România anului 2013 - trist spectacol al mimării democraţiei

Se tot vorbeşte despre pericolul scăderii natalităţii. Peste 30 de ani, ni se spune, vom fi mai puţini. Eu nu sunt atât de optimist. În ritmul în care se evaporă bruma de spirit civic şi se diluează conştiinţa apartenenţei la o naţiune, în trei decenii există şi alte posibilităţi, mult mai pesimiste din punctul meu de vedere.

La 23 de ani de la aruncarea României în afara lumii civilizate, după ce căştigasem simpatia întregii Europe luptând şi murind pentru libertate, cine credeţi că a ţinut paginile ziarelor şi a umplut ecranele televizoarelor în ultimul timp? Aţi ghicit, martirii Ion Iliescu şi Miron Cosma! Fiecare minciună fluturată nonşalant de aceste personaje îmi părea o ofensă adusă dorinţei legitime a României de a fi parte a lumii civilizate. Am realizat că societatea doar mimează dorinţa de a se civiliza cu adevărat, de a croi un stat care să-şi servească cetăţenii, nu să-i asuprească. Suntem atraşi în continuare de personaje groteşti, semidocte, înclinate spre violenţa de limbaj şi care au drept argument atacurile personale.

Când legea fundamentală este ciopărţită de oameni fără pregătire, mânaţi nu doar de necunoaştere, dar şi de interese personale, asistăm mioritic la degradarea viitorului nostru. Când „aleşii” tratează cu nonşalanţă exprimarea prin vot a naţiunii, sugerând mai mult mai mai puţin discret că „poporul nu se pricepe”, ne lansăm în interminabile discuţii sterile, în care, în mod voit, se amestecă lucrurile de-a valma, în aşa fel încât nimeni să nu înţeleagă nimic.

Asta e imaginea reală a României. Nu Uniunea Europeană, nu NATO. E ca şi cum ai avea o vitrină strălucitoare şi, în spate, un magazin gol. În realitate, avem o gaşcă de îmbuibaţi, aleşi prin manipularea unei naţiuni cam prea preocupată doar de mici şi bere, care acum joacă ţonţoroiu pe statul de drept, pe Constituţie, pe tot.

Istoria e ştiinţa care ne învaţă că oamenii nu învaţă nimic din istorie. Sunt evenimente importante care se derulează chiar aici, lângă noi. S-ar putea să pierdem un moment politic semnificativ, s-ar putea să fim luaţi pe nepregătite (a câta oară?) şi parcă văd că ne vom lamenta în spiritul nostru caracteristic. Vom da vina pe vreme, pe Dumnezeu, pe conjunctura internaţională sau pe soarta implacabilă, în loc să identificăm adevăratul vinovat pentru tot ce s-a întâmplat şi se întâmplă în ţara asta: noi înşine.