Deci Muzeul Tiparului şi al cărţii româneşti vechi.

La muzeul ăsta „fain“ şi cu litere căzute din curte cu Turnul Chindiei - dar enigmistica stimulează imaginaţia, nu? -, cărţile nu sînt vechi, ci doar replici palide, iar uneori chiar mai rău.

Se ia o carte care nu a mai trebuit nimănui, în cazul de faţă „Rezistenţa şi deformaţia betonului“, de prin “71, şi pe undeva pe la mijloc se lipesc două pagini printate după o captură de pe net, Şi gata, avem o mare şi rarisimă operă de artă!

Simplu ca bună ziua! Însă nu miroase (a) bine...