O lecţie despre cultura sănătăţii: spitalele-monument

Creşterea atractivităţii regionale a statelor cu ieşire la Marea Neagră nu a fost niciodată evaluată ca un proiect fezabil, darămite conceput prin mijloace culturale şi ... medicale.

În acest context, tema dezbaterii de anul acesta din cadrul celei de-a 55-a ediţii a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN) a inspirat reflecţia a 8 state asupra rolului cultural şi social al dezvoltării şi îngrijirii sănătăţii, plecând de la spitalele-monument pe care le deţin şi de la formele de patrimoniu intangibil – practici medicale, obiceiuri, forme de medicină populară – asociate arealului balnear al Mării Negre. Acest subiect care a generat activitatea comisiei de Cultură a dus la întocmirea unui studiu impresionant cu privire la patrimoniul cultural medical tangibil şi intangibil al acestor state, document ce a fost prezentat şi dezbătut pe larg în cadrul întrunirii generale a APCEMN.

Cultura sănătăţii şi incultura ignoranţei

Bulgaria, Grecia, Moldova, România, Serbia, Rusia, Turcia şi Ucraina şi-au dat mâna pentru a identifica probleme comune în salvgardarea spitalelor-monument şi a patrimoniului cultural intangibil dezvoltat în cadrul acestor instituţii clinice. Speranţa mea este ca, în timp, prin activitatea exercitată în cadrul APCEMN, să reuşesc să dezvolt nu numai advocacy-ul, ci politicile necesare pentru o reţea europeană a spitalelor-monument. Am prezentat raportul comun al comisiei, rezultat în urma expertizei naţionale din cadrul celor 8 state. Trăim timpuri în care boala, prin formele de prevenţie, vindecare sau înfrângere, traduce valori precum grija, încrederea, prudenţa, toleranţa, solidaritatea: toate acestea fac parte din mentalitatea şi identitatea naţională a unui stat. Toate cele 8 ţări care şi-au adus expertiza valoroasă la realizarea acestui studiu admit că politicile publice dezvoltate în combaterea acestei pandemii reflectă principii, valori şi cutume culturale. Cu alte cuvinte, există o cultură a sănătăţii şi o incultură a ignoranţei, care pot lua nenumărate particularităţi naţionale.

România, printre cele 8 state care au dezbătut în APCEMN potenţialul şi nevoile financiar-culturale ale spitalelor-monument

Din lista problemelor identificate, câteva merită reţinute şi aduse în atenţia opiniei publice. Bulgaria a dezvoltat un registru naţional al patrimoniului cultural intangibil formidabil, în care medicina tradiţională ocupă cea mai mare parte a domeniului. Cu toate acestea, nu s-a înaintat nicio propunere pentru includerea în patrimoniul UNESCO a acestor forme de cunoaştere şi a acestor practici medicale. Grecia a prezentat peste 30 de spitale-monument dintre care, cele mai multe ţin de istoria insulei Spinalonga, unde există un ansamblu medical celebru pentru tratarea leprei: aici, se încearcă deschiderea unei anexe ca muzeu medical, însă documentarea şi arhivarea reprezintă demersuri care solicită resurse impresionante. Republica Moldova s-a concentrat asupra a cinci spitale-monument care pot contribui la dezvoltarea unei reţele strategice pentru facilităţi medicale la graniţa cu Ucraina: un obiectiv medical şi cultural, care poate deschide o nişă de politică externă fertilă. În România, peste 137 de clădiri istorice în care îşi desfăşoară activitatea personalul medical reprezintă spitale-monument: 14 sunt omologate în Grupa A de monumente – având valoare naţională sau universală – iar 123 în Grupa B – fiind reprezentative pentru patrimoniul cultural local. În toate cele 137 de clădiri - 17 ansambluri şi 120 de monumente – s-a scris istoria medicală a României. Principala noastră problemă este aceea de a acomoda priorităţile actului medical pentru a asigura calitatea serviciilor de sănătate, cu priorităţile salvgardării şi conservării clădirilor istorice în  care se desfăşoară activităţi medicale. Joncţiunea dintre aceste două dimensiuni reprezintă un spaţiu de lucru pentru orice politician serios care poate forma un cadru legislativ favorabil pentru a satisface exigenţele lumii medicale şi ale lumii culturale. Rusia a dovedit, din acest punct de vedere, un cadru legislativ sustenabil pentru ocrotirea spitalelor-monument. Serbia a dovedit ingeniozitate în implementarea proiectului „Doctorii poporului sârb: moştenitorii patrimoniului cultural intangibil în domeniul medical”, statul arătând o preocupare continuă pentru conservarea clădirilor de patrimoniu care asigură facilităţi medicale. Analiza a peste 74 de spitale-monument din Turcia şi 500 de clădiri istorice în care se desfăşoară activităţi medicale în Ucraina încheie studiul comisiei de cultură a APCEMN.

Advocacy pentru evaluarea clădirilor istorice neomologate ca monumente

În urma acestei evaluări, am conchis împreună că există o categorie vulnerabilă de clădiri istorice care asigură facilităţi medicale şi care nu beneficiază de o legislaţie specifică profilului şi nevoilor lor, în registrul salvgardării. Mai mult decât atât, o bază de date a tuturor acestor instituţii care reflectă spitale-monument reprezintă o urgenţă pentru experţii cooptaţi în această analiză, un instrument care, odată elaborat, va putea centraliza şi nevoile financiare ale reprezentanţilor acestor instituţii pentru operaţiunile de conservare, restaurare şi conciliere a priorităţilor actului medical şi cultural la înalte standarde de calitate. Toate acele clădiri istorice neomologate încă drept monumente reprezintă adevărata îngrijorare: pentru ca acestea să nu fie demolate şi, odată cu patrimoniul material, să fie compromis şi cel intangibil asociat, am decis să intensificăm acţiunile de advocacy pentru a urgenta evaluarea spitalelor-monument aflate în pericol.

Sănătatea publică e o chestiune de mentalitate şi cultură naţională.

Statele membre BSEC au numărat peste 750 de entităţi de patrimoniu cultural care oferă servicii medicale. Majoritatea sunt spitale de stat, spitale monument. În ele s-a scris istoria medicală care nu doar că separă viaţa de moarte, ci produce stări de excepţii: miracole, performanţe şi premiere medicale. Aici s-au scris, pentru unele state, primele manuale de chirurgie, aici s-au performat primele operaţii complexe de un anumit tip, aici s-a achiziţionat o aparatură medicală performantă care a transformat unele spitale inaugurate din secolele XV-XVI şi până în secolul XVIII în unităţi medicale specializate, de o reputaţie clinică internaţională de netăgăduit. Toată această istorie medicală are o istorie culturală asociată. Arhitectura spitalelor, operele de artă din cadrul acestora, grădinile, veritabile parcuri proiectate după principii estetice specifice anumitor perioade şi stiluri, pun în discuţie, de fapt, un imaginar medical. Scopul meu este ca între istoria medicală şi cea culturală a spitalelor-monument, oamenii să înceapă să privească la sănătatea lor ca la o formă de capital cultural. Doar astfel vom putea, împreună, să înţelegem de ce disciplina pacientului sau performanţa unui sistem medical nu sunt chestiuni contingente, ci efecte ale unui pattern cultural în lumina căruia o naţiune dezvoltă o mentalitate asupra sănătăţii publice, empatiei şi responsabilităţii sociale. Iar în timpuri de pandemie, această temă de reflecţie ar trebui să fie o prioritate pentru toţi cei care acceptă că, numai împreună, fiecare după putere, putem face nu o cale mai bună către lumea la care am vrea să ne întoarcem, ci o lume mai bună în locul celei în care credeam că viaţa e despre a fugi ori de medic, ori de preot.