Situaţia Bibliotecii Române din Freiburg, ignorată de Ministerul Culturii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
biblioteca

A trecut mai bine de o lună de când am depus la Senat o întrebare parlamentară, instrument prin care Legislativul exercită dreptul legal de control asupra Executivului, cu privire la situaţia patrimonială a Bibliotecii Române din Freiburg, simbol al exilului românesc. Un răspuns din partea ministrului de resort, Bogdan Gheorghiu, a întârziat să apară.

Înfiinţată în 1949, Biblioteca Română din Freiburg im Breisgau (Germania, landul Baden-Württemberg) a fost, timp de peste 70 de ani, reprezentativă pentru cultura română şi pentru activitatea exilului românesc. 

Printre multe altele, aceasta găzduieşte un impresionant corpus de documente privind manifestările culturale ale românilor din Diaspora, o bogată arhivă formată din cărţi vechi româneşti (psaltiri, ceasloave etc.), publicaţii româneşti din străinătate (o colecţie aproape completă a tuturor periodicelor româneşti din exil), opere literare, filosofice, istorice etc. publicate în exil (aşa-numitele ediţii de pribegie“ - Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, I.L. Caragiale, Lucian Blaga etc.).

Până în anul 1986, activitatea acestei instituţii a fost subvenţionată de statul german cu aproape 300.000 de mărci pe an. La momentul actual biblioteca nu mai are finanţare şi se confruntă cu o situaţie dificilă, inclusiv patrimonială.

Soluţia ar fi urgenta digitalizare prin scanare a întregului fond de publicaţii şi punerea în circulaţie a celor mai valoroase dintre ele.

Prin urmare, în şedinţa din data de 14 aprilie, am adresat următoarea întrebare:

Stimate domnule Ministru, ce soluţii poate găsi Ministerul Culturii pentru recuperarea acestui preţios patrimoniu cultural al României, ce sumă poate aloca Ministerul pentru scanarea publicaţiilor şi/sau care este spaţiul care ar putea fi găzdui această colecţie în eventualitatea aducerii sale în ţară?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite