INTERVIU Paula Popoiu, directorul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“: „Muzeul este locul în care viaţa mea s-a desfăşurat după un proiect”

Paula Popoiu, directorul general al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, vorbeşte despre „un proiect cât o viaţă“ legat de acest muzeu, despre promovarea României şi Centenarul Marii Uniri.

Despre Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, al cărei director a devenit în 2005, Paula Popoiu spune că a fost primul meu loc de muncă după facultate. „Muzeul Satului înseamnă întreaga mea viaţă, activitate, legată şi de satul românesc şi de cercetările de teren”, afirmă managerul instituţiei. În 2016,  muzeul au fost 500.000 de vizitatori. „La această cifră eu i-aş adăuga şi pe cei care ne-au trecut pragul expoziţiilor din străinatate şi care sunt foarte mulţi. Deci, aş putea spune că în 2016 am avut peste 600.000 de vizitatori care au luat contact cu patrimoniul românesc tradiţional fie aici, fie prin expoziţiile temporare organizate în diverse ţări, fie prin atelierele organizate peste hotare", apreciază Paula Popoiu.

Sunteţi directorul unui renumit muzeu în aer liber din ţară şi preşedintele Asociaţiei Muzeelor în Aer liber din România. Ce reprezintă pentru dumneavoastră acest loc?

Dacă ne referim doar la suprafaţă, atunci lăsăm muzeul din Sibiu pe primul lor, dar prestigiul Muzeului Satului a devansat prestigiul oricărui alt muzeu de la noi. În primul rand, este cel mai cunoscut muzeu în afara ţării. Bineînţeles că acest lucru s-a întâmplat după o muncă destul de susţinută şi Îndelungată de a face cunoscută activitatea muzeului în afara ţării şi mai ales modul în care promovăm patrimoniul în Asociaşia Muzeelor în Aer Liber din Europa, care este foarte cunoscută şi din care fac parte cele mai prestigioase instituţii de profil din Europa. Ce reprezintă acest loc pentru mine? Cred că în primul rând reprezintă locul în care s-a desfăşurat aproape întreaga mea activitate de după facultate. Este primul meu loc de muncă după terminarea facultăţii. Aici am rămas până la revoluţie, iar dupa revoluţie am fost la Ministerul Culturii şi iată m-am reîntors la Muzeul Satului şi de 12 ani sunt managerul lui. Reprezintă locul în care, pe de o parte, mi-am petrecut cei mai mulţi ani, locul pe care l-aş situa, după familie, ca fiind cel mai drag loc, pentru că aici mi-am pus în practica proiectele şi ideile pe care, atunci când eram tânăr muzeograf, numai îmi închipuiam că o să le fac. Iată că am avut aceasta ocazie să le pun în practică. Sigur că aş putea să spun acum vorbe mari, să vorbesc despre ce înseamnă Muzeul Satului ca loc pentru conservarea identităţii româneşti. Toate acestea sunt însă de la sine înţelese. Aşa că eu o să vorbesc puţin mai sentimental despre acest loc şi să spun că este locul în care viaţa mea s-a desfăşurat după un proiect. Practic, este locul în care, dacă voi pleca de aici, mă voi intoarce ori de câte ori voi putea.

     “Ceea ce reprezentă o utopie înainte de 1989 s-a materializat. Este o ocazie formidabilă şi nu se întamplă multor oameni să poată pună în practică lucruri pe care, cândva, la tinereţe, le-au visat.”

Spuneaţi că aici aţi avut posibilitatea să puneţi în practică proiectele pe care le-aţi gândit după terminarea facultăţii, pe vremea când eraţi muzeograf. Care a fost cel mai frumos proiect pe care l-aţi imaginat atunci şi i-aţi dat viaţă acum?

Cred că este un proiect care atunci mi s-a părut o utopie. Mulţi ani mi s-a părut o utopie. Şi este vorba de acela de a continua Muzeul Satului în spiritul ideilor lui Dimitrie Gusti.  Şi ca suprafaţă, dar mai ales ca viziune şi concepţie. Acest lucru s-a întâmplat deja în 2007, când am pus în practică proiectul de dezvoltare al muzeului prin adăugarea a încă 3,5 ha la suprafaţa existentă şi formarea a ceea ce noi numim acum “Satul nou”. Din acel moment, ceea ce reprezenta o utopie înainte de 1989 s-a materializat. Este o ocazie formidabilă şi nu se întamplă multor oameni să poată pună în practică lucruri pe care, cândva, la tinereţe, le-au visat. Citeam din “Şcoala monografică”, mergeam la facultate şi învăţam despre Gusti, chiar dacă era interzis atunci, dar am avut însă şansa să avem profesori care ne-au orbit despre Dimitrie Gusti. Am văzut Muzeul Satului, am făcut practică în muzeu când eram studentă şi sigur, mi se părea formidabil să pui în practică acele idei care rămăseseră de la Şcoala Sociologică de la Bucureşti,  dar care, la vremea aceea nu dădeau semne că se vor materializa vreodată. Iar posibilitatea de a continua pe de o parte cercetarea de teren începută de Dimitrie Gusti şi Şcoala Sociologică înainte de 1930 şi finalizată în 1936 prin inaugurarea muzeului, a continua la o asemenea distanţă în timp ideile lui Dimitrie Gusti şi a celor care la acea oră reprezentau crema culturii noastre, mi se pare un lucru formidabil.

Această dezvoltare a muzeului, tot acest adaos de suprafaţă de 3,5 ha, nu s-a născut din nimic, ci a avut la bază ideile Şcolii Sociologice condusă de Dimitrie Gusti.

Cât de greu v-a fost să puneţi în practică acest proiect îndrăzneţ?

Pe de o parte, aş spune că nu a fost foarte greu pentru că dacă faci ceea ce-ţi place nu ţi se pare a fi greu. Dar dincolo de asta, desigur a fost o luptă continuă. Mă gândesc că atunci cănd voi ieşi la pensie voi scrie o carte despre acest subiect. Am fost uimită de obtuzitatea autorităţilor. M-am luptat formidabil de mult cu primarii, pentru obţinerea autorizaţiilor, cu oameni care nu înţelegeau ce vreau să fac. Iar uimirea mea consta în faptul că nu înţelegeam de ce sunt atât de multe piedici în condiţiile în care nu făceam ceva pentru mine, ci pentru România. În momentul în care am început proiectul, nu m-am gândit la câte piedici voi avea, ci doar că trebuie să îl punem în practică şi să folosim terenul viran de lângă Muzeul Satului. Greutatea a constat în lupta cu birocraţia, cu cei care trebuiau sa ne susţină financiar. Am făcut foarte greu rost de fonduri. Şi lupta încă nu s-a încheiat. Chiar în acest moment, încercăm să obţinem bani pentru a termina proiectul. În toată această perioadă, făceam o comparaţie între această muncă de Sisif pe care am dus-o eu şi sprijinul pe care l-a primit Dimitrie Gusti în 1936 de la Fundaţia Culturală Regală, Academie şi multe alte instituţii de valoare din această ţară. În rest, cercetarea de teren s-a finalizat după un program foarte bine stabilit, tot după principiile Şcolii Sociologice de la Bucureţti, muzeul l-am facut aproape nemţeşte: am făcut proiectul, aleile, am tras curentul alectric, canalizarea, am lucrat practic la naşterea unui sat. Putem oricând să aducem aici câţiva primari din ţară şi să îi învăţăm cum se construieşte un sat.

În urmă cu puţin timp aţi fost gazda cuplului prezidenţial francez care a fost încântat de tot ce a văzut în Muzeul Satului şi şi-a exprimat public admiraţia pentru tradiţiile româneşti. Şi nu au fost primii care au făcut acest lucru. De-a lungul anilor, aţi fost gazda şi ghidul multor personalităţi politice, culturale internaţionale. Ce le atrage atenţia în mod special?

Înainte de toate aş vrea să precizez că toate aceste vizite importante care se petrec la Muzeul Satului nu de 12 ani, ci de mai mult timp, dar în ultimii ani s-au intensificat, nu sunt puse la cale întotdeauna de Serviciul de Protocol de la noi, ci de foarte multe ori sunt cerute chiar de aceste mari personalităţi internaţionale. Îmi amintesc acum de emirul Qatar-ului care, în drumul spre aeroport, a cerut să vadă Muzeul Satului. Desigur că asta se datorează unui prestigiu mare pe care muzeul îl are în afara ţării. Acest prestigiu nu s-a născut din nimic, ci a fost rezultatul unei campanii pe care am demarat-o în momentul în care am venit la Muzeul Satului. Da, Muzeul Satului este aici din 1936 , este cunoscut, dar nu era atât de cunoscut în afara ţării. Am făcut expoziţii în străinătate, am realizat materiale publicitare pe care le-am trimis peste hotare, am participat la tot felul de concursuri şi expoziţii de afişe, împreună cu multe instituţii renumite de profil din întreaga lume. Pe măsură ce muzeul devenea din ce in ce mai vizibil, începeau să apară şi aceste rezultate materializate prin oaspeti de seamă. Totodată, am vrut ca întreaga expoziţie în aer liber să fie vie, să transmită viztatorilor o stare prin atmosfera reconstituită pe care, fragmentar o mai găsim în sat, atât cât va fi. Şi atunci,  am adus ansambluri care nu au dat un spectacol la scenă, ci au dansat într-o curte. Sau am reprezentat gastronomia tradiţională în gospodării. Aşa, cei care au venit aici au înţeles cine suntem noi românii pentru că i-am primit cu multă căldură, au văzut ce înseamnă modul nostru de viaţă, am putut să le explicăm care ne sunt rădăcinile, ce înseamna latinitatea noastră pentru că foarte mulţi ne cred slavi, ce a însemnat satul românesc şi într-un interval foarte scurt de timp am reuşit la modul extrem de agreabil să vorbim despre România şi ospitalitatea românească.

Nu ştiu cât ştiau despre România toţi cei care ne-au trecut pragul, însă cu certitudine au plecat de aici cu impresii foarte bune, unii şi-au exprimat uimirea de a găsi altceva decât au crezut ei, în sensul bun al cuvântului şi astfel, într-o pastilă concentrată de cultură am reuşit să schimbăm păreri şi să creem o altă imagine a României.

Pe de altă parte, chiar dacă acestor înalţi oaspeţi nu le-a permis programul să revină, au recomandat altora vizitarea Muzeului şi am primit multe invitaţii la expoziţii. Un exemplu ar fi participarea muzeului la o serie de expoziţii în Regatul Haşemit al Iordaniei la care au fost prezenţi şi meşteri. De asemenea,  am găzduit meşteri artizani din Iordania care au lucrat împreună cu ai noştri în muzeu.

Singurul care s-a intors a fost Prinţul Charles care a trecut  o dată prin muzeu pentru că vizita Palatul Elisabeta şi apoi, anul urmator, a cerut să vină să viziteze Muzeul Satului.

Am vorbit despre renumele muzeului la care aţi contribuit consistent. Aveti un aport considerabil la promovarea patrimoniului românesc peste hotare. În urmă cu puţin timp aţi fost nominalizată şi votată pentru a face parte din boardul Asociaţiei Muzeelor în Aer Liber din Europa (AEOM). Ce înseamnă acest lucru pentru România?

În primul rând trebuie să spun că această Asociaţie însumează toate muzeele nordice şi pe cele din Europa Centrală, la care de la o vreme se adaugă muzeele din SUA, Japonia, Canada, Australia. Este o asociaţie foarte importantă şi foarte puternică, afiliată ICOM şi UNESCO. A luat fiinţă în 1960, iar în Romania a avut loc o prima întâlnire de lucru în 1966, în urma căreia au început să se nască muzeele în aer liber de la noi şi s-a şi infiinţat apoi Asociatia Muzeelor în Aer Liber din România, care la scurt timp şi-a suspendat activitatea. Ne-am reluat activitatea după 1990 cand ne-am şi afiliat celei europene. Timp de 8 ani , între 1990 şi 1998, am fost secretarul general ştiitific al asociatiei de la noi din ţară şi am reusit în 1993 să organizăm întâlnirea AEOM în România.  A fost un efort enorm, dar cert este că după întâlnirea de o săptămîna pe care am organizat-o aici şi după ce au vizitat şi ţara dintr-un capăt în celălalt au fost uimiţi să afle şi să vadă ce de muzee în aer liber avem ş cât sunt de frumoase.  Aşa am reuşit să îi cucerim. În 2001, în perioada când eram la ministerul Culturii la Direcţia Muzee şi Colecţii am intensificat relaţiile cu ei şi am încercat să le arăt că România înseamnă ceva în acest domeniu. Printr-o atitudine de la egal la egal, i-am convins. Anul trecut, când Muzeul Satului a împlinit 80 de ani, au participat 14 colegi din AEOM, de la muzeele din nordul Europei, împreună cu d-na Katarina Frost, preşedinta asociaţiei, şi când au văzut Muzeul Satului au fost extrem de uluiţi.

Nu şi-au închipuit că în România există asemenea muzee, cu activitate atât de diversă, cu programe educaţionale foarte bine puse la punct care se desfaşoară la acelaşi nvel cu cele din ţările occidentale.

Datorită celor văzute aici, la şedinţa de  anul trecut a AEOM, Muzeul Satului a fost desemnat cel mai bine organizat muzeu din AEOM, iar anul acesta mi-au făcut plăcuta surpriză să mă propună în boardul asociaţiei. Este pentru prima dată când România este reprezentată la acest nivel, cu care avem 57 de ani de legături şi sper că următorii 4 ani, cât voi fi în conducerea AEOM să reuşim să aducem în AEOM şi celelalte muzee în aer liber din România.

Câţi turişti au vizitat Muzeul Satului în ultimii ani?

Numărul lor a crescut de la an la an, iar anul trecut am avut 500.000 de vizitatori. La această cifră eu i-aş adăuga şi pe cei care ne-au trecut pragul expoziţiilor din străinatate şi care sunt foarte mulţi. Deci, aş putea spune că în 2016 am avut peste 600.000 de vizitatori care au luat contact cu patrimoniul românesc tradiţional fie aici, fie prin expoziţiile temporare organizate în diverse ţări, fie prin atelierele organizate peste hotare, cum ar fi de exemplu: atelierul de încondeiat ouă pe care l-am organizat în Suedia cu ocazia Sărbătorilor de Paşte.

Câţi dintre turişti sunt români?

Procentul se situează undeva la jumătate.

În acest caz, credeţi că mai există o speranţă pentru cultura acestei ţări, pentru transmiterea patrimoniului identitar celor care vor veni dupa noi?

 Întotdeauna la aceasta întrebare am răspuns afirmativ. Da, încă avem speranţă datorită unei generaţii care constientizează că patromoniul trebuie restaurat, conservat  şi transmis mai departe. Această generaţie şi-a adăugat şi componenta de patrimoniu comunicat, educaţional . Eu sper ca tinerii mei colegi să pornească de la aceeaşi idee: restaurare, conservare şi comunicare. Pentru a putea comunica trebuie să ai “Cu ce” şi “De ce?”. “De ce?”, rămâne o întrebare tot cu răspuns afirmnativ pentru că avem foarte mulţi oameni educaţi care vin în muzeul nostru, avem altii despre care aş spune că le completăm în mod agreabil educaţia, chiar educaţia pentru patrimoniu. Avem multe cazuri în care cineva intră în muzeu ca într-un parc şi iese cu amintirea obiectelor atât de rare care trebuie protejate. Facem şi educatie din mers. Nu trebuie să fim pesimişti! Cultura românească nu se stinge atât de repede pentru că are foarte multe componente originale, originalitate care este datpă de multiculturalism, de această sinteză pe care noi o facem între Orient şi Occident. Vorbesc în primul rând despre cultura tradiţională. Am avut la un moment dat diverse discuţii cu diverşi colegi care spuneau că Brâncuşi nu are nicio legătură cu Muzeul Satului. Brâncuşi are cele mai multe legături şi cele mai profunde cu Muzeul Satului, în sensul că el însuşi, arta lui îşi are rădăcinile în lumea satului indiferent pe ce culme de rafinament a ajuns ea. Ori, având rădăcinile atăt de vizibile prin aceste muzee de etnologie şi având şi oameni responsabili care preţuiesc cultura, probabil că vom avea ce să comunicăm, ce să transmitem mai departe generaţiilor mai tinere. Trebuie să avem doar grijă să îi motivăm să îşi iubească propria cultură.

Ideea acestui muzeu s-a născut imediat după Primul Război Mondial, iar anul viitor aniversăm un secol de Românie Mare. Dumneavoastră  administraţi aici reprezentarea minaturală a acestei Românii Mari. Ce vă propuneţi pentru anul viitor?

Noi am avut anul trecut un proiect care s-a numit “Eroii satelor- scrisori de război” şi am fost absolut impresionată de scrisorile acestea care veneau de pe front şi în care ostaşul român, de fapt ţăranul român îmbrăcat în uniformă trata anormalitatea ca pe o normalitate. Acum ne gândim la o expoziţie care să pună cumva în evidenţă contribuţia pe care ţăranul a avut-o la Marea Unire. Am avut un mare noroc să găsim o casă în localitatea Spermezeu aparţinând familiei unui preot ai carei membri au participat la Marea Unire. Este casa părintelui episcop Macarie al Europei de Nord. Am desfăcut-o anul trecut, am adus-o şi vrem să o reconstituim în zona nouă a  muzeului tocmai sub acest auspiciu al Centenarului Marii Uniri şi tocmai pentru că ţăranul român este cel care a luptat pentru întregirea acestei ţări.  O altă idee pe care o avem pentru anul viitor este să aducem o casă din Basarabia, pentru că la 1940 Basarabia a dispărut din Muzeul Satului şi am găsit în arhiva noastră nişte fotografii acea zona din muzeu. Am discutat cu reprezentanţii ambasadei Republicii Moldova şi s-au arătat interesaţi de idee, iar dacă vom avea bani, ne dorim să sărbătorim Marea Unire într-o casă din Basarabia. 

Preşedintele Asociaţiei Muzeelor în Aer Liber din România

Paulina Popoiu s-a născut pe 5 februarie 1955 la Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman. A urmat studiile gimnaziale şi liceale la Bucureşti şi tot în capitală a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, actuala Universitate Naţională de Arte din Bucureşti, Facultatea de Istoria şi Teoria Artei Muzeologie, promoţia 1981.

Din 1991 are stagiu de formare pentru muzee în aer liber şi ecomuzee, Franţa. Anul 1992 îi aduce o specializare pe probleme de evidenţă a patrimoniului cultural, Muzeul de Arte şi Tradiţii, Paris, Franţa, iar 1992 un certificat de traducător /limba franceză în domeniul Artă plastică. În 1993 primeşte o bursă de specializare pentru mangement cultural, etnologie urbană şi ecomuzee, Liege şi Treignes, Belgia. În 2001 urmează cursul Programe şi Bugete oferit de Şcoala de Finanţe Publice în colaborare cu trezoreria Statelor Unite ale Americii, în 2003 cursul Managementul instituţiilor muzeale, Centrul pentru Formare, Educaţie Permanentă şi Management în Domeniul Culturii. În anul 2000 obţine doctoratul Magna cum Laudae, la Universitatea din Bucureşti. Între 2013 -2015 a fost preşedintele secţiunii Evidenţa monumentelor Istorice din cadrul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, vicepreşedinte al CNMI, membru în Biroul CNMI. Între anii 2008-2014 a fost membru al Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea  Patrimoniului Cultural Imaterial. Din 2012 este evaluator autorizat pentru bunuri culturale mobile etnologice. Din 2002 este conferenţiar universitar/Istoria civilizaţiei creştine.
Din luna mai 2005 este director general al Muzeului Naţional al Satului.

Până în 2002 a avut următoarele funcţii: muzeograf la Muzeul Satului, consilier la Ministerul Culturii, Direcţia Muzeelor şi Colecţiilor, expert consultant la Ministerul Culturii, Centrul de Pregătire şi Formare a Personalului din Cultură, secretar ştiinţific al Asociaţiei Muzeelor în Aer Liber din România şi director Direcţia Muzee, Colecţii, Arte Vizuale, Ministerul Culturii şi Cultelor (cumul de funcţii).

A urmat mai multe studii de specializare şi postuniversitare, iar din anul 2000 este doctor în istorie. Din 2002 este director cercetare-dezvoltare la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, precum şi conferenţiar universitar expert bunuri culturale etnografice/obiecte de cult şi port popular.În perioada 2000-2002 a fost director al Direcţiei Muzee, Colecţii, Arte Vizuale din Ministerul Culturii.

Între 2004 şi 2006 a fost secretar general al Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România.

Din aprilie 2007 este şi preşedintele Asociaţiei Muzeelor în Aer Liber din România. Este membră cu drepturi depline în Asociaţia Muzeelor în Aer Liber din Europa.

A depus şi activitate didactică ca asistent, secretar ştiinţific, lector, lector colaborator şi conferenţiar universitar la diferite universităţi.