Patrimoniu

articolul anterior articolul urmator

Terorismul tacit

3
16 Jan 2015 13:15:00
Ciprian Chirvasiu

Încet, încet, tsunami-ul emoţional provocat de masacrul de la Paris începe să-şi piardă din magnitudine. Megamarşurile de solidaritate sau de protest au fost efectuate.

Cu caricatura Profetului pe coperta întâia, în semn de victorie a binelui asupra răului „Charlie Hebdo” a revenit pe tarabe în cinci milioane de exemplare, care s-au vândut ca pâinea caldă. Tot cu trei euro bucata. Multă vreme de acum încolo, mirosului de praf de puşcă îi vor supravieţui probabil doar discuţile despre emigrare/imigrare în contextul globalizării/mondializării, despre coliziunile impredictibile şi greu de stăpânit dintre Occident şi Islam ori dintre religie şi laicitatea declarată a UE, despre legăturile mai mult sau mai puţin oculte dintre acţiunile teroriste şi alocările bugetare aferente luptei anti-tero, dar, mai ales, despre controversa „Je suis Charlie” vs. „Je ne suis pas Charlie du tout”, referitoare la limitele libertăţii de expresie. Nenorocirea de la Paris va rămâne în istorie ca un fel de reper-siglă al nebuniei apocaliptice, de felul lui „9/11”.

Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre terorism, cred eu că trebuie subliniat un aspect important: modurile perfide, deseori de-a dreptul filigranatice sau aproape imperceptibile, prin care acesta se manifestă. Cu terorism avem de-a face şi atunci când un dement se aruncă în aer într-un mall, şi atunci când un părinte crede că-şi poate educa pruncii ameninţându-i sistematic cu bau-bau-ul.

Sau iată un alt exemplu. În toamna lui 2012, în mai puţin de trei minute, nişte bandiţi din România au furat de la muzeul Kunsthal, din Rotterdam, şapte tablouri, semnate de Picasso, Monet, Matisse, Gauguin, Haan şi Freud. Au decuplat un sistem de alarmă simbolic,  au pătruns în incintă  la fel de lesne cum au intrat asasinii în redacţia săptămânalului francez de satiră, au luat tablourile de pe simeze şi au dispărut. Nici până azi, nu se ştie dacă au acţionat „la plesneală” sau ,la comanda vreunei mafii. Se pare că au încercat apoi să le vândă cu „patru din alea”  (400.000 de euro), dar, după ce au aflat pe ce puseseră labele, au căzut pe gânduri. În vara anului următor, o altă ştire a făcut înconjurul lumii: cele şapte piese ar fi fost arse în soba din baie, alături de o pereche de papuci de casă şi una de galoşi, de către Olga Dogaru, mama unuia dintre hoţi. „New York Times” punea gestul mărturisit al „doamnei Dogaru”, din comuna Carcaliu, judeţul Tulcea, pe seama inocenţei sale culturale şi a tensiunii în care aceasta trăia de câteva luni, fiindcă i se ceruse să dosească pânzele. Indiferent dacă fuseseră sau nu asigurate de Fundaţia „Triton”, proprietara tablourilor, s-a zis atunci că avem de-a face cu „o crimă contra umanităţii”, de un act de teroare în lumea culturii, au intrat pe fir FBI, procurorii DIICOT, experţi ai Institutului Naţional de Criminalistică şi ai Muzeului Naţional de Istorie a României. Concluzia: mda, parcă au fost arse, parcă nu…Pe 21 iulie 2013, „doamna Dogaru” declară în faţa unei instanţe perplexe: „Eu nu am ars tablourile”. Atunci cine? Şi, dacă nu au fost arse, unde sunt? Deznodământ: în 31 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti îi condamnă pe bandiţi. Adrian Procop: şase ani şi 10 luni de închisoare, Alexandru Biţu, la doi ani, „doamna Dogaru”: doi ani.  Ceilaţi doi hoţi fuseseră deja condamnaţi-Eugen Darie la şase ani şi Radu Dogaru la cinci ani şi patru luni. În plus, Procop, Darie şi Radu Dogaru sunt obligaţi să plătească daune de 18,1 milioane de euro (sic!). Imediat după ce ies din puşcărie, sunt absolut convins că se vor grăbi să achite suma la primul ghişeu care le va ieşi în cale.

Aţi înţeles ceva din toată tărăşenia? Nici eu.

De la „crimă împotriva umanităţii”, furtul de la  Rotterdam pare că a fost decăzut la rangul de găinărie blasfemiatoare, gen retezarea repetată a mâinii Veronicăi Micle, muza cioplită sub bustul lui Eminescu, de la Galaţi. Uitând că tolerarea, chiar şi prin indiferenţă, a oricărui fel de terorism, deci acceptarea lui tacită, e tot o formă de terorism.

Poate cea mai perfidă şi mai atroce.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Iulian Arion
16.01.2015, 19:29:39

Domnule Ciprian Chirvasiu, Furtul unor tablouri nu reprezinta un act de terorism. Teroristi sanctioneaza/pedepsesc fara proces, in nume personal sau al organizatiei pe care o reprezinta. Scopul actiunii lor este ca lumea sa se teama, sa induca sentimentul de teama sau teroare in colectivitatea umana. De exemplu aruncare de gaini moarte sau vii in curtea cuiva, candidat la prezidentialele din Romania, este un act de terorism doar daca respectivul s-a simtit amenintat! Parchetul trebuie sa deschida un dosar de urmarire penala, dar incalcand legea penala, nu a facut-o. CSM trebuie sa sanctioneze procurorii pentru refuzul de a investiga actele care pot avea un caracter penal. Securitatea era o organizatie terorista de care majoritatea romanilor se temea. SRI da din pinteni sa preia apucatura Securitatii de a suspecta orice cetatean ca fiind un potential terorist. Trebuie dat copite peste botul serviciilor secrete ori de cate ori elementele declasate din aceste organizatii promoveaza acte normative de supraveghere a tuturor cetatenilor. In prezent Romania este in zona verde a atacurilor teroriste, adica acestea sunt improbabile. Din acest motiv este profund imoral cresterea bugetului SRI. Termenul "Improbabil" desemneaza un eveniment cu sanse de realizare de 1/10000. Adica in urmatorii 10000 de ani, daca prin absurd se mentin conditiile nationale si internationale actuale, este posibil sa fie cel mult un atentat terorist. Actul grenadierului din Cismigiu de acum cativa ani nu a fost un act terorist.

+3 (3 voturi)
Lian Berthold
17.01.2015, 23:42:34

Măi puiuț Iulianuț Antonuț, ti măvar ai idee ce înseamnă probabilitate? sau folosește termenul așa, că dă bine să fii cult? Hai că re-postez nerozia ta mai jos: ai sarcină ca pînă mîine la ora 10 să-mi spui ce e greșit în ea , și să-ți ceri scuze public: ----------------------------------------------------- Termenul "Improbabil" desemneaza un eveniment cu sanse de realizare de 1/10000. Adica in urmatorii 10000 de ani, daca prin absurd se mentin conditiile nationale si internationale actuale, este posibil sa fie cel mult un atentat terorist. -----------------------------------------------------

-1 (3 voturi)
Iulian Arion
18.01.2015, 08:30:37

Lian Berthold, Corect este: "frecvenţa de apariţie de 1/10000 evenimente teroriste pe an" sau "un eveniment terorist în urmatorii zece mii de ani". Îmi cer scuze public. Ideea era de a identifica agenţii SRI de pe acest forum. Pot fi identificaţi altfel decât prin provocare? Ceasul indica 08:18 minute. Mesajul dvs. a fost scris in urma cu 8 ore! Plusul este pentru observarea greselii de exprimare. Revenind la SRI si la bugetul imens al acestei organizatii, Are cei mai inteligenti softisti din Romania -ar putea face un sistem de operare compatibil cu Windows si Aplicatiile Open Office (gratuite) astfel incat sa nu mai fie cheltuite anual sute de milioane de euro pentru plata licentelor. -ar putea propune o lege in Parlamentul Romaniei pentru ca toate tranzactiile sa se desfasoare electronic, prin card, sau prin transfer bancar, interzicandu-se platile prin alte valute. -ar putea propune o lege ca toate platile efectuate din banii publici sa fie on- line, la vedere, pentru a sesiza decontarile de lucrari fictive, la timp. SRI are cei mai buni economisti si contabili. Ar putea fi transferati la Curtea de Conturi, organism subdimensionat, care poate verifica cel mult 10% din contractele publice. SRI are cei mai buni juristi (personal cu pregatire juridica superioara). Ar putea fi transferati la DNA, in magistratura, pe baza de examen, bineinteles cu respectarea legii. Doar in acest mod SRI ar putea fi in serviciul patriei.

+1 (1 vot)
Modifică Setările