O casa obişnuită în stil neoromânesc

Stilul arhitectural naţional, numit şi neoromânesc, este manifestarea identităţii naţionale prin arhitectură, parte a multitudinii de asemenea curente în artă şi politică din a doua jumătate a sec. 19, pâna la instaurarea comunismului. Casele neoromâneşti, de la palate, până la locuinţe obişnuite, sunt astfel unice acestor locuri. Cunoaşterea unor noţiuni elementare despre neoromânesc ar trebui sa fie parte din cultura de bază a cetăţenilor.

Când trecem prin oraş observăm ca o proporţie importantă din clădirile de locuit au anumite caracteristici comune, ca masivitate, ferestre in arc, cateodata prevăzute cu un turn sau sugestie de turn, verande din lemn sculptat similare cu cele ale caselor ţărăneşti, încărcate de ornamente ce de multe ori aduc cu cele ale bisericilor brâncoveneşti. Acestea sunt casele neoromâneşti, ce dau o identitate unică peisajului construit local, care în ciuda asaltului intereselor imobiliare şi ignoranţei publicului, sunt încă în număr important în Bucureşti, restul ţării sau regiunile unde Romania a avut influenţă in timpul manifestării acestui stil arhitectural, ca fosta Basarabie, Bucovina de Nord sau Cadrilater.

Familiaritatea cetăţenilor cu astfel de case, din păcate nu implică conştientizarea unicităţii şi caracteristicilor care le dau personalitate stilistică. Exemplul ilustrat în fotografiile de faţă este o asemenea casă în stil naţional care e practic nebăgată în seamă de majoritatea locuitorilor, o victimă obişnuită a demolărilor şi renovărilor după ureche ce au loc în cursul ultimei decade la o scară nemaiîntâlnită. O simplă trecere în revistă a felului cum arată locuinţele neoromâneşti, a elementelor lor de bază poate ilumina valoarea identitară şi unicitatea lor ascunsă, contribuind în ultimă instanţă la păstrarea a cât mai mult din acest patrimoniu.

Casa datează din anii 1920, din timpul apogeului de dezvoltare a stilului naţional, al fazei sale mature, care s-a manifestat până la sfârşitul acelei decade, când noile mode arhitecturale internaţionale Art Deco şi moderniste vor induce o criză de expresie în neoromânesc, marcând faza sa târzie. Clădirea este situată în cartierul Domenii din nord-vestul Bucureştiului, o zonă rezidenţială a clasei înstărite bucureşteane (un fel de clasa mijlocie superioară din zilele noastre), conectată cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor (de aici şi denumirea zonei) şi piloţi, funcţionari ai aeroportului şi atelierelor de avioane din apropiere, dezvoltată cu precădere în perioada interbelică şi timpul războiului.

Edificiul conţine elemente esenţiale neoromâneşti cum ar fi turnul de culă (inspirat din casele fortificate de sec. 17 -19 ale micii boierimi din Oltenia), ce formează colţul ansamblului, văzut în fotografia de frontispiciu a articolului. Ferestrele în arc şi lemnăria lor ca un triptic de biserică sunt o altă referinţă la tradiţiile arhitecturale româneşti exprimate în cele ale bisericilor brâncoveneşti de sec. 17 si 18 din fostul principat al Ţării Româneşti. Ferestrele mici şi înguste ale etajului "culei" sunt o referinţă la ocniţele stilului moldovenesc al bisericilor construite în acel principat între sec. 16 şi sec. 18.

Casă în stil neoromânesc datând de la sfârşitul anilor 1920, zona Domenii, Bucureşti. FOTO Valentin Mandache

O altă caracteristică neoromânescă este observată în registrele de triptic ale deschiderilor în zid ale verandei, aluzii la trinitatea creştină. Decoraţia în stucatură în vrej de viţă de vie este o referinţa la paradis în viziunea românească, asociat cu căminul familiei care locuieşte acolo. Referinţe bisericeşti sunt pilaştrii scurţi ai ferestrei principale, arcul trilobat al acesteia (trinitate) sau vitraliul încă bine păstrat.

Casă în stil neoromânesc datând de la sfârşitul anilor 1920, zona Domenii, Bucureşti. FOTO Valentin Mandache

Copertina uşii este de asemenea inspirată din artefacte similare brâncoveneşti întâlnite mai ales la mănăstirile olteneşti.

Casa are un aspect greu, de citadelă, dat de zidăria de cărămidă cu susţinere limitată pe beton şi oţel, tipică tehnologiei de construcţie a acelor vremuri, forme potrivindu-se cu mesajul naţional-romantic al stilului neoromânesc, de redută a acestor locuri, în vremurile medievale, împotriva avansului otoman.

Locuinţa aceasta, obişnuită pentru peisajul construit românesc, dar cu o mare personalitate dacă o raportăm la arhitectura internaţională, ar putea reprezenta un superb proiect de renovare şi restaurare, care ar trebui probabil să ia in consideraţie şi adăugarea unui etaj mai “aerisit” în acelaşi stil, cu acoperiş de ţiglă tip solzi ce aminteşte de şindrila caselor ţărăneşti, regăsită de altfel şi pe copertina uşii. Totul depinde de conştientizarea publicului privind valoarea identitară şi stilistică a acestor case.

Articol publicat iniţial pe blogul Case de Epocă, iar în limba engleză pe blogul Historic Houses of Romania.