoarea (s. n.).

Numele oraşului îl întâlnim pentru prima oară la Grigore Ureche, în Letopiseţ:

„Acest Pătru vodă ce-i zic Şchiopul, după ce au domnit 5 ani, l-au mazilit împăratul Amurat şi au trimis pre un turc mare, de l-au luat din scaun şi l-au trimis la Halep, la pază. Iar domniia o au dat-o Iancului vodă.“

Ca toponim, grafia Halep este veche, forma Alep fiind mai recentă.

Ca nume de familie, Halep şi Halepliu (din tc. halebli, „originar din Halep“) apar în documente din secolele XVII-XIX, dar nu sunt frecvente. Un Gavril Halep este menţionat într-un document bucovinean, la 1744. Un Halepliu apare la 1668, iar Constantin Halepliu bunăoară, autorul piesei „Moartea lui Mihai Viteazu la Torda“, nu este un necunoscut în teatrul românesc. Şi exemplele se pot înmulţi.

În ceea ce priveşte substantivul comun, măsura şi instrumentul, prima atestare, conform Dicţionarului limbii române, o găsim la Theodor Codrescu, „Uricariul“, vol. XIX, 1855, pp. 324-325:

„Vel-cămăraş să fie dator să facă coturi cu boure domneşti, halepuri şi arşinuri; şi dând la fieştecare dugheană câte 2 coţi, un halep şi un arşin, să ia de toată dugheana câte 30 bani.“

Aşadar, în 1776, taxa de „cotărie“ era de 30 de bani, în schimbul căreia negustorul primea de la marele cămăraş două coturi, adică un halep şi un arşin. Halepul era o măsură turcească, arşinul, una rusească. Halepul (0,68 m) era mai mare decât cotul obişnuit, iar arşinul (0,71 m) avea câţiva centimetri în plus faţă de halep. (cf. Nicolae Stoicescu, Cum măsurau strămoşii. Metrologia medievală pe teritoriul României, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971, p. 91)

În fine, ultimul obstacol poate fi felul în care persoana în cauză îşi rosteşte numele. Din fericire, există o astfel de mărturie, ignorată de „specialiştii“ care preferă, fără să caute în dicţionar, să-i „englezească“ Simonei numele. Să o ascultăm.

Prin urmare, Halep este pronunţia corectă a numelui de familie şi nu altminteri, cum prea des am tot auzit în ultimii ani. Respectul ar trebui să înceapă cu rostirea dreaptă a numelui semenilor. Iar Simona îl merită pe deplin.