O sută de ambasadori şi diplomaţi, prezenţi la concertul de la Paris ce a marcat 65 de ani de la aderarea României la UNESCO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Virgil Oprina
Foto Virgil Oprina

O sută de ambasadori şi diplomaţi acreditaţi la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură au fost prezenţi marţi la concertul de la Paris care a marcat 65 de ani de la aderarea României la UNESCO.

Concertul din Marea sală UNESCO a fost susţinut de ansamblul Violoncellissimo.

Între alţii, au participat directoarea generală UNESCO, Audrey Azoulay, ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi numeroşi diplomaţi acreditaţi la UNESCO, înalte oficialităţi ale acestei organizaţii, precum şi personalităţi culturale române şi franceze.

Concertul a putut fi urmărit online şi pe webcast-ul oficial UNESCO.

Audrey Azoulay a declarat: „UNESCO este foarte fericit să sărbătorească alături de voi cei 65 de ani de prietenie şi cooperare care ne leagă de România. Aceşti 65 de ani de istorie comună formează o carte frumoasă în care mai avem multe capitole frumoase de scris. Această poveste ne obligă să rămânem fideli idealurilor fondatorilor noştri, pentru a construi cu adevărat apărarea păcii în mintea oamenilor. Aşadar, vă doresc şi ne dorim o aniversare foarte fericită”.

În acelaşi context, Bogdan Aurescu a spus: „Prin aderarea la UNESCO acum 65 de ani, România şi-a consolidat prezenţa într-un spaţiu larg de dialog privind cooperarea internaţională pentru educaţie, ştiinţă şi cultură, în care rolul UNESCO a căpătat o importanţă fără precedent. Astfel, în contextul internaţional dificil prin care trecem astăzi, multilateralismul a redobândit o importanţă majoră în deciziile de reconstrucţie a lumii. Iar reafirmarea ataşamentului României faţă de principiile Naţiunilor Unite şi ale UNESCO a devenit în mod natural o constantă în acţiunile noastre diplomatice şi culturale externe”.

Simona-Mirela Miculescu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României la UNESCO, a punctat: „Organizarea acestui concert extraordinar a fost o provocare pentru noi, aceea de a reitera, fără echivoc, ataşamentul profund al ţării noastre la multilateralism şi la valorile specifice UNESCO, cum ar fi cultura păcii şi a diversităţii expresiilor culturale. Am ţinut să marcăm astfel şi Ziua Internaţională a Profesorilor, pe care o sărbătorim tot astăzi. Şi mă bucur că am putut prezenta distinsului auditoriu de la UNESCO un profesor foarte special, maestrul Marin Cazacu, fondatorul şi mentorul ansamblului Violoncellissimo, un virtuoz, dar şi un creator de talente remarcabile, care ne-au oferit o seară memorabilă, savuroasă şi încântătoare“.

Marin Cazacu şi ansamblul Violoncellissimo au propus o incursiune sonoră în lumea violoncelului prin intermediul unui repertoriu divers, de la clasic la contemporan, sub genericul „De la baroc la… rock”.

Concertul de la Paris a fost organizat de Delegaţia permanentă a României la UNESCO, cu sprijinul ICR Paris.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite