Să ne fie ruşine!

Am primit cu mâhnire (dar fără surprindere) vestea ca bisericile fortificate din Roades şi Rotbav practic nu mai există. Le-au construit saşii acum opt sute de ani, le-au asediat şi incendiat turcii şi tătarii, dar nu le-au putut distruge. Le-am distrus noi (saşi, români, ţigani, unguri etc), ăştia care credem că ni se cuvin toate, că tot ceea ce am primit de la părinţii şi bunicii noştri sunt luate de-a gata, cadou.

Nu am înţeles câte sacrificii au făcut ei, cât de mult au însemnat ideile de comunitate, mândrie locală şi respect faţă de trecut şi strămoşi. Trăim într-o eră în care nici măcar fabircile de maşini nu îşi mai propun să facă ceva durabil, pentru că altfel nu le-ar mai cumpăra nimeni următoarele modele.

M-am întrebat multă vreme dacă suntem atât de ignoranţi faţă de sutele de biserici fortificate, şcoli, sinagogi sau palate din Transilvania (şi din toată ţara) pentru că nu ne identificăm cu ele, pentru că au aparţinut altor popoare? Dacă a aşa -rău bugăt (cum ziceau bătrânii din satul nostru), pentru că acele popoare sunt parte a identităţii noastre, au pus umărul ca noi astăzi să existăm... Dar şi dacă e aşa, atunci ce scuză avem pentru bisericile de lemn din toată ţara (de la Mureş, la Vaslui sau Dolj), care sunt părăsite, plouă în ele şi stau la umbra coloşilor de beton cu cruce în vârf? Dar de casele memoriale ale unor eroi naţionali precum Horia, George Enescu sau Iuliu Maniu? Numele lor sunt bune de rostit doar când ne putem folosi de ei sau când ne certăm cu ungurii, arătând care suntem mai orbi de naţionalism? Dar cu cetăţile dacice (atât de mult pomenite de ipocriţii dacopati) care sunt ciuruite de găurile căutătorilor de comori, extrem de greu accesibile (avem singurul monument UNESCO imposibil de vizitat de către turişti pentru că nu există un drum) şi majoritatea fără o minimă infrastructura turistică? Dar ne mândrim că te miri ce minţi luminate au descoperit că toate popoarele europene s-ar trage din daci şi că istoricii Vaticanului ascund asta... Şi dacă ar fi aşa (un minim simţ al ridicolului şi o minimă documentare vor dovedi contrul), la ce bun?

Revenind la bisericile fortificate, din păcate trebuie să ne obişnuim cu astfel de ştiri pentru că vor mai urma. Sunt în jur de 150 de astfel de monumente în toată Transilvania şi cu excepţia câtorva, care sunt în traseul turistic internaţional, majoritatea sunt părăsite, rămase fără comunităţi şi în stare avansată de degradare. Ignoranţa totală a autorităţilor, împreună cu posibilităţile extrem de limitate ale micii şi îmbătrânitei comunităţi săseşti (măcinată de intrigi şi orgolii idioate cu saşii emigraţi în Germania) condamnă astfel de monumente la moarte. Degeaba mărşăluiesc câteva mii de saşi în fiecare an, de Rusalii, la Dinkelsbugl, în Germania, în porturi săseşti transilvănene... Transilvania nu poate pleca, vândută de Ceauşescu sau îndemnată de Hans Dietrich Genscher în Germania...
 
La fel însă, cu miliardele obţinute de statul român prin vânzarea etnicilor germani, cu alte miliarde de la bugetele europene, naţionale şi locale se pot conserva aceste monumente inestimabil de valoroase. Niciun ministru al culturii de după 1990 nu a avut curajul să rupă pisica în două şi să taie din banii către propriul cult (ortodox sau reformat/catolic, după caz) şi să facă un plan serios de restuarare al monumentelor din Transilvania.
 
Cred însă că problema majoră este alta şi ţine de percepţia comunităţilor locale asupra bisericilor fortificate. În majoritatea satelor transilvănene mai există doar câţiva saşi, şi ei trecuţi bine de 60 de ani. Preoţii slujesc în 5-6 biserici, din lipsa unor comunităţi. După ce moare ultimul membru al comunităţii, practic biserica se închide (fiind deschisă vara de câteva ori, fie pentru cei câţiva saşi care vin să îşi petreacă concediul „acasa” sau pentru o mână de turişti). În felul acesta, şi o biserică proaspăt restaurată, se va degrada foarte repede (vezi cazul superbei biserici românice din Herina, jud. Bistria Năsăud). Românii, ungurii sau ţiganii din sat, în marea lor majoritate nu au fost niciodată „biserica sasilor” şi nici nu îi interesează. Aici trebuie lucrat, ca membrii celorlalte comunităţi să cunoască, să îndrăgească şi, de ce nu, să folosească aceste biserici (nu vreau să intru într-o dispută teologică, dar aşa grav ar fi să se ţină slujbe ortodoxe într-o biserică săsească, dacă nu mai există doar comunitatea ortodoxă în sat?!?).
 
Sunt şi cazuri fericite, precum cele din Apold (jud. Mureş) sau Daia (jud. Sibiu), dar există graţie unor iniţiative private (cum era să fie şi în Roades prin iniţiativa starului cu origini braşovene, Peter Maffay) şi nicidecum unei preocupări a autorităţilor... În caz contrar, probabil că vom mai citi acest articol, schimbate fiind doar numele satelor...