O revenire necesară

Am întrerupt de ceva vreme, nu fără părere de rău, şirul acestor articole din motive felurite, dar care nu trebuie puse pe seama publicaţiei sau a cititorilor. A venit acum vremea să isprăvim ceea ce am început, corectând răul obicei al lumii noastre de a lasă lucrurile începute doar în parte terminate.

Limba română pune serioase probleme celor care o vorbesc sau o scriu, indiferent de pregătirea şcolară. Unii au zis că avem o limbă încă neaşezată, aproape imposibil de descris sistematic de vreo gramatică, iar un asemenea reproş nu este lipsit de un anume adevăr.

Există, să le spunem aşa, un număr prea mare de „arii critice” destul de greu de stăpânit, chiar şi de către acele persoane cu o pregătire academică completă sau specializată, cum ar fi profesorii de limba română. Am obiceiul să fiu destul de atent la ceea ce aud sau citesc în limba maternă şi pot afirma cu convingere că nu l-am întâlnit încă pe vorbitorul perfect. Semnatarul acestor rânduri nu constituie nici el vreo excepţie. Speranţa mea ar fi ca toate problemele limbii să fie stocate şi analizate de un program de inteligenţă artificială care se poată fi consultat în viitor şi care să ne ofere soluţii bazate pe un corpus lingvistic de mari dimensiuni. Desigur, dacă Academia ar putea decide neambiguu norma. Deocamdată, departe de astfel de soluţii, am să enumăr doar câteva probleme, pentru o rapidă ilustrare a ceea ce se înţelege prin zone buclucaşe.

În fonologie, apar dificultăţi la accentuare şi la pronunţie (hiatul substituit de diftong etc.), fapt care se transformă, îndeosebi pentru cei mici, în dificultăţi de silabisire şi de scriere corectă. Nu mai insist asupra chestiunii alfabetului, acolo unde DOOM-ul ne-a dat proba celei mai mari toleranţe, spulberând şansa ca şi româna să aibă o normă simplă şi neechivocă. Copiii din clasele primare deprind un alfabet pe care ulterior îl substituie, inconştient, fie cu unul străin, fie cu cel din norma anterioară (1995), fie cu unul hibrid. Astfel, deşi DEX-ul face referire la pronunţiile „dificile”, după DOOM (un dicţionar cam la fel de mare ca primul!), inexistenţa silabaţiei complete nu aduce lămurirea deplină. Încercarea de a disponibiliza online un silabisitor (https://cum-se-scrie.ro/silabisitor/desparte-in-silabe-program) a rămas în faza „de testare”.

În privinţă ortografiei, putem consulta DOOM-ul (şi online), dar nu avem soluţii pentru chestiuni care ţin de morfosintaxă (folosirea cratimei, bunăoară). Pentru punctuaţie, situaţia este şi mai critică, întrucât DOOM-ul nu prezintă decât reguli generale, iar Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie nu mai apare.

Pentru problemele legate de declinare sau conjugare, găsim sprijin în DOOM şi mai ales în DEX online, unde s-a agregat un declinator şi un conjugator.

Pentru problemele de sintaxă nu avem resurse bine sistematizate. Gramatica Academiei este aproape ilizibilă pentru public şi foarte săracă în exemple. Pentru a compensa deficitul, am început aici, în paginile „Adevărului”, tratarea acestora sub titlul generic „Discurs şi abatere” şi care va fi continuată începând de săptămâna următoare. Discutam acolo despre felul cum trebuie legate propoziţiile în fraze, gândirea în discurs, despre abaterile frecvente. Continuarea este necesară, pentru că, şi în privinţa sintaxei, greşelile sunt tot mai abundente, mai ales când publicaţiile reproduc fapte orale. Am găsit într-o publicaţie recentă o frază din răspunsul unui politician român şi pe care vă rog să o citiţi:

„Noi ne-am asigurat că din cauza acestui nou Cod Fiscal salariile nete nu au cum să scadă.”

Politicianul a vrut să spună: „Noi ne-am asigurat, prin noul Cod fiscal, ca salariile nete să nu scadă”. Nici „că”, nici „din cauza” nu au ce căuta în această construcţie aberantă. Aşa cum se vede abaterile de felul acesta abundă şi, oricât de multe exemple am da, este puţin probabil ca în viitor nivelul general de exprimare corectă să crească.

Cum de s-a ajuns la asemenea bolboroseli? Simplu: pentru prima dată, în istoria recentă, au fost puşi în posturile cheie ale statului, în funcţii publice, în comunicare socială, persoane cu o pregătire extrem de precară în exprimare, dar pe care partidele sau alte grupări nu ezită să le împingă în prima linie. Rezultatul? Cea mai debilă limbă română scrisă din epoca recentă! Analiza acesteia o arată ca imposibil de aşezat, de vreme ce abaterile sunt la tot pasul. Proba? Am să iau primul articol din „Adevărul” de azi. Îl deschid şi dau peste această frază:

„Operatorul privat de transport feroviar de călători Softrans va scumpi biletele de tren, începând cu luna aceasta, din cauză că rezultatele companiei sunt afectate de majorarea salariului minim, de întârzierea decontării transportului gratuit al studenţilor, şi lefurile mari ale angajaţilor de la CFR.”

Se va rescrie „…rezultatele companiei sunt afectate de majorarea salariului minim, de întârzierea decontării transportului gratuit al studenţilor/,/ şi [de] lefurile mari ale angajaţilor de la CFR.” Se impune eliminarea virgulei şi reluarea lui „de”.

Nici sub aspect semantic nu stăm mai bine, multe cuvinte nefiind înţelese cum se cuvine. Deşi DEX-ul poate fi consultat online, obiceiul bun de a verifica sensul cuvintelor necunoscute nu s-a încetăţenit pe cât ar fi nevoie.

Enumerate în grabă, dificultăţile par insurmontabile. Publicaţiile nu au bunul obicei, cum am văzut în Occident, ca cititorul să poată sugera corectări de fond sau de formă la un articol şi nici nu angajează revizori profesionişti. Poate şi de aceea, revizorul, acest gardian al limbii, tinde să dispară din spaţiul public. O limbă lăsată prea slobodă sărăceşte şi se schimonoseşte iremediabil. La asta au condamnat limba română cei ce au fost plătiţi să o apere şi să o „crească”. Aşa că ar trebui să o lăsăm mai moale cu iubirea de neam şi de ţara, întrucât identitatea este mai întâi de toate o chestiune de limbă. Ceea ce a înţeles Carol I, un prinţ german, nu e pe înţelesul nimănui din cei ce ar putea sprijini astăzi apărarea acestui patrimoniu.