Oameni şi fapte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vinerea trecută, la Râmnicu Vâlcea, „oraşul Domniei Mele“, cum îi spunea Mircea cel Bătrân, a avut loc o frumoasă sărbătoare, o nobilă recunoaştere a meritelor faţă de Râmnic ale unui mare cărturar al Ţării Româneşti, Episcop al Râmnicului înainte de a fi Mitropolit al Ţării Româneşti, chemat în acest jilţ înalt de către Brâncoveanu.

Este vorba de Sfântul Antim Ivireanul, slujitor unanim recunoscut al spiritualităţii româneşti şi consolidator prin operă şi faptă al acestei spiritualităţi, ocrotitor al Râmnicului, căruia Arhiepiscopia de azi, prin Arhiepiscopul Dr. Varsanufie, i-a consacrat un bust, întâlnindu-se în acest nobil act cu factorii de decizie solidari, primarul oraşului, preşedintele Consiliului Judeţean şi prefectul.

Bustul, creaţie a sculptorului Paul Popescu, remarcabil ca operă de artă, a fost aşezat meritat în mijlocul urbei în stânga grădinii Palatului administrativ, în capătul dinspre străvechea Cale a lui Traian, urmând ca în celălalt capăt al acestei grădini dinspre Olt, să fie aşezat, tot meritat, un bust al Sfântului Calinic de la Cernica, şi el episcop în veacul al XIX-lea al Episcopiei Râmnicului pe care a şi făcut-o să renască din ruinele ei şi care este, la rândul lui, părinte ocrotitor al Vâlcii.

Bustul Sfântului Calinic va fi tot rezultatul iniţiativei Arhiepiscopului Varsanufie şi sperăm, cum e şi firesc, să se întâlnească şi acest act al Domniei Sale cu solidaritatea şi sprijinul şi conlucrarea pomeniţilor lideri ai administraţiei locale.

Îmi face plăcere să subliniez această solidaritate a ierarhiei bisericeşti ortodoxe cu ierarhia administraţiei locale, pentru că ea arată semnificativ maturitatea intelectuală a celor care sunt îndrituiţi să răspundă nu numai de civilizaţia materială, ci şi de cultura capitalei Olteniei de sub munte care este Râmnicul şi a Vâlcii întregi, şi ţin să subliniez că această maturitate culturală şi de civilizaţie spirituală a fost şi rămâne în istorie faptul hotărâtor pentru ideea de identitate naţională şi de spirit, singura care poate să dea glas unei clipe, unui an şi unui veac, într-o anume geografie.

Niciun alt act de administraţie sau de ctitorie nu poate egala ctitoria culturală şi nu poate da mai grăitor seamă despre o administraţie, fie ea religioasă sau civilă, şi despre gradul ei de cultură şi, în felul acesta, de gradul de cultură al societăţii.

Încă este nevoie să le amintim administratorilor că uzina Eminescu, indiferent de regim politic, de epocă, de sistem, de partid, de rezultat electoral continuă să producă nestigherită şi rodnic pentru o civilizaţie, pentru o societate, pentru o identitate, pentru o spiritualitate.

Ajuns aici, mă bucur să pot sublinia faptul că la Râmnic şi în Vâlcea, în ultimii trei ani, oraşul şi judeţul s-au îmbogăţit cu mărturii artistice sculpturale de referinţă: bustul lui Eminescu în bronz, într-un spaţiu poetic amenajat anume, în admirabilul parc al Arhiepiscopiei, faţă în faţă cu Crucea lui Constantin Şerban Basarab, restaurată de Arhiepiscop, apoi de primul bust din istorie al celui mai de seamă patriarh român pe care calendarul creştin-ortodox din anul acesta îl cinsteşte, dându-i numele anului sub titlul Anul lui Iustinian Patriarhul. Bustul a fost aşezat şi el în amintitul parc al Arhiepiscopiei, acelaşi bust în copie a fost aşezat la Băbeni, satul în care a slujit viitorul patriarh şi tot acest bust, în copie, va fi pus, la 20 octombrie, la Suieşti, satul de naştere al Patriarhului Iustinian, ridicat în jilţul naţional ortodox din altarul unei biserici de sat, din altarul bisericii din piaţa Râmnicului şi, apoi, din scaunul de episcop al aceluiaşi Râmnic, care i-a dat, cum mai spuneam, şi pe Antim Ivireanul şi pe Calinic de la Cernica, sfinţii din calendarul ortodox de astăzi. La Suieşti, în satul natal amintit, la 20 octombrie va fi sfinţită şi o biserică şi o mănăstire închinate lui Iustinian Patriarhul.

În sfârşit, a patra operă de artă care îmbogăţeşte oraşul şi judeţul este bustul despre care am vorbit la începutul acestei însemnări, al Sfântului Antim Ivireanul. Sunt toate acte de cultură mărturisitoare ale unui cărturar de elită, cu studii întinse în spaţiul doctrinei ortodoxe, cu lucrări semnificative pentru un cercetător al gândirii creştin-ortodoxe româneşti, doctorul Varsanufie care a editat şi o revistă, Martyria, revistă de cultură ortodoxă remarcabilă, şi cred că aceste rânduri îi înlesnesc pe drept, cred eu, ierarhului, cunoaşterea mai bună de către râmniceni şi vâlceni.

Nu întâmplător, mai îndrăznesc să spun, că oraşul Râmnic a fost de la începuturile sale, cum spunea odată marele regizor Sică Alexandrescu, cel mai bun oraş de teatru din provincie din perioada dintre cele două războaie, oraş care l-a dat şi pe marele actor Iancovescu, întemeietor al Teatrului Mic din Bucureşti, teatru care prin Iancovescu sau prin meritul lui Iancovescu l-a lansat pe Radu Beligan în spectacolul „Oraşul fără avocaţi. În sfârşit, acest oraş l-a dat teatrului românesc şi pe marele comic Dem Rădulescu, legendă a Teatrului Naţional şi a ţării întregi. Şi fiindcă vorbim despre epoca modernă, se cuvine să-l amintim pe marele profesor Nicu Angelescu, personalitate emblematică a învăţământului râmnicean, care şi el ar merita un bust într-o Rotondă, despre care am mai vorbit o dată în paginile „Adevărului, într-o Rotondă a personalităţilor emblematice pentru oraş. Iată de ce, acest oraş se bucură de o filarmonică, de teatre, de universităţi, de colegii liceale recunoscute, ca să nu mai spun că prin Lahovari Vâlcea a dat mari oameni de stat ai României moderne iar prin Pia Pleşoianu, soţia lui Ion C. Brătianu, a dat pe fondatoarea dinastiei Brătienilor, întemeietori ai statului modern român. Sunt meritele oraşului care se cuvin în mod declarat cultivate astăzi, făcute cunoscute şi subliniate pentru că ele întemeiază prestigiul unei urbe care, la sfârşitul celui de-al doilea Război mondial, era recunoscută şi pentru meritele ei ecumenice: oraş cu catedrală creştin-ortodoxă cu 600 ani vechime, oraş cu altar romano-catolic, cu altar greco-catolic, cu altar evanghelic, cu altar lutheran, cu sinagogă, vorbind toate aceste altare despre un stadiu de civilizaţie şi de armonie socială şi inter-etnică, oraş care a favorizat tot timpul un superior climat cultural, asigurat de administraţii cu o surprinzătoare şi favorabilă atenţie, la rândul ei devenită tradiţie, care se cuvine în cel mai înalt grad apărată mai ales astăzi.

Am amintit în aceste rânduri oameni şi fapte de merit cărora li se cuvine cu atât mai mult astăzi un mare respect,cu cât ideea de identitate naţională şi spirituală reprezintă factorul major pentru progresul societăţii româneşti.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite