Muzeul Naţional al Satului a avut peste 800.000 de vizitatori în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinţul Charles, în vizită la Muzeul Naţional al Satului    FOTO: David Muntean
Prinţul Charles, în vizită la Muzeul Naţional al Satului    FOTO: David Muntean

La Muzeul Naţional al Satului, care a avut peste 800.000 de vizitatori în 2017, are loc astăzi, de la 11.30, o întâlnire cu unul dintre meşterii care a avut anul acesta şansa să stea de vorbă atât cu prinţul Charles, cât şi cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Opincarul Alexandru Ilinca va povesti, pe aleile celui mai vizitat muzeu din ţară, ce anume i-a interesat pe cei doi înalţi oaspeţi şi cum au primit darul oferit de el.

Directorul Muzeului Naţional al Satului  Paula Popoiu va împărtăşi, luni, 18 decembrie, şi unul dintre momentele emoţionante ale ultimilor ani: întâlnirea cu Regele Mihai I şi Regina Ana. De la ora 12.00, va avea loc un moment de reculegere în memoria Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României. Se va vorbi despre Muzeul Naţional al Satului drept o ctitorie regală şi despre implicarea Casei Regale şi a Regelui Mihai I în organizarea şi promovarea Muzeului Naţional al Satului. Vor fi prezentate principalele momente ale anului 2017 din activitatea muzeului. Momentul "Meşterul şi opincile preşedinţilor" va fi prezentat de Alexandru Ilinca . De asemenea, se va vorbi despre Centenarul Marii Uniri în proiectele muzeului, iar la finalul întâlnirii va fi susţinut un recital de colinde.

PROGRAM

18 decembrie 2017
ora 11:30, sala V.I.Popa

-Moment de reculegere în memoria Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României
-Muzeul Naţional al Satului, ctitorie regală: implicarea Casei Regale şi a Regelui Mihai I în organizarea şi promovarea Muzeului Naţional al Satului
-Prezentarea principalelor momente ale anului 2017 din activitatea muzeului
-Meşterul şi opincile preşedinţilor: Alexandru Ilinca
- Centenarul Marii Uniri în proiectele muzeului    

Participă: Conf. univ. dr. Paula Popoiu, manager
                Alexandru Ilinca, opincar
-Recital de colinde



                








 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite